MARIAN OLTEANU

Marian Olteanu: Cred că oamenilor li se va face dor să simtă cum timpul se opreşte în loc, efect pe care îl are doar teatrul.

Un interviu de Ovidiu Miculescu

 

Activitatea artistică din România şi din lume, din aceasta primăvară, prin închiderea sălilor de spectacol și avalanșa anulărilor de stagiuni, festivaluri sau mari evenimente naționale și internaționale, a schimbat  complet modul de viaţă al unui actor. Cum parcurge tânărul actor Marian Olteanu această perioadă?

Înainte de acest blocaj, al tuturor activităților de orice fel, aveam aşa mult de muncă, încât nu ştiam când o să mă mai pot odihni. A venit această pandemie pe care eu am luat-o ca pe o vacanţă la început şi care mi-a oferit timp de recuperare. Mă bucur că în perioada asta am început, din nou, să gătesc, lucru pe care-l uitasem complet. Acum mă bucur că am repornit un obicei pe care îl aveam și înainte de facultate, dar şi în timpul ei, şi anume cititul. Dacă înainte citeam o carte aşa pe repede înainte, acum îi acord timp. Citesc despre autor, despre perioada în care a scris-o, citesc interviuri cu autorul cărţii (după caz). Văd destul de multe filme de referinţă şi ascult extrem de multă muzică.

 

Cum sunteţi prezent în faţa publicului în această perioadă, în care totul se întâmplă online?

Încerc să înregistrez de acasă, cât se poate de profesionist, anumite poezii, monoloage sau cântece, deși nu sunt dotat cu aparatura necesară pentru a livra un content potrivit mediului online. Pe lângă toate acestea, respect programul Teatrului Mic în online şi când vine vorba de un live pe instagram, sau facebook intervin cu plăcere, precum o fac şi ceilalţi colegi şi astfel păstrez, cât de cât, legătura cu publicul.

 

Cât de important va fi, în opinia dvs., impactul acestor luni exclusiv online a vieţii artistice bucureştene şi nu numai ? Vă aşteptaţi la o trecere majoritar în online, sau emoţia vie a spectacolului  va continua să atragă, atunci când va fi posibil?

Ca actor e necesar să te poţi adapta imediat la situaţiile noi pe care le întâmpini şi, odată cu acest act artistic făcut de acasă, simt că nu îmi întrerup în totalitate antrenamentul actoricesc, ba din contră, văd că mă pot dezvolta şi pe alte căi de expresie. Cu toţii ştim că un spectacol nu poate fi perceput şi trăit pe internet la fel ca în sala de teatru, şi cred că oamenilor li se va face dor să simtă cum timpul se opreşte în loc, efect pe care îl are doar teatrul, ce vine la pachet și cu alte emotii. Cred că emoția vie, a spectacolului va continua, sper eu, încă vreo 2000 de ani de acum încolo.

 

Cine au fost personalităţile care v-au influenţat cel mai mult în anii de studii, încă foarte proaspeţi în memorie, dat fiindcă aţi absolvit UNATC în 2014?

În primul rând trebuie să-i menţionez aici pe domnul Florin Zamfirescu, pe doamna Mirela Gorea, Bogdana Darie şi Marius Gâlea. Iar la Master 2014-2016 pe domnul Gelu Colceag, pe doamna Tania Filip şi domnul Mihai Gruia Sandu. Datorită lor am ajuns ceea ce sunt astăzi şi le mulţumesc pe această cale. Sunt profesori foarte diferiţi ca stil, dar toţi au avut un rol important în formarea mea.

 

În biografia dvs. descoperim şi spectacole de coregrafie : „Maidan” după nuvele de Mircea Cărtărescu, coregrafia Lorette Enache, „8Tease” în coregrafia Andrea Gavriliu. Cât de importantă este această parte a activităţii şi cât o influenţează ea pe cea actoricească?

Pe Lorette Enache am întâlnit-o în anul I de facultate, fiind profesoara mea de dans clasic şi contemporan şi m-a făcut să mă îndrăgostesc de tot ce înseamnă mişcare scenică şi dans contemporan. Cu Andrea Gavriliu am lucrat la Gala Hop 2014 unde, împreună cu mai mulţi colegi de atunci, am reuşit să facem în 3 zile de gală un spectacol care s-a numit “8Tease”. Mişcarea scenică şi dansul contemporan sunt, din punctul meu de vedere, imperios necesare în formarea unui actor, pentru că îţi creează în minte o nouă dimensiune a spaţiului şi, pe lângă asta, te ajută la comunicarea poveştii pe care trebuie s-o transmiţi în cadrul unui spectacol prin mijloacele fizice proprii.

 

Care e atmosfera în culisele scenei Teatrului mic pentru un tânăr actor angajat în această trupă înainte de a împlini 30 de ani? Sunteţi o generaţie?

