MANUELA HĂRĂBOR

Manuela Harabor: Mitică Popescu ne-a așteptat în foaier și ne-a spus că este mândru de noi : „Teatrul Mic are din nou trupă!”

Interviu realizat de Ovidiu Miculescu

–  Imaginea Manuelei Hărăbor în Pădureanca în regia lui Nicolae Mărgineanu rămâne în memoria oricărui cinefil de la noi, iar revederea actritei Manuela Hărăbor pe scena de teatru va face întotdeauna rapel la acea imagine. Ce a însemnat acel moment pentru cariera dvs. actoricească ?

– Întâlnirea cu Pădureanca a fost o șansă extraordinară pentru mine. Aveam doar 18 ani și   de-abia terminasem liceul. Mă pregăteam să dau admiterea la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică. Filmările au însemnat pentru mine o perioadă în plus de pregătire pentru profesia pe care mi-o doream. A fost un rol complex și deosebit de greu și am avut parte de cei mai buni pedagogi. Adrian Pintea a fost primul meu profesor de actorie și lui îi datorez în cea mai mare măsură reușita acestui personaj. Trei ani mai târziu Adrian mi-a devenit oficial profesor, în momentul în care domnul Mircea Albulescu l-a adus la clasa noastră ca asistent.

 

– Începutul a fost marcat mai ales de cinematograf, nu de teatru. Chiar înainte de Pădureanca, Manuela Hărăbor a fost un copil actor – Veronica, Veronica se întoarce, Mama… A existat opţiunea pentru o altă profesie ? Sau totul a mers în acea direcţie de la început.

– De mică mi-am dorit să ajung actriță, evident datorită întâlnirii mele cu cinematografia încă de la 3 ani. Dragostea pentru film i-o datorez tatălui meu, care a lucrat o viață la Studioul de Film de la Buftea ca sculptor-machetist la Departamentul de Filmări Combinate. El mi-a înlesnit și întâlnirea cu Elisabeta Bostan, care mi-a fost întâiul mentor și care mi-a călăuzit pașii în lumea mirifică a filmului. Am făcut parte din distribuțiile tuturor filmelor pe care le-a făcut în acea vreme și am avut șansa de a sta în umbra unor mari actori de la care am învățat abc-ul acestei profesii.

 

– Aţi absolvit UNATC la clasa lui Mircea Albulescu şi Adrian Pintea. Personalităţile lor au influenţat-o pe Manuela Hărăbor ca actriţă sau mai mult alte colaborări concrete de pe platoul de filmare sau de pe scenă ?

– Fiecare dintre întâlnirile avute pe platourile de filmare au însemnat foarte mult pentru mine. Dar șansa de a studia cu doi profesori și actori atât de mari, așa cum au fost Mircea Albulescu și Adrian Pintea, si-au pus amprenta asupra mea definitiv. Și acum, după atâția ani, mă surprind pe scenă, la repetiții sau în spectacol, sau pe platoul de filmare, că îmi aduc aminte de ceea ce m-au învățat.

 

-Aţi făcut film şi atunci şi în anii 2000. Sunt diferenţe notabile în atmosfera de pe platoul de filmare între atunci şi acum ?

– Înainte nu se folosea priza directă la înregistrarea sunetului. Se făcea post-sincron după primul montaj. Acum suntem cablați, avem microfoane lipite pe sub costum. Înainte nu exista acel video-asist în care și regizorul sau directorul de imagine, dar și actorii, puteau verifica și corecta fiecare dublă trasă. Se aștepta cu emoție timp de câteva zile până se developa materialul și, după caz, se decidea dacă o anumită secvență trebuia refilmată. Și mai e ceva,   timpul de producție s-a comprimat foarte mult, evident din considerențe financiare.

 

Dintre filmele în care aţi jucat, pe care le consideraţi cele mai importante, care au fost întâlnirile artistice majore pe care le-aţi avut pe platou ?

– Evident Pădureanca. Faptul că acest film rezistă peste mai bine de 30 de ani și câștigă mereu noi și noi spectatori, este o dovadă că face parte din filmele importante în peisajul cinematografic românesc. Și dacă lumea încă mă strigă cu apelativul Pădureanca, înseamnă că  le-am rămas în suflet. Ce altceva poate fi mai important?

 

– Un alt element constant în cariera dvs a fost întâlnirea cu spectacolul de circ. Ce v-a atras în această directie ? Ce are seducător lumea circului? Mai este ea fascinantă pentru generaţiile actuale de copii ?

– Nu m-am gândit niciodată că voi juca în spectacole de circ, nici măcar atunci când am petrecut mai bine de o lună în sala de spectacol al Circului Globus, în timpul filmărilor pentru Un saltimbanc la Polul Nord, în regia Elisabetei Bostan. Ani mai târziu am primit cu bucurie invitația Brândușei Novac de a mă alătura echipei circului. Lumea circului are ceva special. Este o familie foarte unită și faptul că ne-au acceptat pe noi, actorii, să facem parte din ea, vorbește despre generozitatea și dragostea care îi definește. Copiii iubesc circul și cred că va fascina mereu universul lor.

 

– V-am vazut și în spectacole pentru copii. Cât de important este să meargă la teatru pentru copiii din ziua de azi ?

