CEZAR GRUMĂZESCU

„Jucând și repetând des acumulez foarte multă experientă și asta are un efect imens asupra evoluției mele”

Interviu cu Cezar Grumăzescu realizat de Ovidiu Miculescu

 

– Florin Zamfirescu și Gelu Colceag sunt numele maeștrilor la clasa cărora ați studiat la UNATC. Cât de mult îți influențează stilul și talentul cei care îți îndrumă pașii în lumea actoriei?

– Profesorii de clasă au o responsabilitate imensă, nu doar rolul de pedagogi, ci să ajungă să te cunoască foarte bine și să te ghideze pe un drum. Pot spune cu siguranță că am avut șansa să am astfel de profesori în domnii Florin Zamfirescu și Gelu Colceag. Pentru mine facultatea a fost cu mult mai impresionantă decât am visat. Am venit cu așteptări foarte mari și ele au fost depășite. Și asta datorită profesorilor de clasă, de an, a asistenților, a colegilor dar și pentru că m-am implicat foarte mult.

 

– Cu Gelu Colceag v-ați întâlnit ca director de teatru mai târziu. Vedeți și acum în el, uneori, profesorul din anii facultății ? Sau, în mod inerent, relația a  evoluat…

-Pentru mine va fi mereu Domnul Profesor, pentru că asta implică și afecțiune, nu doar respect. Dumnealui a avut grijă de noi în timpul facultății, face asta și acum ca director. Însă sunt conștient că acum nu mai sunt un student, am fost investit cu încrederea de a urca pe scena Teatrului Mic ca actor profesionist, este o responsabilitate pe care o prețuiesc.

 

– Numele lui David Esrig și Andrei Șerban apar în legătură cu o serie de cursuri pe care le-ați urmat după încheierea studiilor. Este important pentru evoluția unui tânăr actor contactul cu astfel de artiști ? Ce considerați că ați învățat de la fiecare dintre ei ?

-E foarte greu să numesc ce m-a învățat fiecare dintre ei, să fac o listă cu liniuțe. Astfel de personalități au un impact puternic asupra oricărui actor, cu atât mai mult unuia la început de drum. Căutările acestor oameni și studiul în astfel de workshop-uri sunt asemenea unor laboratoare. Nu știi dacă obții ceva la final, e important șă treci prin proces. Ambii mi-au lărgit orizontul și m-au provocat să încerc tehnici noi, să ies din zona de confort, ba chiar să încerc să nu îmi stabilesc o zonă de confort.

 

– În 2018 şi 2019 aţi fost în distribuția mai multor premiere la Teatrul Mic : Tatăl tânăr/ Murdel, spionul în „Mama” de Stanisław Ignacy Witkiewicz, regia și adaptarea Nona Ciobanu, Danceny în „Legături primejdioase”  de Cristopher Hampton, după romanul lui Chordelos de Laclos „Legături primejdioase”, regia Cristi Juncu, Willie Sacker, Frau Hitz, Moartea în „Aglaja” de Aglaja Veterany, regia Stefan Lupu, Green, Willoughby, Grădinar în „Viața și moartea lui Richard 2″ de William Shakespeare, regia și versiunea scenică Radu Iacoban, Aceste roluri reprezintă doar acumulare de experiență, sau vreunul dintre ele v-a marcat mai mult ?

– Aș putea spune că e vorba despre ambele situații. Este un repertoriu variat, niciun spectacol din cele enumerate nu seamănă nici ca abordare și nici ca stil. Iar dacă iau fiecare spectacol în parte, pot spune că fiecare mi-a solicitat alte abilități, pe care le aveam sau pe care a trebuit să le dezvolt în repetiții. Însă jucând și repetând des acumulez foarte multă experiență și asta are un efect imens asupra evoluției mele, un efect pe care doar experiența îl poate oferi.

 

– Faceți parte din noua generație de actori a Teatrului Mic. Vă considerați a fi cu adevărat o generație sau sunteți personalități prea diferite pentru a vă considera astfel ?

– Suntem personalități diferite, dar ăsta e un avantaj imens cred eu și nu ne creează disconfort, ci dimpotrivă, creează o atracție puternică și un mediu de lucru propice meseriei noastre. Da, fac parte din generația tânăra a Teatrului Mic dar în primul rând fac parte din trupa Teatrului Mic și suntem o echipă.

 

-Ați avut ocazia să vă întâlniți pe scenă cu actori din generația „clasică” a Teatrului Mic? Care dintre întâlnirile artistice de pe această scenă a fost mai importantă pentru dvs. ?

– În primul rând aș preciza că am fost primiți cu foarte mult entuziasm din partea trupei deja existente și simt după doar câțiva ani că fac parte dintr-o familiei. Iar întâlnirile pe scenă sunt importante oricum, cu atât mai mult că sunt colegii mei și că voi lucra cel mai mult alături de această trupă.

 

– Privind puțin din afară, ce opinie aveţi despre repertoriul actual al Teatrului Mic şi despre proiectele pe care le dezvoltă în ultimii ani?

– Cum am spus și la o întrebare anterioară, avem un repertoriu bogat și variat, cred că răspunde cerințelor multor gusturi. Însă mi-e greu să privesc din afară și să-mi dau cu părerea fără să fiu subiectiv, asta și pentru că sunt foarte mulțumit de ce lucrez.

 

-60 de turnee în ultimii ani, 31 de premiere, numeroase premii… Teatrul Mic este una dintre cele mai dinamice instituţii de gen din București. Care e atmosfera în culisele acestei scene ?

