ȘTEFAN LUPU

Ştefan Lupu: Repertoriul actual este bine gândit şi vizează toată trupa, iar asta este extrem de important şi benefic. 

Interviu realizat de Ovidiu Miculescu

 În ultimii ani, aţi apărut în câteva producţii ale Teatrului Mic, jucând rolurile Costel, Pepita în „Aglaja”, după Aglaja Veteranyi, regia şi coregrafia Ștefan Lupu, 2018, Victoraș în „Anul dispărut. 200/7″ de Peca Ștefan, regia Ana Mărgineanu, 2017, Spike în „Vania şi Sonia şi Mașa şi Spike” de Christopher Durang, regia Horia Suru, 2015. Pe altă parte semnaţi regia şi coregrafia spectacolului „Apa Vie” de Daniel Chirilă, după Frații Grimm, 2017. Aşadar, fie aţi fost doar actor, fie aţi avut o contribuţie mai complexă ca regizor şi coregraf. Care dintre aceste spectacole este un reper pentru dvs.?

Orice întâlnire creativă trebuie tratată cu maximă seriozitate şi profesionalism, fix ceea ce am şi încercat să fac de fiecare dată când am fost distribuit sau am propus un text în calitate de regizor şi coregraf. Desigur, există întâlniri şi experienţe diferite, dar încerc cu fiecare ocazie să privesc partea plină a paharului, să gândesc şi să particip constructiv la procesul creaţiei alături de întreaga echipă. Un reper important, dar şi o performanţă, totodată, de care sunt mândru, este spectacolul “Aglaja” pentru care am semnat regia şi coregrafia şi în care joc şi dansez.

Cât de mare este influenţa anilor de studiu asupra formării lui Ştefan Lupu?

Anii de studiu sunt cei mai importanţi după părerea mea, dar studiul pentru un artist trebuie să dureze pe tot parcursul vieţii, nu se rezumă doar la studiul din cadrul anilor universitari.

Aveţi un traseu mai aparte, începând studiile la Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, pentru a le continua la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”. Care au fost întâlnirile artistice semnificative din această perioadă?

Întâlnirile semnificative pentru mine, din această perioadă, au fost cele cu profesorii  Miklos Bacs, Gheorghe Colceag  şi  Mihai Gruia Sandu.

Sunt foarte diferite şcolile de la Cluj şi Bucureşti?

O întrebare dificilă, care presupune o discuţie mai amplă, dar pe care am să încerc să o simplific. În esenţă, şcolile nu sunt diferite deoarece metodele în arta actorului sunt (teoretic) aceleaşi. Dacă, pe alocuri, limbajul, direcţia, chiar şi terminologiile sunt diferite, acestea se referă la acelaşi lucru. Studenţii sunt înzestraţi atât la Cluj, cât şi la Bucureşti, sau în orice altă facultate vocaţională, dar consider că profesorul (mentorul) face diferenţa. Comparativ cu Bucureştiul, Clujul nu oferă atât de multe oportunităţi, iar asta nu este neapărat un lucru rău, deoarece studentul din Cluj are, theoretic, mai mult timp pentru un studiu mai aprofundat. Pe de altă parte, U.N.A.T.C.-ul oferă viitorilor actori posibilităţi multiple, colaborări cu diferite secţii din cadrul universităţii, cum ar fi secţia de coregrafie, regie teatru, scenografie, regie film, exerciţii de imagine ş.a.m.d. Posibilităţile pe care le oferă capitala ţării sunt mult mai variate, studenţii  având ocazia de a colabora cu teatrele bucureştene, casele de producţie în vederea unor producţii cinematografice / teatrale. Deşi Bucureştiul oferă multe posibiltăţi tânărului viitor actor, acest lucru poate deveni un avantaj, dar şi un dezavantaj, periclitând fundamentul tânărului actor, atât de important pentru viitoarea carieră.

Faptul că sunteţi actor la Teatrul Mic a avut legătură cu faptul că Gelu Colceag v-a fost profesor la UNATC?

