DANA DEMBINSKI MEDELEANU

Dana Dembinski Medeleanu: Televiziunea și filmul îți oferă mai multă vizibilitate decât teatrul, dar tot scena rămâne… regina.

 

Un interviu de Ovidiu Miculescu

 

  Cele mai recente roluri în care ați apărut pe scena Teatrului Mic sunt Patroana în „Vinovat. Nevinovat” de Gelu Colceg și Vlad Corbeanu, regia artistică Gelu Colceag, 2020, Vassa în „Familia Jeleznov”, adaptare după „Vassa Jeleznova” de Maxim Gorki, direcția de scenă Gelu Colceag, 2019 și Mattie în „Ținutul din miezul verii” de Tracy Letts, regia Vlad Massaci, 2017. Să începem prin a vorbi puțin despre aceste trei spectacole, cele mai proaspete în memoria publicului..

Despre asta vă pot răspunde doar atât: îmi este foarte dor de ele…

 

 Sunteți actriță la Teatrul Mic din anii 90. În trupa teatrului au intrat în ultimul timp foarte mulți colegi tineri ? Ce ne puteţi spune despre ei, ați interacționat pe scenă sau în preajma ei ?

Trupa Teatrului Mic avea mare nevoie de o infuzie de tinerețe, noi fiind de altfel destul de puțini actori. Tinerii mei colegi sunt extraordinari, ne înțelegem bine și îmi face o mare plăcere să lucrez cu ei.

 

 Ce opinie aveți despre repertoriul actual al Teatrului Mic şi despre evoluţia din ultimii ani a acestuia?

Din păcate, înainte de a veni domnul Colceag ca manager al teatrului, am avut destul de puține titluri în repertoriu. În ultimii ani, repertoriul Teatrului Mic s-a îmbogățit substanțial. Avem un repertoriu bogat și variat. Cât despre poziționarea Teatrului Mic în piața de teatru, cred că aici ar fi mai bine să răspundă publicul, eu vreau să par modestă.

 

Să ne întoarcem puțin în trecut, studiile la clasa lui Mircea Albulescu la UNATC, câteva roluri la Comedie, Nottara și la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești și din 1992 Teatrul Mic. Cum era acea perioadă în teatrul românesc, cu câțiva ani înainte și după 1990, și cum ați ajuns la Teatrul Mic ?

La această întrebare nu pot să vă răspund decât subiectiv, pentru că este vorba de tinerețea mea, așa că acea perioadă mi s-a părut minunată. La Teatrul Mic am ajuns printr-o șansă, spectacolul meu de diplomă a fost vizionat de unii dintre marii actori ai teatrului, și pur și simplu am primit ulterior un telefon și am fost invitată în biroul domnului Alexa Visarion, care mi-a propus să fac parte din trupa teatrului. De altfel, norocul m-a însoțit destul de, des în profesia pe care am urmat-o.

 

Megy Soldiranc în „Fazanul” de Georges Feydeau a fost primul rol la Teatrul Mic… Cum era atunci în acest colectiv ?

În spectacolul “Fazanul” au jucat foarte mulți dintre marii actori ai Teatrului Mic de atunci: Diana Lupescu, Dan Condurache, Coca Bloss, Maria Ploae, Adriana Șchiopu, Mișu Dinvale, Petrică Moraru, Eugen Motriuc și mulți alții pe care nu-i enumăr aici, care ne-au primit pe mine, și pe ceilalți colegi ai mei cu brațele deschise și ne-au învățat cu răbdare ceea ce avem de făcut azi.

 

 Odată intrată în trupa Teatrului Mic, premierele s-au succedat alert, an de an. Nu ați fost tentată să colaborați și cu alte teatre din București. Ce v-a ținut aproape de Teatrul Mic?

Am mai colaborat și cu alte teatre, dar într-adevăr destul de puțin, dar am avut în permanență de lucru la teatrul meu și când nu am avut, am avut destul de multe filmări.