– Atmosfera este foarte bună, pentru că avem posibilitatea să lucrăm mult și  avem parte de recunoștință din partea publicului. Nu e ușor, volumul de muncă este imens pentru toate departamentele, nu doar pentru noi, actorii, însă scopul este comun.

 

– Ați activat și pe scena teatruui independent la început, apoi în mai multe teatre bucureștene. Mai exact ați evoluat la Teatrul Act, cu rolul Sela în „Jocuri în curtea din spate” de Edna Mazya, regia Bobi Pricop, 2011, la Teatrul Apropo, cu rolul Paul în „Chip de foc” de Marius von Mayenburg, regia Catinca Drăgănescu, 2012, dar și în diverse alte roluri la Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Odeon. De ce v-aţi orientat spre un teatru de repertoriu și mai precis către Teatrul Mic?

-Acum cinci sau zece ani ideea de a fi angajat într-un teatrul de repertoriu nici măcar nu exista în capul meu pentru că toate locurile erau blocate. Condiția mea de independent nu era o alegere ci o consecință a pieței de lucru în care mă aflam. Când au început să apară informații că se vor debloca locuri, mi-am dorit foarte mult să ajung în postura asta, pentru că asta implică să fii într-o echipă și să lucrezi constant și astea sunt cele mai importante aspecte pentru mine.

 

– Vă apare numele în distribuția câtorva documentare și seriale produse de Channel 5 : 2016 – Hermann Fegelein – „Eva and Hitler : Love and War” regia Ben Reid, 2015 – Lord Buckingham – „Britain’s Bloody Crown” regia Nick Green, 2014 – King Richard II – „The Plantagenets” regia James Tovell și Elisha Otis – „Metropolis” regia James Tovell. Cum ajungeun tânăr actor român în astfel de distribuții ?

-Nu există o metodă secretă prin care am ajuns să filmez în aceste documentare străine. Sunt înscris la majoritatea firmelor de casting din București, am participat la castingurile aferente acestor proiecte. Faptul că știu atât engleză cât și franceză a fost un avantaj evident, fiind proiecte străine. Însă ele s-au filmat la noi în țară, nu sunt proiecte la care am participat în străinătate, astfel de proiecte încă nu am făcut.

 

– Cât de dificil este să joci în altă limbă decât cea maternă ?

– Dificultatea e direct proporțională cu nivelul de vorbire la care ești și rolul pe care îl ai. Sunt documentare în care nu mă auzeam pentru că exista o voce de fundal, a prezentatorului, dar asta nu înseamnă că nu trebuia să înțeleg ce spune personajul sau ce vrea regizorul de la mine.

 

– Este totuși filmul mai important decât teatrul pentru Cezar Grumazescu ? Din 2010 până în prezent aveți multiple colaborâri atât cu regizori români cât și străini, mulți dintre ei tineri. Care dintre aceste experiențe a fost mai impotrantă, incitanta sau inedită pentru dvs. ?

-Nu aleg filmul în detrimentul teatrului sau invers. E tot meseria mea, sper să am o carieră care să cuprindă cât mai multe proiecte, fie ele de teatru sau film. Prezența, mai vizibilă, din ultimii ani în proiectele de film se datorează și faptului că am lucrat destul de mult teatru și astfel am intrat în atenția directorilor de casting de film. Experiența cu regizorii străini a fost foarte bună spre bucuria mea, dar în niciun fel sub nivelul celor din țară, poate doar din punct de vedere a producției. Însă faptul că m-am întâlnit și cu regizori tineri, care erau la debut, a creat un dialog mai simplu și nu am simțit o presiune pe care poate aș fi simțit-o în fața unui regizor deja consacrat. Mi-a plăcut enorm modul de lucru al lui Bogdan Mirică și al Monicăi Stan, pentru că își luau timp, vorbeam destul de mult despre situație și am avut repetiții înainte de filmări.

 

– O altfel de „meserie” pentru un actor este aceea de a juca în reclame de televiziune. Apar ele doar din rațiuni practice sau v-a făcut plăcere această experiență ? Se petrec întâmplări inedite la astfel de filmări ? Cum ar fi…

– Nu am făcut prea multe reclame ca să am întâmplări inedite de povestit, doar că nu m-am văzut deloc într-una. Merg la reclame în primul rând pentru bani, dacă am norocul să prind și un regizor de care îmi place sau să am o situație bună de jucat, atunci îmi crește și mai mult interesul.

 

– Cum vă vedeți evoluând peste 10 ani, la ce vă vedeți renunțând și unde ați vrea să faceți mai mult ?

– Cred că momentan sunt în etapa în care nu îmi fac planuri ci mă bucur și mă concentrez pe ce am acum, iar acum vreau să lucrez și în teatru și în seriale și în filme, fie ele românești sau străine. Important este să evoluez de la proiect la proiect.

Interviuri Recente
20mart. 2020
MANUELA HĂRĂBOR

Manuela Harabor: „Mitică Popescu ne-a așteptat în foaier și ne-a spus că este mândru de […]

Citeste mai mult...
16mart. 2020
OVIDIU NICULESCU

Interviu cu Ovidiu Niculescu realizat de Ovidiu Miculescu.   –  Cum era atmosfera în Facultatea […]

Citeste mai mult...
17feb. 2020
IONUȚ VIȘAN

Ionuţ Vişan : „Trebuie să joci spectacolul în fața unui public care vine să vadă […]

Citeste mai mult...