Eu am fost angajat la Teatrul Mic în urma concursului organizat în anul 2008, în perioada în care directorul teatrului era actorul Florin Călinescu. În același an am dat admitere la masterat la U.N.A.T.C. şi l-am cunoscut pe domnul Gheorghe Colceag, care mi-a fost profesor şi care mi-a oferit mai multe posibilităţi ulterior, având ocazia să semnez coregrafia sau asistența de regie pentru multe producţii la care dânsul a semnat regia. Îi mulţumesc pentru încredere cu această ocazie.

Ce opinie aveţi despre repertoriul actual al Teatrului Mic şi despre proiectele pe care le dezvoltă în ultimii ani?

Repertoriul actual al Teatrului Mic este solid, divers şi cred că reuşeşte în momentul de faţă să satisfacă nevoile publicului bucureştean. Avem o trupă de invidiat, capabilă să se adapteze cu brio oricărui tip de producţie. Bravoooo!!! Există o vibraţie foarte bună, avem condiţii, avem posibilităţi, suntem distribuiţi, jucăm, există o bună şi bine intenţionată organizare în spatele “micului” mecanism. Atmosfera este creativă şi creatoare totodată, ce poate fi mai frumos? Am tot respectul faţă de toţi colegii mei.

Faceţi parte din trupa tânără a Teatrului Mic. Care este atmosfera în acest colectiv, sunteţi ceea ce se cheamă “o generaţie“?

În acest context cuvântul “generaţie” nu îmi place cum sună, deşi este uzual. Despre fiecare generaţie trecută se vorbeşte că a fost super. “Generaţia aia, generația cealaltă. Generaţia noastră era altfel, nu ca asta de „acum”. Cred, însă, în ideea de trupă şi de profesionalism, cred în perioade bune, aşa cum se întâmplă în momentul de faţă la Teatrul Mic, cred că dacă toate generaţiile din componenţa trupei îşi oferă respectul reciproc, se pierde ideea de “generaţie” şi se formează ideea de trupă. Îmi place să cred că suntem o echipă bine închegată.

Ce opinie aveţi despre repertoriul actual al Teatrului Mic şi despre proiectele pe care le dezvoltă în ultimii ani?

Repertoriul actual este bine gândit şi vizează toată trupa, iar asta este extrem de important şi benefic. În repertoriul oricărui teatru din lume cred că lipseşte câte ceva. Dacă am fi avut o sală mai generoasă în momentul ăsta, probabil am fi reuşit să facem spectacole mai mari, variind astfel şi mai mult direcţiile repertoriale. Dat fiind faptul că avem numai săli mici, suntem obligaţi să facem spectacole Mari şi foarte Mari. Proiectele şi realizările din ultimii ani spun totul despre Teatrul Mic.

Vă atrage scena teatrului independent? Aţi colaborat cu Centrul Naţional al Dansului în 2010, „Nesomn”, coregrafie și concept Arcadie Rusu, „Pretend we make you happy”, concept Andreea Novac, coregrafie Ștefan Lupu, Iștvan Teglaș și Alin State, după aceea mai puţin… Ce este diferit în teatrul independent faţă de atmosfera unui teatru de stat, precum Teatrul Mic?

În teatrul independent fiecare interpret are cel puţin 3 funcţii, dacă nu mai multe, e greu să supravieţuieşti. Trebuie să ştii să faci de toate şi dacă reuşeşti să le faci bine, posibil să îţi meargă decent. Teatrul de stat oferă un confort psihic, economic şi social   actorului, o stabilitate, ceea ce în anumite cazuri poate duce la o posibilă deprofesionalizare venită în urma unei plafonări. În felul ăsta poate scădea calitatea actului artistic pe când  mediul independent este mai competitiv şi trebuie să fii foarte bun şi mereu inovativ. Eu, personal, am avut momente în care m-am simţit mai liber în planul independent, dar totodată mă bucur foarte mult că sunt angajat şi că am ce să lucrez, colaborările cu teatrele de stat oferindu-mi importante întâlniri în cariera mea, până în momentul ăsta.

