Rodica Negrea

Rodica Negrea : Eu sunt mulțumită atunci când reușesc să fac acel „ceva”… care să poarte marca unicatului”

Interviu realizat de Ovidiu Miculescu

 Numele actriței Rodica Negrea este legat în bună măsură de Teatrul Mic. Vorbim despre decenii în care s-au întâmplat cele mai diverse tipuri de roluri. Cum a ajuns Rodica Negrea la Teatrul Mic după ce a terminat IATC ?

Cu noroc. Norocul meu se numește Olga Tudorache, Cătălina Buzoianu și Teatrul Mic. În anul I de facultate eram studentă la actorie, clasa Olga Tudorache. La acel moment actrița profesoară își dorea să joace în piesa de teatru „Efectul razelor gama”. La Teatrul Mic era director, de curând, Dinu Săraru. La sfârșitul anului I, Olga Tudorache i-a propus directorului distribuția cu cele 3 studente ale sale: Adriana Șchiopu, Angela Ioan și subsemnata, Rodica Negrea, alături de Ioana Ciomârtan, pentru interpretarea celorlalte roluri. Dinu Săraru a acceptat, iar Cătălina Buzoianu a fost, de asemenea, alegerea doamnei Olga Tudorache pentru regia spectacolului. Repetițiile au început la finalul anului întâi de studenție, iar premiera a avut loc la începutul celui de-al doilea an de facultate. Pe scurt, gestul plin de grație și curaj al unui artist vizionar și continuu inovator, cum a fost și va rămâne Olga Tudorache, a făcut să debutez la Teatrul Mic în frumosul an 1978.

Debutul reprezintă pentru mulți artiști un element marcant în carieră. A fost și cazul Rodicăi Negrea?

Nu este o regulă ca debutul să fie întotdeauna marcant, dar în cazul meu se pare că a fost sub semne bune. Cu Olga Tudorache, artist imens și profesor generos alături de mine, și cu regizorul Cătălina Buzuioanu (explozia regiei din teatrul românesc la acel moment), pretutindeni „busolă vie”, în sală, pe scenă, am primit cu asumare și candoare orice indicație, și astfel m-am îmbogățit cu totul. Împreună m-au condus spre ceea ce a însemnat debutul meu pe scena Teatrului Mic.

Cariera cinematografică a dublat-o practic pe cea de actor de teatru în permanență. A fost una mai atractivă decât cealaltă în vreuna dintre perioade ?

Nu aș numi-o carieră, deși, am avut parte și de roluri în film. Nu multe, nu puține. Mulțumesc pentru ele și mă bucur pentru toate câte au fost. Privind în urmă, pot să spun că filmul și teatrul au mers împreună. Nu cântăresc, nu clasific…doar mulțumesc.

Un număr de trei roluri esențiale în viață? Pentru generația noastră  „Ivona, principesa Burgundiei” de Witold Gombrowitz, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Mic – 1983 a fost un reper de exemplu.

Publicul a primit spectacolul cu iubire, căldură și emoție, colegii și oamenii din breaslă au îmbrățișat, de asemenea, acest spectacol.Etapa aceea, a repetițiilor, rămâne pentru mine ca un infinit de învățături despre teatru, primite pe viață de la regizoarea Cătălina Buzoianu și profesoara-actriță Olga Tudorache.

Fiecare spectacol pe care l-am jucat are povestea lui, fie că e vorba de „Efectul razelor gama asupra anemonelor” sau „Ivona Principesa Burgundiei” sau „O scrisoare pierdută”. Le-am construit cu muncă, cu responsabilitate și, mai ales, cu iubire și prețuire pentru spectatori. Și nu singură! Ci împreună cu tot ce înseamnă facerea, scoaterea la lumină, la public, a unui spectacol de teatru.

Violet în „Ținutul din miezul verii” de Tracy Letts, regia Vlad Massaci, 2017 este cel mai recent rol de pe scena Teatrului Mic. Cum percepi un astfel de rol la experiența dvs ?

Violet din „Ținutul din miezul verii” este, pentru mine, bucuria unei întâlniri profunde și complexe. A venit ca un dar la timpul, locul și momentul potrivit. Îl situez la aceeași intensitate pe care l-a avut impactul lui Tilly din „Efectul razlor gama asupra anemonelor” asupra mea, asupra publicului și asupra colegilor de breaslă. Doresc să mulțumesc, căci, e meritul directorului Gelu Colceag că a avut inspirația să aducă acest text la Teatrul Mic și să-l invite pe Vlad Massaci să-l monteze.

Recent, ați avut o premieră și la Teatrul Metropolis, Pușa, mama în „Pentru o mai bună înțelegere” de Mimi Brănescu, regia Mimi Brănescu, 2018. Un text românesc. Care este ierarhia motivelor pentru care alegeți un rol ? Prioritar este textul sau regizorul ?

La Metropolis am jucat la invitația lui Mimi Brănescu. Nu aș fi refuzat, îl admir și îl prețuiesc enorm. Este în acel moment al carierei sale când actori tineri sau maturi își doresc cu ardoare să joace în piesele de teatru scrise sau chiar regizate de el. În concluzie, nu am reguli când zic da sau nu la o propunere de proiect. Sunt multe stări și emoții care decid asta.