– Publicul format din copii este unul special. Îți trebuie o concentrare fantastică pentru a le capta atenția, pentru a-i face să  meargă alături de tine în poveste. Dacă încerci să  crești și să educi un public format din copii, aceștia vor forma un public matur care va umple sălile de teatru mai târziu. Și azi joc într-un spectacol pentru copii, pe care îl recomand cu toată dragostea „Revolta poveștilor” la Teatrul „Stela Popescu”.

 

–  În 2018 aţi intrat în rolul Anna în „Familia Jeleznov”, adaptare după „Vassa Jeleznova” de Maxim Gorki, direcția de scenă Gelu Colceag şi aţi rămas în trupa Teatrului Mic. De ce această opţiune şi de ce acum ?

– De domnul Gelu Colceag mă leagă ceva foarte important. După ce am terminat filmările la Pădureanca m-am concentrat pe pregătirea pentru admiterea la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică. Aveam un repertoriu pregătit încă de un an înainte, dar după tot ce învățasem pe perioada filmărilor nu mi se mai părea potrivit. Șerban Ionescu mi-a înlesnit o întâlnire cu domnul Colceag. După ce m-a ascultat, mi-a schimbat în totalitate repertoriul pentru admitere și bine a făcut. Și mi-a mai dat un sfat. Acela de a da admiterea la seral, pentru a avea mai multe șanse. Pe vremea aceea concurența era aprigă, existând doar 4 locuri. Am intrat ultima. Când a venit invitația din partea dumnealui de a mă alătura distribuției pentru Familia Jeleznov mi-am amintit de toate lucrurile astea. Și încă ceva. În timpul adolescenței mele, Teatrul Mic era teatrul meu de suflet. Veneam de două-trei ori pe săptămână la spectacole, le vedeam de nenumărate ori cu o bucurie enormă, trupa pe acea vreme avea nume grele: Olga Tudorache, Valeria Seciu, Leopoldina Bălănuță, Ștefan Iordache, Mitică Popescu, alături de mai tinerii Rodica Negrea, Dinu Manolache, Adriana Șchiopu… Visam ca într-o bună zi să fiu și eu printre ei. Și uite că mulți, mulți ani mai târziu am avut șansa și bucuria de a mă alătura trupei. Eu cred că în viață lucrurile se întâmplă și se așează în matcă la timpul potrivit. Am avut răbdare și nu m-am impacientat. Și Dumnezeu, care nu uită niciodată, spre deosebire de noi oamenii, m-a răsplătit.

 

– Cum este atmosfera în  culisele Teatrului Mic?
– Avem șansa de a fi o trupă unită, datorită în primul rând talentului managerial al domnului Colceag. E o bucurie în fiecare zi să vii la teatru. Nu există animozități de nici un fel, ne face plăcere să ne vedem și să lucrăm împreună, am cei mai buni colegi de breaslă!

 

– Cum apreciaţi evoluţia Teatrului Mic în ultima perioadă şi mai ales orientările repertoriale recente ?
– Pot spune cu mâna pe inimă că la ora actuală Teatrul Mic are cel mai bun repertoriu din București și cea mai bună trupă. Recent, după  premiera spectacolului Vinovat. Nevinovat, domnul Mitică Popescu ne-a așteptat în foaier și după ce ne-a îmbrățișat, ne-a spus cu lacrimi în ochi că este mândru de noi, „Teatrul Mic are din nou trupă!”

 

– Au intrat mai mulţi colegi foarte tineri în trupa Teatrului mic în utlimul timp ? E important pentru un teatru să aibă o trupă compusă din generaţii diferite ?

– Absolut. Și aici este, din nou, meritul domnului Colceag. A știut să aducă în echipă tineri talentați, formați în școală chiar de dumnealui. Spectacolele noastre sunt majoritate formate din generații diferite și devin adevărate lecții de teatru. Mergeți și vedeți Ținutul din miezul verii  în regia lui Vlad Masaci și veți vedea două generații de actori într-o perfectă simbioză.

 

– Credeţi că este esential, poate chiar obligatoriu, ca actor, în ziua de azi, să faci televiziune?

– Nu știu ce să spun. Televiziunea îți oferă o vizibilitate mult mai mare decât teatrul. Și înainte funcționa la fel, dar atunci nu exista o atât de mare diferență de abordare a unui proiect din punct de vedere al mijloacelor actoricești. Problema nu este să faci sau nu televiziune, ci cum o faci.

 

– Planuri de viitor? V-ați dori să vă întâlniți cu un anumit rol, cu un anumit regizor pe care îi așteptați demult?

– Nu îmi fac planuri de viitor niciodată. Are cine să mi le facă! Eu doar încerc să îmi îngrijesc sufletul și trupul pentru a fi pregătită în orice clipă să primesc ceea ce mi se așterne. Sănătoși să fim și cu sufletul curat.

Interviuri Recente
23mart. 2020
CEZAR GRUMĂZESCU

„Jucând și repetând des acumulez foarte multă experientă și asta are un efect imens asupra […]

Citeste mai mult...
16mart. 2020
OVIDIU NICULESCU

Interviu cu Ovidiu Niculescu realizat de Ovidiu Miculescu.   –  Cum era atmosfera în Facultatea […]

Citeste mai mult...
17feb. 2020
IONUȚ VIȘAN

Ionuţ Vişan : „Trebuie să joci spectacolul în fața unui public care vine să vadă […]

Citeste mai mult...