GABI COSTIN
Gabi Costin: Un teatru unde totul e posibil. Orice gen de spectacol își găsește locul și înflorește frumos… Vii fără așteptări și nu ești dezamăgit. Un teatru mic cu spectacole mari.
Un interviu de Ovidiu Miculescu
Aţi început să jucaţi la Teatrul Mic în 2017 şi apăreţi deja în 6 piese, printre care unele foarte mediatizate: Directorul Teatrului/ Tatăl Sofiei în „Mama” de Stanisław Ignacy Witkiewicz, regia și adaptarea Nona Ciobanu, 2019; Charlie ‘Charlie the duck’ Clench în „Angajat la doi patroni” adaptare de Richard Bean după „Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni, regia Vlad Corbeanu, 2019; „Scrisori de pe front”, docu-teatru, adaptare după „Scrisori de pe front” de Mirela Florian și „Note de război” de Slt. Ioan R. Marinescu, 2018; Domnul Gabor, Habebald în „Deșteptarea primăverii”, de Frank Wedekind, poem teatral rock, regia și scenografia Vlad Cristache, 2017.
Care dintre aceste titluri v-a solicitat mai mult?
Toate te solicită, dacă îți dorești asta. Depinde de cât de provocat te lași de o partitură. În stagiunea asta am jucat în 8 spectacole, dar rolurile care m-au stârnit mărindu-mi plaja personajelor, provocându-mi limitele și incitându-mă sunt rolurile din “Familia Fără Zahăr” – spectacol muzical despre familia la români a lui Radu Apostol și “Apa Vie” a lui Ștefan Lupu – un basm-dans după Frații Grimm, care reprezintă un suflu nou și merge într-o direcție proaspătă a artei spectacolului. Dar toate sunt o provocare și ceva diferit. Ar fi nedrept să le pun pe celelalte mai jos, pentru că sunt parte din mine. Urmează Cântăreața cheală a lui Ionesco în regia lui Vlad Massaci si “The Flick” în regia Teodorei Petre… și cu astea 10, ce le și întrece!
Aţi fost studentul lui Gelu Colceag la UNATC? Care au fost întâlnirile esenţiale din timpul facultăţii care v-au marcat?
Facultatea e locul care îți permite marile întâlniri. Întâlnirea cu oameni care au aceleași aspirații, interese, pasiune. Evoluând și descoperind împreună. Nimeni nu vrea să te facă actor cu forța, de tine depinde cât de profesionist vrei să fii. Am fost studentul domnului Colceag la master, am terminat în 2008 la clasa prof. univ. dr. Adriana Popovici, la grupa Mirelei Gorea. Cu domnul profesor Colceag m-am întâlnit la începutul anului trei, când mi-a propus să lucrez într-un spectacol de la ciclul masteral, personajul principal: “Victor sau Copiii la putere” de Roger Vitrac. A fost nota mea de semestrul I. A fost o școală în școală, învățam ca Făt-Frumos într-o repetiție cât alții într-o săptămână. Trebuia să recuperez. A fost o mare provocare pentru mine, cel mai greu lucru pe care îl jucasem vreodată. Un regizor profesor cu o viziune extrem de clară și logică asupra unei realități fantastice. O colaborare frumoasă care a continuat la Metropolis în “Tarelkin” de Suhovo Kobîlin și “Țarul Ivan își schimbă meseria” de Bulgakov. Apoi la Teatrul „Ion Creangă” în “Spaima Zmeilor”, unde jucam Mama Zmeilor și la Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii unde am luat premiu pentru cea mai bună actriță – făceam un travesti. Am lucrat și în televiziune cu dânsul: prima apariție într-o emisiune TV de Crăciun la TVR și apoi serialul “Camera Cafe” la Antena 1. Care dintre spectacolele făcute pe scenele altor teatre v-a marcat mai mult? La Teatrul Metropolis am debutat în 2007 cu rolul Sergentului Seva din “În rolul victimei” de frații Presnikov, în regia lui Felix Alexa. Apoi a urmat o colaborare frumoasă cu nu mai puțin de 10 titluri la acest teatru. Am jucat și la Nottara câteva spectacole, câteva la Excelsior, la Teatrul Elisabeta, la Teatrul Ion Creangă. Genuri diferite de spectacol, personaje diferite, care m-au făcut să-mi explorez plaja de personaje și care m-au format ca actor. Fiecare teatru are atmosfera lui unică. E o lume diferită și de fiecare dată acasă. Dar cel mai special public, cel pentru care trebuie să îți deschizi tot sufletul, cel mai exigent public, este publicul cel mai tânăr. Experiența cu teatrul pentru copii a fost una revelatoare. E o satisfacție imensă când setezi o convenție și 700 de copii o cred cu toată ființa. Sunt cei mai prezenți spectatori. Cu o nevoie de updatare continuă, teatrul pentru copii devine cel mai proaspăt stil de teatru în care inovațiile și imaginația merg mână în mână. Este un public nou, care nu are repere în formele vechi, așa că trebuie să găsești calea cea mai potrivită către sufletul lor.