Rolurile de film continuă. Doar în ultimi trei ani… Soacra în „Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor” (2017), regia Emanuel Pârvu, „Meda” (2016), regia Emanuel Pârvu „Omega Rose” (2015), regia George Dorobanțu, dacă nu ne referim la televiziune. Iar acum se află  în post producție rolul Mama Ioanei în „Moon Hotel Kabul” (postproducție), regia Anca Damian. Există o tipologie anume a rolurilor care vi se propun în film în ultimul timp sau diversitatea este cea care rămâne determinantă ?

Din păcate, constat că mi se propune/oferă o anume, nu i-aș spune tipologie, ci mai degrabă un profil dramatic care tinde să se repete. Fapt pentru care ajung în situația să răspund mai des cu nu, decât să accept proiectele la care sunt invitată să iau parte. Eu sunt mulțumită atunci când reușesc să fac acel „ceva”… care să poarte marca unicatului (marcă înregistrată J).

Vorbind despre Teatrul Mic, pentru că în bună măsură cariera dvs. se identifică evoluției teatrului, care a fost „epoca de aur” ?

În niciun caz „epocă”. E prea mult. Iar de aur?… (pe bune). Tot ce am trăit la Teatrul Mic, prin Teatrul Mic și cu Teatrul Mic – TOTUL – tot timpul care s-a dus și cel pe care îl trăiesc are valoarea lui și karatele lui și sunt date de puterea emoției lăsate în inima spectatorului. Chiar și perioada în care am jucat mai puțin are valoarea ei pentru că, pentru scenă,  actorul pune la bătaie… viața. Atunci când nu joacă, actorul așteaptă. Trăiește și dacă așteaptă, așteaptă activ. Tot ce trăiește, se concretizează în niveluri de experiențe ce se transformă în sol fertil pentru următoarele roluri.

Ce opinie aveţi despre repertoriul actual al Teatrului Mic şi despre proiectele pe care le dezvoltă în ultimii ani?

Mă bucur să pot spune că venirea directorului Gelu Colceag la Teatrul Mic a liniștit tulburarea (și la propriu, și la figurat) care se instalase în Teatrul Mic, între colegi, pe scenă sau în cotidian. Cu grijă, cu răbdare, cu talent, cu experiență și cu viziune, Gelu Colceag a condus teatrul spre o atmosferă favorabilă libertății de creație, așa cum mi se pare normal să fie într-un teatru. Se vede în calitatea spectacolelor și, implicit, în performanța actorilor.

Există un repertoriu bogat, valoros, sunt invitați să monteze regizori importanți și actorii joacă cu sălile pline. Suntem într-un moment bun.

Zeci de turnee în ultimii 3 ani, 31 de premiere, numeroase premii… Teatrul Mic este una dintre cele mai dinamice instituţii de gen din București. Care e atmosfera în  culisele scenei Teatrului Mic ? Care sunt spectacolele din ultimele stagiuni care vă plac cel mai mult ?

Unul dintre spectacolele care m-au marcat în mod deosebit (dintre cele pe care le-am văzut în ultimul timp) este spectacolul „Itinerarii… Într-o zi lumea se va schimba” în regia lui Eugen Jebeleanu, proiect româno-francez, susținut de ARCUB și de Compagnie des Ogres.

De la noi, de la Teatrul Mic, am să numesc doar „Deșteptarea primăverii” și „Familia Jeleznov” (cu părere de rău că nu le-am văzut pe toate, pentru că am o listă pe care o voi urma în vizionările mele imediate).

Ce ne puteţi spune despre colegii foarte tineri care au intrat în trupa teatrului în ultimul timp?

Pot să le spun: „Bravo”! O merită din plin, sunt mândră și onorată să fim colegi.

Teatru, film, televiziune ? Este aceasta ordinea pentru dumneavoastră ?

Nu am o „ordine”. Eu sunt actrită și atât. Îmi fac meseria cât pot eu de bine, fie la teatru, fie la film, fie la televiziune, dar recunosc că cel mai bine îmi e la teatru.

Ce rol și-ar fi dorit Rodica Negrea și nu s-a întâlnit pe „scândură” cu acel personaj ? Alegeți rolurile sau ele vin spre dumneavoastră ?

Nu mi-am  dorit, nu mi-am propus și nu am ales în mod excepțional, vreodată, vreun rol. Rolurile au venit spre mine în diferite contexte. Dar cine știe? Poate de acum încolo să fie momentul să-mi doresc vreun rol în mod special.

Vă rog să-mi spuneți  o replică pe care o iubiți cel mai mult ?

Nu pot să spun care este replica pe care o iubesc cel mai mult, dar pot să spun că iubesc acele replici care au valoare de revelație pentru întruchiparea personajului meu. Ele pot fi spuse fie de personajul pe care îl interpretez, fie de oricare dintre personajele din același spectacol.

 

Interviuri Recente
17feb. 2020
IONUȚ VIȘAN

Ionuţ Vişan : „Trebuie să joci spectacolul în fața unui public care vine să vadă […]

Citeste mai mult...
10feb. 2020
MIHAELA RĂDESCU

Interviu cu Mihaela Rădescu „La Teatrul Mic m-am maturizat, m-am îmbogățit, am greșit, am învățat, […]

Citeste mai mult...
03feb. 2020
ANA BIANCA POPESCU

Interviu cu Ana Bianca Popescu De Ovidiu Miculescu Ana Bianca Popescu : „Îmi doresc să-mi […]

Citeste mai mult...