Ruxandra Enescu

Ruxandra Enescu : „Prima întâlnire cu „scândura” este de neuitat : e fascinație, teamă, noroc, emoție, poticnire, curaj, putere”

Interviu realizat de Ovidiu Miculescu

-Regăsim în biografia dumneavoastră ca punct de pornire anul 1988, când jucaţi la Teatrul Naţional Liza în „Vassa Jeleznova” de Maxim Gorki, în regia lui Ion Cojar, profesorul sub îndrumarea căruia v-aţi format. Ce a însemnat acel rol la acel moment ?

-Rolul Liza din „Vassa Jeleznova” de Maxim Gorki de la Teatrul National a însemnat pentru mine primul pas pe scenă. Prima provocare ca actriță. Primii bani câștigați din profesie. Eram studentă în anul II la Arta Actorului când profesorul meu, Ion Cojar, m-a distribuit în acest spectacol. Era un rol mic, dar a fost o mare onoare și, desigur, o imensă plăcere să lucrez cu profesorul meu în calitate de regizor. La fel ca mulți alți studenți la actorie, l-am adorat pe Ion Cojar. L-am admirat, l-am respectat și, deși nu mai este printre noi, nu de puține ori îi mulțumesc în gând. Prima întâlnire cu „scândura” este de neuitat : e fascinație, teamă, noroc, emoție, poticnire, curaj, putere. Senzațiile acestea te urmăresc toată viața. Pe „scândura” de la Național am avut ocazia să cunosc actori pe care doar visam să-i întâlnesc vreodată: George Constantin, Florina Cercel, Tamara Crețulescu. Am fost cucerită de profunzimea, umorul, talentul, forța, dar și de rafinamentul acestor mari actori.

 –Titlul „Familia Jeleznov” se regăsesește în repertoriul recent al Teatrului Mic. Cum apreciaţi această montare ? Şi în general ce vă place mai mult dintre spectacolele recente ale teatrului.

-Spectacolul „Familia Jeleznov” de la Teatrul Mic este diferit de cel în care am jucat eu la Național. E un spectacol foarte bun, foarte interesant și doresc să felicit întreaga echipă de creație, fără excepție, pentru această realizare. De altfel, toate spectacolele recente sunt ocazii perfecte pentru trupa teatrului de a-și pune în valoare talentul, profesionalismul, măiestria.

-Aţi jucat la Teatrul Mic din anii 90, aşadar la scurt timp după ce aţi absolvit Academia de Teatru şi Film „I.L.Caragiale”. Este mai bine să fii actorul unui teatru de stat în România sau e preferabil să ai o carieră de liber profesionist ?

-Nu știu cum e să fii liber profesionist, cred că e dificil și incitant. În 1990 am absolvit doar 4 fete și 4 băieți și toți ne-am dorit să devenim actori în teatrele de repertoriu, ceea ce s-a și întâmplat.

-Cum aţi evoluat în „ierarhia” actorilor Teatrului Mic ? Ce v-a făcut să fiţi atât de fidelă ?

-Așa sunt eu. Fidelă. Statornică. În tot ce fac. E o calitate, dar și un mare defect. M-am atașat de locul acesta, de colegi. Au fost momente bune, au fost momente grele. Dar mi-am păstrat mereu entuziasmul și cred că trupa de la Teatrul Mic este cea mai talentată și valoroasă din țară.

-Cu o privire din interior, cum vedeţi performanţa Teatrului Mic în ultimii ani ?

-Performanța !!! Acesta este cuvântul. Ultimii ani au adus performanța în acest teatru. Spectacole foarte bune, turnee, festivaluri, premii… Implicare, creativitate, originalitate, încredere. Aprecierea sinceră a spectatorilor și a colegilor de breaslă. Mă bucur că fac parte din acest colectiv, mă bucur că sunt aici, acum.

-Cele mai recente roluri la Teatrul Mic sunt Doamna Capulet în „Romeo și Julieta” de William Shakespeare, regia Liliana Pană, 2018 și Rimma în „Rendez-vous peLună” de Alexandr Galin, regia Gelu Colceag, 2017. Ce v-au oferit aceste roluri din punct de vedere alabordării actoriceşti ?

Rolurile acestea mi-au oferit convingerea că am cea mai incintantă profesie din lume. De la prima lectură mi-a plăcut Rimma, personajul din „Rendez-vous pe Lună”, această cântăreață de operă obligată să lucreze la o firmă de escort pentru a putea supraviețui. O femeie educată, vulnerabilă, dezamagită care trebuie să găsească forța de a se descurca într-o lume dură, periculoasă și degradantă. Totul pentru fiica ei. Doar femeile sunt capabile de asemenea sacrificii, după părerea mea. Și totuși, Rimma nu și-a pierdut simțul umorului, demnitatea și frumusețea interioară. Spectacolul realizat cu măiestrie de profesorul, regizorul și managerul Gelu Colceag, este o comedie amară. În cele două ore de spectacol înțelegem cât de mică este diferența/distanța dintre eșec și împlinire, dintre brutalitate și generozitate, dintre putere și fragilitate.

Rolul din „Romeo și Julieta” este diferit. D-na Capulet este o femeie aparent răsfățată, superficială, capricioasă care se prăbușește sufletește odată cu moartea Julietei. Spectacolul inedit conceput de colega și prietena mea, Liliana Pană, tratează cu delicatețe dorința firească a oricărei ființe umane de a se realiza prin iubire.