De ce aţi optat pentru Teatrul Mic? Vă consideraţi ca aparţinând unei generaţii a teatrului românesc, alături de colegii mai tineri din trupa Teatrului Mic?
Suntem cine vrem să fim. Ne cunoaștem și venim cu lumina în suflet la repetiții și spectacol. Cu poftă și chef, și asta e minunat. Ne place să fim incitați, provocați și conduși cu imaginație, vrem să spunem ceva adevărat și autentic. Un teatru unde totul e posibil. Orice gen de spectacol își găsește locul și înflorește frumos. Nu are o etichetă- teatrul de… ceva. Vii fără așteptări și nu ești dezamăgit. Un teatru mic cu spectacole mari. Din 2017 sunt bucuros să fac parte din trupa Teatrului Mic, care devine din ce în ce mai omogenă, frumoasă prin diferențele ei, exact ca o familie. Teatrul Mic este un teatru cu un trecut imens, o torță a unei lumi magice cu legende și învățături transmisă mai departe din generație în generație. Primim și vom da mai departe!
Credeţi că este important, ca actor, în ziua de azi, să faci televiziune?
Până la apariția internetului puteai să spui că este musai să faci televiziune pentru că, vrei nu vrei să recunoști, televiziunea îți creează o notorietate care e binevenită și la teatru. Marii actori de teatru din generația de aur au fost ținuți minte din lucrurile pe care le făceau la televiziune. Astăzi, și ca influencer poți câștiga notorietate, deși mi se pare că trebuie să faci și multe lucruri adiacente. Notorietatea este importantă, dar trebuie să știi ce să faci cu ea. Prezența teatrului în actorie este foarte importantă, pentru că el te aduce cu picioarele pe pământ. Te ancorează în prezent și te învață multe lucruri.
O parte a activităţii dvs. profesionale este legată de “dublaj” de film si desene animate. Ce are specific această parte a actoriei? Lipsa aspectului vizual solicită mai puţin, sau dimpotrivă?
Am copilărit cu Cartoon Network în limba engleză. Am auzit personajele vorbind limba lor și îmi dau seama cât de important e ca personajul să sune exact ca originalul. Să aibă aceeași intenție în replică și să fie la fel de prezent. Dublajul a fost o școală pentru mine, întâlnindu-mă cu actori cu care nu am avut șansa să colaborez, oferindu-mi ocazia să joc partituri pe care în teatru sau în film nu ai putea să le faci. Pumba din Regele Leu, tatăl lui Nemo, Ralph din Ralph strică tot, Hulk, Mumia din Hotel Transilvania, Titan din Megamind, Aargh din Trol Hunters, Paddington și lista continuă… În 12 ani de dublaj, peste 100 de personaje. Trebuie să renunți cu totul la tine și să te dăruiești acelui personaj. Se poate face dublaj de calitate. Te învață să transmiți doar prin cuvânt. Restul nu se aude, dar lucrează. Umpli imaginile cu intenții și ele devin reale… Asta m-a ajutat și la teatru. Deși e altceva, merg de minune mână în mână. Îmi place teatrul radiofonic și cred că are potențial foarte mare. Dublajul e o școală către asta. Am avut șansa stagiunea aceasta să fac parte din trei spectacole radiofonice și recunosc ca am fost fermecat, e o altă mâncare de pește, dar un pește extrem de bun.
În film aţi jucat mai multe roluri în „Live” (2015), regia Vlad Păunescu, „The zero theorem” (2014), regia Terry Gilliam, „Undeva la Palilula” (2012), regia Silviu Purcărete şi nu numai. Ce planuri mai aveţi în această direcţie?
