MIHAELA RĂDESCU

Mihaela Rădescu: La Teatrul Mic m-am maturizat, m-am îmbogățit, am greșit, am învățat, am visat, am descoperit…

Interviu de Ovidiu Miculescu

Ați început la Teatrul Național din Târgu Mureș, după ce ați absolvit institutul de teatru de acolo. Ce a însemnat acea perioadă de formare pentru cariera dvs.?

Am jucat mult. În spectacole bune și mai puțin bune, roluri importante și mai puțin importante, unele reușite, altele neîmplinite. Dar, dacă privesc acum în urmă, pot să spun că am avut un start bun.

Numele lui Victor Ioan Frunză apare frecvent pe afis alături de al dumneavoastră în anii ‘90. Ce a însemnat acea colaborare? 

Da, numele meu apare pe unele dintre afișele spectacolelor domnului Frunză și înseamnă mult pentru mine. E prima mea mare întâlnire din teatru. Iar prima dragoste nu se uită. „Trupa pe butoaie”, „Satyricon”, „Lacrima tăcerii”, apoi „Tamerlan cel Mare”. Victor Ioan Frunză și Adriana Grand mi-au deschis cutia magică a teatrului cu emoție, a teatrului cu poveste, a teatrului tulburător, implicat, puternic.

Ce v-a determinat să părăsiţi oraşul Târgu Mureş şi de ce Teatrul Mic ?

Ce m-a determinat să plec din Târgu Mureș e o poveste mai lungă și foarte neplăcută. S-a dus. De ce Teatrul Mic ? Datorez angajarea mea domnului Dan Micu, regizor remarcabil, directorul de atunci al Teatrului Mic şi, într-un fel, şi doamnei Leopoldina Bălănuță care a avut încredere în mine. Așa a fost să fie.

De aproape 20 de ani sunteți actriță a Teatrului Mic? Este esenţial pentru evoluţia unui actor să fie parte a planurilor de repertoriu ale unui teatru important?  A avut o influenţă importantă asupra evoluţiei ca actriță apartenenţa la colectivul acestui teatru ?

Nu-mi vine să cred, au trecut mai bine de 20 de ani. Sunt mândră să spun că sunt actriță a Teatrului Mic. I-am cunoscut pe Leopoldina Bălănuță, Cătălina Buzoianu, Ștefan Iordache. Am jucat alături de Valeria Seciu, Coca Bloos, Mitică Popescu, Gheorghe Visu și, bineînțeles, de gașca noastră de fete, de ieri și de azi, Dana Dembinski, Ruxandra Enescu, Liliana Pană… Da. La Teatrul Mic m-am maturizat, m-am îmbogățit, am greșit, am învățat, am visat, am descoperit, aici sunt și continuu să învăț, să visez, să descopăr.

Cât de mare e diferența între a face teatru independent și a lucra într-un teatru de repertoriu? Este o altă abordare?

Eu sunt aceeași actriță și într-o parte și în cealaltă. Există diferențe, categoric. Ar fi de povestit mai mult. Dar ceea ce contează, și asta e important, e că cele două tipuri de teatru nu se exclud. Din contră, se completează. Exemplul e aici, lângă noi : Familia Fără Zahăr, o coproducție Teatrul Mic și Replika.

Ați fost unul dintre pionierii teatrului underground. Cum se leagă poziția de actor la un teatru „clasic” cu acea perioadă?

Anii 90 – 99 au fost anii pionieratului în multe domenii, la noi. E adevărat, am contribuit la nașterea Teatrului Luni de la Green Hours, practic a teatrului independent. Unii erau contrariați, alții revoltați, alții sceptici, însă au fost și mulți care au îmbrățișat cu totul fenomenul teatrului independent și datorită lor s-a deschis drumul alternativei în teatrul românesc.

Ați regretat vreodată că ați renunțat la teatrul independent ?

Nu am renunțat la teatrul independent. Sunt co-fondatoare, alături de colegii mei Viorel Cojanu, Mihaela Michailov și Radu Apostol a Asociației Culturale Replika și Replika are deja 7 ani.

Care au fost personalităţile (din teatru si din afara lui) care v-au marcat formarea artistică?

Profesoara mea, Adriana Piteșteanu, actrița Coca Bloos, directorul de scenă Victor Ioan Frunză, compozitoarea Dorina Crișan Rusu, coregraful Florin Fieroiu, regizorul Radu Apostol…

Cele mai recente roluri de pe scena Teatrului Mic sunt Inge Sudel în „Martiri” de Marius von Mayenburg, traducere din germană de Elise Wilk, regia Vlad Massaci, 2019, „Scrisori de pe front”, docu-teatru, adaptare după „Scrisori de pe front” de Mirela Florian și „Note de război” de Slt. Ioan R. Marinescu, 2018, Carmen, Amanta/Cătălina în „Anul dispărut. 200/7″ de Peca Ștefan, regia Ana Mărgineanu, 2017, Saja în „East Meets West?”, text și regie Theo Herghelegiu, 2017, coproducție cu Teatrul Arca (La Scena), 2017, „Familia Fără Zahăr” de Mihaela Michailov, regia Radu Apostol, coproducție cu Centrul de Teatru Educațional REPLIKA, 2017. V-a marcat vreunul în mod deosebit ?

Fiecare rol înseamnă ceva, rupe o frântură din tine sau clădește. Și ești atașat de fiecare, mai mult sau mai puțin, invariabil. Lipite de suflet mi-au rămas personajele din „Trupa pe butoaie ” regia Victor Ioan Frunză, Teatrul Național Târgu Mureș, Rose, „Alcool… amar… amor”, regia Florin Fieroiu, de la Teatrul Luni de la Green Hours, Maria, „Ca pe tine însuți”, regia Radu Apostol, Teatrul Foarte Mic, personajele din „Limite”, regia Radu Apostol, Centrul Replika.

Sunt mulţi colegi foarte tineri în trupa Teatrului Mic: cum ii vedeți peste 5 -10 ani ? 

La fel ca acum. Tineri, frumoși, talentați, nominalizați, premiați.

Lărgind puţin perspectiva, care credeți că este atu-ul teatrului Mic în competiția cu celelalte teatre din București? 

De ce competiție? În artă nu cred că există acest termen. Atu-ul, da, atu-ul Teatrului Mic, este Trupa. Suntem o Trupă foarte tare!

Ați făcut mai puţin film decât alți colegi de generație. Credeți că în afară de film, este important, ca actor, în ziua de azi, să faci televiziune ?

Sigur că notorietatea obținută prin televiziune are un impact imediat, inclusiv asupra publicului de teatru și acest lucru cade bine, tușează, dă încredere. Dar e foarte important contextul. Cred că e nevoie de un filtru atent. Atât.

Dintre partenerii de scenă de până acum, ce nume sunt mai importante pentru Mihaela Rădescu ?

Nu pot să fac niciun clasament. Pot să enumăr câțiva foarte speciali. Copiii, cei 9 copii din spectacolul „Familia Offline” de Mihaela Michailov, regia Radu Apostol, la Replika, Dorina Crișan Rusu compozitoare de muzică de scenă și interpretă în „Alcool… amar… amor”, regia și coregrafia Florin Fieroiu, la Teatrul Luni, Simona Popescu,  actriță la Teatrul Odeon, „Hamlet. Album de familie” regia Claudio Collova, la Teatrul Mic.

Există o replică rostită pe scenă care v-ar putea fi motto în cariera?

„Caută și păstrează mereu o bucată de cer deasupra vieții tale.” Marcel Proust („Confesiunile unui câine”)