Vorbiţi-ne puţin despre legătura dvs. cu lumea dansului, cu coregrafia…

Totul a început din dorinţa mea de cunoaştere şi de a mă îmbogăţi din punct de vedere professional, ca actor. Mi-am dorit să devin un actor complet şi complex pornind de la conştientizarea faptului că partea de fizic şi conştiinţa corpului în actorie sunt extrem de importante, şi îmi pot oferi diverse posibilităţi. În felul acesta m-am apropiat, mai mult decât mă aşteptam, de lumea dansului, ajungând, după multă muncă, în situaţia de a fi confundat cu un dansator. Ulterior, am fost invitat să lucrez cu actorii pe mişcare, în diverse proiecte, ajungând astfel să semnez coregrafia unor producţii mari, fiind identificat cu un coregraf. Am descoperit prin dans o altă latură de a mea şi sunt foarte încântat datorită acestei fuziuni pe care o iubesc şi o dezvolt în continuare.

Aţi colaborat în ultimii ani şi cu alte teatre din ţară şi din Bucureşti. Care dintre spectacolele făcute pe aceste scene v-au marcat mai mult?

Colaborările cu teatrele din Bucureşti au fost de bun augur deoarece am cunoscut actori buni, personalităţi artistice puternice de la care am învăţat lucruri valoroase şi am cunoscut oameni minunaţi. O piatră de temelie a fost colaborarea cu Teatrul Bulandra în spectacolul Pescăruşul, unde am avut ocazia să mă întâlnesc cu personajul Treplev, o partitură dificilă, dar frumoasă. A fost o provocare, a fost obositor, dar consider că a meritat tot efortul, deşi am întâmpinat momente în care am vrut să renunţ. Cu toată “chinuiala” artistică, dar şi procesul creaţiei, pot spune că am înţeles acest personaj şi că am învăţat multe lucruri de la A.P. Cehov, prin ochii lui Treplev. Dor de PescăRuş(i).

Şi, de ce aţi optat pentru Teatrul Mic?

Teatrul Mic nu a fost o opţiune, ci a fost un “must”. A fost un context foarte favorabil pentru mine. Pot spune că asta a fost soarta sau şansa şi sunt mândru că fac parte din acestă trupă. Teatrul Mic este casa mea. Plecăciune.

Mai multe premii în palmaresul lui Ştefan Lupu. Să amintim doar Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru dans „Hail Love”, București Fringe Festival şi Iaşi Fringe Festival (FIE), Premiul pentru cel mai bun spectacol „Zic Zac”, 2013 la Festivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD, apoi Premiul special UNITER pentru spectacolul „Zic Zac”, 2014, care a fost premiat şi la Festivalul de Comedie FestCO sau la Festivalul „Atelier” Sf. Gheorghe. Ce importanţă au avut ele pentru evoluţia actorului Ştefan Lupu?

Premiile pot fi “riscante” pentru că ai senzaţia, după ce primeşti un premiu că eşti foarte bun şi că nu mai este nevoie să faci nimic. Greşit! Cu fiecare rol, spectacol, coregrafie, film, porneşti de la zero şi trebuie să ajungi unde îţi propui. De multe ori, scopurile sunt diferite, iar asta îţi poate schimba, fără să îţi dai seama, comportamentul şi modul de abordare asupra meseriei, ceea ce poate fi nociv. Sigur că premiile sunt dovada faptului că munca ta este de calitate, confirmată fiind de un juriu specializat, dar consider că dacă îţi faci meseria cu plăcere vor veni, în timp, toate confirmările de care ai nevoie. Abia în momentul în care nu m-am mai gândit la premii, acestea au început să apară şi sunt recunoscător. Cu siguranţă premiile pe care le-am câştigat au avut importanţă în evoluţia mea ca artist şi mă bucur pentru ele nespus de mult, dar într-un mod paradoxal au importanţă, uneori, mai mare în ochii celorlalţi.

Film, televiziune… Credeţi că este important, ca actor, în ziua de azi, să apari şi în acest medii? Sau îţi poţi permite să activezi doar în teatru?

E clar faptul că în 2020, prin evoluţia artei şi a mijloacelor de comunicare artistice, actorul este obligat să se updateze la cerinţele societăţii moderne, la formele inovatoare în teatru, atât “viu”, cât şi online, ubicuitare în viaţa noastră. Cred că este pragmatic pentru un actor din zilele noastre să stăpânească bine tehnica actorului de teatru, dar şi pe cea a actorului de film.