                                                                             

 –Din rolurile de teatru abordate, pe care le consideraţi repere în cariera dumneavoastră ?

-Sunt o fire posesivă, deci, toate rolurile mele m-au „prins”! Pe unele le-am iubit (cu patimă), pe altele le-am urât (cu pasiune), dar nici unul nu mi-a fost indiferent. Cele mai dragi îmi sunt cele la care muncesc cel mai mult, cele care m-au intrigat, cele care nu m-au lăsat să dorm liniștită noaptea, rolurile incomode.

-Dintre partenerii de scenă sau regizorii de teatru cu care aţi colaborat, care credeţi că v-a pus în valoare mai mult din potenţialul ?

-Toate întâlnirile de pe „scândura” scenei au fost importante pentru mine. Actori, regizori, scenografi – toți au contribuit în felul lor la validarea mea ca actriță. Mă consider norocoasă pentru momentele de bucurie, de efort, de armonie, de emoție, de reușită sau de înfrângere pe care le-am trăit în toți acești ani. Viața mea este agitată, dar nicidecum banală.

 –Vă apare numele pe mai multe generice de seriale TV ? În ziua de azi este important, ca actor, să faci televiziune ?

Pentru mine televiziunea înseamnă un antrenament important și necesar. În televiziune ești mereu sub presiunea timpului. Aici am înțeles afirmația „timpul costă bani!”. De când ajungi la filmare afli că nu e timp pentru machiaj, pentru probat haine, pentru repetiție de text, nici măcar pentru un pahar cu apă. Mereu e cineva care te așteaptă, te urmărește, te presează. La cadru toată lumea se grăbește și așteaptă de la tine perfecțiunea de la prima dublă. Dacă faci față și înveți să te adaptezi vei descoperi cât de rapid, spontan și exact poți să reacționezi. Oricât de obosit ești, afli că mai poți. Un serial cu cel puțin 100 de episoade e un maraton. Un maraton folositor. La final vei câștiga încredere și ușurință în a te exprima coerent și de a munci în orice condiții. Și câteodată, notorietate. Adică ceva care îți gâdilă orgoliul. Rolul Delia din serialul „Om sărac, om bogat” de la PRO TV mi-a dat prilejul de a-l cunoaște pe actorul Șerban Ionescu. Un partener ideal aș putea spune. Un actor inventiv, plin de energie și talent. Mi-a fost sprijin, inspirație și regret dispariția lui. Rolul Dora din serialul „Voință de femeie” de la Kanal D, a fost o experiență plăcută alături de colega mea Cătălina Mustață. În 2017 am avut șansa de a lucra cu Rhys Thomas la un serial TV de 6 episoade care s-a filmat în România, dar a avut premiera in SUA. Acțiunea din parodia „Comrade Detective” se petrece în perioada comunistă a anilor ‘80 din România. Am avut norocul să lucrez în telelviziune cu buni profesioniști de la care am învățat să-mi stăpânesc emoțiile și să-mi găsesc libertatea în fața camerei de filmat.

 –Aţi făcut film, şi mai exact aţi lucrat şi cu regizori străini. Ce importanţă, ce pondere a avut filmul în carierea dvs?

-Am făcut foarte puțin film. Asta e marea mea frustrare. Sincer, mi-am dorit și îmi doresc roluri interesante în film.

 –Ion Cojar este numele profesorului care apare în biografia Ruxandrei Enescu. Există şi alte personalităţi din lumea teatrală românească despre care consideraţi că v-au marcat ?

-Evident, profesorul meu Ion Cojar a insemnat enorm pentru mine. Poate că nu am apucat să-i spun cât de recunoscătoare îi sunt că mi-a oferit încredere și atenție. Profesoara Adriana Popovici este persoana care m-a „stârnit” și m-a îndrumat în primii ani de studenție. Îi mulțumesc din suflet. Întâlnirea cu regizoarea Cătălina Buzoianu în 1991 la spectacolul „Regăsire” de Luigi Pirandello a fost un moment marcant pentru parcursul meu artistic. Spectacolul „Copiii Soarelui” de Maxim Gorki a fost o oportunitate de a lucra cu regizorul Cristian Hadji-Culea. În ultimii ani, regizorul Gelu Colceag m-a distribuit în aproape toate spectacolele pe care le-a montat la Teatrul Mic. „Visul unei nopți de vară”, „Pensiune completă”, „Rendez-vous pe Lună” și, în curând „12”. Să lucrezi cu Gelu Colceag este o reală plăcere. Repetițiile se desfășoară într-o atmosferă efervescentă, dar relaxată. Mereu mă întreb de unde are atâta energie și cum reușește să împace profesia de regizor cu funcția de manager. Probabil pasiunea și experiența sunt ingredientele care îi oferă forța de a contopi cele două ipostaze. Mulțumesc frumos pentru Hippolyta, pentru Cecile, pentru Rimma și pentru 11!

 

                                                                                      

Interviuri Recente
23mart. 2020
CEZAR GRUMĂZESCU

„Jucând și repetând des acumulez foarte multă experientă și asta are un efect imens asupra […]

Citeste mai mult...
20mart. 2020
MANUELA HĂRĂBOR

Manuela Harabor: „Mitică Popescu ne-a așteptat în foaier și ne-a spus că este mândru de […]

Citeste mai mult...
16mart. 2020
OVIDIU NICULESCU

Interviu cu Ovidiu Niculescu realizat de Ovidiu Miculescu.   –  Cum era atmosfera în Facultatea […]

Citeste mai mult...