La UNATC am fost prima generație cu trei ani – sistemul Bologna și am absolvit odată cu ultima generație cu patru ani. A fost o clasă de master foarte mare și am avut mai multe secții printre care și secția de actorie de film și, spre surprinderea tuturor, am optat pentru actorie de film. Toți au crezut că mă duc la clasa de comedie sau maxim la dramatic. Am vrut să încerc altceva. Am avut ocazia să lucrăm cu cei de la film, participând la filmele lor de an, făcând vreo 20 de scurt-metraje. A fost o perioadă foarte diferită și foarte interesantă. E o lume specială, unde spectatorul stă pe umăr. În această direcție, nu am eu planuri, alții au planuri pentru mine:) Chiar înainte de pandemie, am încheiat filmările la o coproducție româno-americană “Richard and Sabina”, regia John Grooters.
Care este publicul ideal pentru dvs.? Există, el, de fapt?
Experiența live a teatrului nu se poate înlocui. Teatrul este cea mai efemeră dintre Arte. Ea moare odată cu terminarea ei și trăiește în memoria fiecărui spectator. E o magie a teatrului pe care camera de filmat nu o poate surprinde, miracolul unei lumi ce se creează în fața ta. Publicul ideal e cel din sala de spectacol. Experiența unui spectacol începe de la ușă. Foaierul, biletele, garderoba, găsitul locului, mirosurile de parfum amestecate, murmurul de dinainte, fac parte din pregătirea pentru această experiență. Gong! … lumina se închide. Gong… lumea se oprește. GONG!!! Totul e posibil.
Să nu ignorăm prezentul, însă. Ce ar fi trebuit să facă Gabi Costin în această primăvară şi cum s-au transformat toate acest planuri în urma suspendării vieţii de spectacole, în contextul pandemiei COVID 19?
În primăvara asta erau programate peste 35 de spectacole – doar până în luna mai – care au fost anulate. Aveam premieră la Cântăreața cheală a lui Ionesco în regia lui Vlad Massaci. Trebuia sa începem repetitiile pentru The Flick în regia Teodorei Petre, ceea ce am și făcut. Online. Pentru prima oară în viața noastră. De trei ori pe săptămână, citind și deslușind tainele textului, creând momente și despicând firul în patru, experimentând cu multă curiozitate și imaginație.
Cum ţine legătura actorul Gabi Costin cu publicul în această perioadă în care totul se întâmplă online?
Nu sunt foarte activ în social media, nu-mi place să atrag atentia, îmi place realitatea imediată și îmi place să fac ce mi-e drag. Propunerile teatrului ne-au dat un țel spre care ne putem îndrepta cu multă imaginație. Puzzle-urile cu momente înregistrate și serialul ASTERIX GALUL, la ideea lui Vlad Massaci, unde am luat prima carte de benzi desenate cu ASTERIX și OBELIX și am făcut un soi de semi-animație și am făcut absolut toate personajele. Urmează lucruri ce nici cu gândul nu gândiți.
Credeţi că vor exista schimbări generate de impactul acestor luni exclusiv online din viaţa artistică bucureşteană şi nu numai? Sau lumea va reveni în sala de spectacol imediat ce va fi posibil?
Oamenii sunt ființe sociale, la un moment dat vor simți nevoia să trăiască, din nou, această experiență. E necesară, e în firea omului. Se întâmplă un scandal și, vrei, nu vrei, ai rămas cu atenția acolo. E în pachetul de bază al omului. Are 2000 de ani teatrul și a trecut prin multe încercări și de fiecare dată a făcut ce a știut mai bine. S-a adaptat. E important ca Teatrul Mic să își mențină publicul, ba chiar să îl lărgească, să câștige de partea sa un public care nu merge de obicei la teatru. Cum să îți dorești ceva, dacă nici nu știi că există? #TeatrulMicOnline poate să facă asta. E o provocare. Pentru toată lumea. Arta se naște din constrângeri și moare din prea multă libertate.
Cum e actorul Gabi Costin în afara scenei? Ce vă place cel mai mult… în afară de teatru?
Un om. Nu înțeleg cum te poți plictisi. Întotdeauna e ceva nou de explorat, de văzut, de experimentat. Îmi place să mă joc și nu neapărat jocuri, grădinăresc și fac terarii cu mușchi de pădure și pietre, îmi place să gătesc, mai mult decât să mănânc, îmi place dimineața și noaptea. Aș merge desculț tot timpul, dacă normele sociale nu ți-ar impune invers. Nu-mi place să atrag atentia. Îmi place sa fiu un atent observator al lumii înconjurătoare, fără să o modific. Nu sunt foarte social, dar extrem de sociabil când sunt înconjurat de oameni. Mă simt bine în bârlogul meu.