Care este publicul ideal pentru dvs.? 

Nu cred că există un public ideal. La fiecare reprezentaţie publicul este diferit. Percepţia publicului asupra spectacolului se face în functie de gusturi, de modul de abordare al acestuia. Părerile sunt diferite, iar acest lucru nu depinde numai de gust, ci şi de faptul că acelaşi spectacol are reprezentaţii mai reuşite în anumite seri, iar în altele mai puţin reusite. Un spectacol bun va avea întotdeauna un public pe măsură.

Ce credeţi că ar atrage publicul tânăr în sala de teatru?

Publicul tânăr vine în sala de teatru şi este captivat dacă vede spectacole dinamice, surprinzătoare, cu o durată mai mică de maxim o oră şi jumătate. Consider că un asemenea spectacol trebuie să conţină dans, text, dar şi o componentă vizuală puternică, din ce în ce mai folosită astăzi în teatru. Lucrez des cu tinerii şi pot spune că există o generaţie de tineri talentaţi, capabili, inteligenţi, pe care nu poţi să-i păcăleşti cu spectacole “prăfuite”. Au nevoie de adevăr, de calitate, de emoţie. Cred că este vital să avem grijă de aceşti tineri spectatori, pentru că această generaţie se plictiseşte repede şi pleacă mai ales când se simte minţită. Ei sunt publicul de mâine, aşa că hai să avem grijă de viitorul teatrului.

Începutul verii 2020. Deja se poate juca în aer liber, începe să se vadă o rază de speranţă. Cum a fost această primăvară?

Primavara a trecut neaşteptat de repede şi cu siguranţă a fost cea mai bizară din viaţa mea. A fost ca un vis tragi-comic, printr-un labirint în care am intrat şi am pierdut noţiunea timpului şi a multor lucruri din jurul meu, fiind conectat la prezent şi, paradoxal, pierdut în labirintul gândurilor şi al îndoielilor.

Ce ar fi trebuit să facă Ștefan Lupu şi cum s-au transformat toate acest planuri în urma suspendării vieţii de spectacol în contextul pandemiei de COVID 19?

Spre surprinderea mea, toate proiectele din această perioadă au rămas în picioare, doar că s-au schimbat perioadele, programele şi modul (online) de abordare, dar am reuşit să mă adaptez destul de repede. Am trecut prin diverse stări, doar că eu nu pot sta prea mult acolo, trebuie să fac ceva permanent, aşa că am avut motivaţie şi scopuri clare tocmai pentru a găsi calea de ieșire din labirintul bizar, pandemic.

Cum a ţinut legătura actorul Ştefan Lupu cu publicul în această perioadă, în care totul s-a întâmplat online?

Legătura cu publicul pentru mine nu a fost una prea strânsă, pentru că am lucrat destul de mult, aşa cum a spus mai sus, şi recunosc faptul că am avut nevoie de linişte, singurătate, pentru a reveni la mine. Introvertirea şi reflecţia din această perioadă au fost utile şi constructive. Am avut nevoie mare de acestă izolare.

Cum vedeţi revenirea la normalitate în viaţa teatrală de la noi, şi în mod particular la Teatrul Mic?

Revenirea la normal… Nu cred că realitatea va mai fi aceeaşi. Normalul pentru unii a devenit anormal şi pentru alţii… noul normal. Cu siguranţă teatrul nu va dispărea. Probabil că online-ul va fi mult mai prezent în viaţa noastră şi vom găsi un echilibru între teatrul “viu” şi teatrul online şi bineînţeles noi forme artistice de exprimare. Teatrul Mic a făcut paşi foarte importanţi în mediul online, oferind publicului calitate artistică şi bucurie sufletească. Ştiu că s-a muncit foarte mult şi ţin să îmi felicit colegii, încă odată, pentru implicarea lor. Sunt sigur că vom avea sălile pline în viitor şi spectacole pe măsură.

Vă aşteptăm la Teatru Mic cu drag.