Da, consider că suntem o generaţie, dar întotdeauna ai de învăţat de la cei cu mai multă experienţă. Îmi place atunci când văd de la colegii mai mari o apreciere pentru munca pe care o depun în timpul unui spectacol sau în repetiţii şi, bineînţeles că acest lucru îmi dă încredere şi mă face să mă simt mai „acasă”. În culise atmosfera e foarte dinamică, principalul subiect de discuţie e cum să facem să iasă spectacolul mai bine; ne şi distrăm, dar e și mult de muncă.

 

Ce părere aveţi despre repertoriul actual al Teatrului Mic şi despre evoluţia din ultimii ani a acestuia? V-aţi dorit să ajungeţi în această trupă, sau a fost o şansă, o conjunctură?

Teatrul Mic are acum un repertoriu variat, unde ai posibilitatea de a viziona o gamă largă de spectacole. Pornind de la spectacole de copii până la cele ce ţin de genul tragic. Astfel, spectatorii se pot bucura de mai multe genuri de teatru şi cred că asta atrage foarte mult, sau cel puţin stârneşte curiozitatea. Niciodată nu am aspirat la nici o trupă de teatru după terminarea facultăţii, ştiam că e aproape imposibil să ajungi într-una şi când am văzut că am oportunitatea de a face parte dintr-o asemenea trupă, nu am ezitat deloc şi am zis că e o şansă pe care nu trebuie s-o irosesc.

 

Vorbiţi-ne despre Deşteptarea primăverii de Wedekind şi despre pregătirea acestui spectacol, primul pe care l-aţi jucat la Teatrul Mic.

Deșteptarea Primăverii e unul din spectacolele la care ţin enorm, mai ales pentru că e primul din Teatrul Mic şi tin să-i mulţumesc lui Vlad Cristache pentru rolul pe care mi l-a oferit. A fost o reală provocare să joc gol, într-o cadă, susţinut de trupa Firma, cântând live şi să fac declaraţii de dragoste unei fotografii. E spectacolul unde mi-am descoperit colegii, unde am văzut cum e să joci într-un cadru profesionist şi, unde am asistat la cele mai multe repetiţii-concert ale trupei Firma- parte din ansamblul spectacolului. Sunt convins că acest spectacol nu se va uita uşor şi că va rămâne în arhiva teatrului.

 

Cât de important este în ziua de azi, ca actor, să faci televiziune?

În primul rând e vorba de meseria ta de actor, în care, indiferent de context, tu spui o poveste. Din punctul meu de vedere, televiziunea poate fi înşelătoare, în sensul că te poate face să te simţi „vedetă” şi nu cred că e cazul la mine, şi sincer nici nu vreau. Însă, cel mai bun lucru pe care l-am învăţat de la televiziune e disciplina. Dacă la teatru repeţi două luni un spectacol, şi apoi vezi rezultatul la premieră, iar mai apoi vezi cum evoluează, în televiziune dai în primul rând de ordine, de un program strict, care de multe ori începe la şase dimineaţa, şi de eficacitate. Într-un timp foarte scurt, trebuie să dai tot ce poţi, iată o nouă provocare.

 Ce parteneri de scenă v-aţi dori să aveţi la Teatrul Mic şi cu cine aţi dori să jucaţi în general, pe scenele bucureştene?

Aş vrea foarte tare să joc alături de doamna Rodica Negrea, mi se pare că face un rol extraordinar în Ţinutul din miezul verii şi e un spectacol în care mi-aş fi dorit să joc. M-ar bucura foarte tare să joc alături de Victor Rebengiuc, căruia i-aş adresa foarte multe întrebări legate de teatru, în general, şi de cum era să joci în spectacolele regizate de Liviu Ciulei.

 

Este mai bine să fii actorul unui teatru de stat în România sau e preferabil să ai o carieră de liber profesionist? Tinerii actori sunt atraşi în general de libertatea scenei teatrului independent…

Beneficiul pe care ţi-l dă un teatru de stat e confortul : cel financiar, dar şi cel emoţional. Să zicem că nu mai ai grija zilei de mâine, ştii sigur că îţi intră nişte bani la finalul lunii, iar acest lucru te poate face să fii mai delăsător şi aici consider că ar trebui să intervină responsabilitatea- să nu te minţi singur. Să zicem că în teatrul independent ai o putere mai mare de expresie a propriilor idei, de spectacol de interpretare, dar această libertate de exprimare poate apărea şi într-un teatru de stat şi aici mă gândesc la spectacolul Apa vie, în care joc, şi care s-a bucurat de o liberă exprimare artistică din toate punctele de vedere.

 

Interviuri Recente
04iun. 2020
VIOREL COJANU

Viorel Cojanu: Teatrul Mic a devenit o altă familie din care fac parte. E foarte […]

Citeste mai mult...
02iun. 2020
VLAD MASSACI

Vlad Massaci: Teatrul Mic a ajuns din nou în familia valorică în care merită să […]

Citeste mai mult...
19mai 2020
GABI COSTIN

 Gabi Costin: Un teatru unde totul e posibil. Orice gen de spectacol își găsește locul […]

Citeste mai mult...