 

 Care a fost personajul dvs. preferat, din lunga listă de premiere de la Teatrul Mic, rolul care v-a marcat evoluția?

Fiecare rol pe care l-am făcut m-a marcat într-un fel sau altul. Pe toate le-am iubit, fie ele mari sau mici, dar cred că unul dintre cele mai importante roluri a fost cel din “Lolita”, pentru că am avut ocazia să lucrez în regia doamnei Cătălina Buzoianu, alături de Ștefan Iordache. Tot alături de dumnealui am jucat și în spectacolul “Alex si Morris”, în regia domnului Gelu Colceag, dar repet, fiecare rol mi-a fost și îmi este drag. Nu pot să nu amintesc de Vassa, pe care îl joc în această perioadă, sau de rolul din “Tinutul din miezul verii” sau de oricare dintre ele. Răspunzând la această întrebare, îmi vin în minte alte și alte roluri pe care le-am iubit.

 Alături de care dintre partenerii de scenă de la Teatrul Mic v-ați simțit cel mai bine ?

Am încredere deplină în toți partenerii mei, altfel nu aș avea curajul să intru pe scenă. Tineri sau cu mai multă experiență, sunt convinsă că de la fiecare am ceva de învățat.

 

În materie de film, sunt câteva lung metraje în biografia dvs. – Larisa în „Aniversarea” (2017), regia Dan Chișu, Cerasela în „Fetele lu` dom` Profesor” (2014), regia Mihai Brătilă, Rania în „Iubire și onoare” (2011), regia Iura Luncașu, „Marți, după Crăciun” (2010), regia Radu Munteanu. Ați rămas totuși mai aproape de scena de teatru. De ce?

Probabil că la teatru a fost mai multă nevoie de mine.

 

Ați apărut în seriale de televiziune. Ce credeți, în ziua de azi este important, ca actor, să faci televiziune? Sau poţi rămâne în atenţia publicului şi fără acest… ajutor?

Pentru experiența unui actor este foarte important să facă filme și televiziune. Pentru mine, cel puțin, a fost foarte important. Sigur că televiziunea și filmul îți oferă mai multă vizibilitate decât teatrul, dar tot scena rămâne “regina”.

 

Și ca să nu evităm complet să vorbim despre prezentul deconcertant în care trăim, ce a făcut Dana Dembinski în acest aproape două luni de când contactul cu scena și cu publicul a fost oprit pentru toți ?

La început am fost “paralizată”, apoi am început să-mi fac curățenie prin casă, apoi prin gânduri și în momentul de față am început să mă reantrenez pentru viața normală.

 

Cum credeți că va afecta această perioadă exclusiv online, relația publicului cu viața de spectacol, după ce situația va reveni la normal ?

Eu sunt în general o fire optimistă. M-a afectat foarte mult această situație, dar sper că vom trece și peste asta, și sper că publicului îi este dor de noi, așa cum și nouă ne este dor să facem teatru față în față cu cel mai important partener al nostru: publicul. Profesorul nostru ne spunea că de multe ori vom avea perioade în care nu vom juca din diverse motive, dar că în acele perioade noi trebuie să rămânem antrenați, pregătiți pentru următorul rol, așa cum un sculptor, ne spunea dumnealui, își ascute dalta în așteptarea pietrei. Ce pot să vă spun? Încă nu știu nimic, dar îmi ascut dalta.

Interviuri Recente
04iun. 2020
VIOREL COJANU

Viorel Cojanu: Teatrul Mic a devenit o altă familie din care fac parte. E foarte […]

Citeste mai mult...
02iun. 2020
VLAD MASSACI

Vlad Massaci: Teatrul Mic a ajuns din nou în familia valorică în care merită să […]

Citeste mai mult...
19mai 2020
GABI COSTIN

 Gabi Costin: Un teatru unde totul e posibil. Orice gen de spectacol își găsește locul […]

Citeste mai mult...