Istoric

În 1914, la Bucureşti se înfiinţează un nou teatru, purtând numele Mariei Filotti, cu sediul în strada Sărindar. În perioada interbelică, pe această stradă se aflau sediile unor mari ziare ale vremii: „Dimineaţa”, „Adevărul”, iar la întretăierea cu Brezoianu era Palatul „Universul”. Actuala clădire a Teatrului Mic a adăpostit multe trupe, unele cu existenţă efemeră, altele mai stabile. După cel de-Al Doilea Război Mondial, teatrul devine o instituţie de stat şi poartă pe rând mai multe denumiri.

Studioul Actorului de Film „Constantin Nottara”
În 1950, Ministrul Cinematografiei, Nicolae Bellu, îşi pune semnătura pe actul de înfiinţare al Studioului Actorului de Film „Constantin Nottara”, sub direcţia Mariettei Sadova.
Primul succes al nou înfiinţatului teatru, a avut loc odată cu premiera din 10 martie 1951 a spectacolului „Micii burghezi” de Maxim Gorki, iar direcţia de scenă a aparţinut Soranei Coroamă Stanca.
În 1955, studioul îşi schimbă denumirea în Teatrul „Constantin Nottara”.

Teatrul pentru Tineret şi Copii
În 1960, Teatrul din Sărindar devine Teatrul pentru Tineret şi Copii. La 2 martie 1961, se inaugurează seria noilor spectacole, cu „Prima întâlnire” de Tatiana Sîtina.

Teatrul Mic

În 22 decembrie 1964 are loc premiera spectacolului „Oricât ar părea de ciudat” de Dorel Dorian, în regia lui Radu Penciulescu şi scenografia Adrianei Leonescu. Aceasta este data de naştere a Teatrului Mic. „Oricât ar părea de ciudat” – aşa a început totul.
În cei cinci ani în care a condus Teatrul Mic, Radu Penciulescu a reuşit să coaguleze nu doar o trupă, ci a strâns în jurul său personalităţi artistice puternice şi tineri talentaţi, plini de potenţial. Teatrul Mic a devenit un loc de efervescenţă teatrală, prin abordarea unui repertoriu nou, cu texte abia traduse, montate pentru prima oară. „Doi pe un balansoar” de William Gibson, „Richard II” de William Shakespeare, „Tango” de Slawomir Mrozek, „Baltagul” de Mihail Sadoveanu sau „Îngrijitorul” de Harold Pinter sunt doar câteva din succesele acelor ani.
După plecarea lui Radu Penciulescu, Teatrul Mic a fost condus de Ion Cojar, Nicolae Munteanu, Dinu Săraru, Romulus Vulpescu, Alexa Visarion, Dan Micu, Leopoldina Bălănuţă, Florin Călinescu, Mihai Dinvale.
Sub conducerea lui Dinu Săraru în anii ’80 la Teatrul Mic s-a produs ceea ce s-a numit „Fenomenul din Sărindar”, când marile spectacole, regizate de Cătălina Buzoianu şi Silviu Purcărete, alături de o trupă de actori mari, au făcut istorie. Enumerăm aici doar câteva dintre titlurile spectacolelor de succes, precum „Efectul razelor gamma asupra anemonelor”, „Să îmbrăcăm pe cei goi”, „Pluralul englezesc”, „Nu sunt Turnul Eiffel”, „Maestrul şi Margareta”, „Nişte ţărani”, „Diavolul şi Bunul Dumnezeu”, „Richard III”; „Ivona, principesa Burgundiei”, „Mitică Popescu”, „Doamna cu camelii”, „Mielul turbat”, „O scrisoare pierdută”, dar şi câteva nume ale marilor actori care au jucat atunci- Ştefan Iordache, Leopoldina Bălănuţă, Dinu Manolache, Olga Tudorache, Valeria Seciu, Mitică Popescu, Dan Condurache, Gheorghe Visu.

După anii ’90, devine mai clară o alegere de repertoriu diferită pentru cele două săli ale Teatrului Mic. „Pescăruşul”, regia Cătălina Buzoianu, „Mătrăguna”, regia Dan Micu, „Căderea Troiei”, regia Vlad Mugur, „Dragostea celor trei portocale” şi „Cum vă place”, regia Nona Ciobanu, „Şcoala femeilor”, regia Alexandru Dabija – sunt câteva dintre spectacolele ce au pornit de la texte clasice. Texte contemporane româneşti au fost readuse periodic, în atenţia publicului, cu succes, de către regizoarea Nona Ciobanu– „Viitorul e maculatură” de Vlad Zografi, „Bine, mamă, da’ ăştia povestesc în actu’ doi ce se-ntâmplă în actu’ întâi” de Matei Vişniec, „Colonia îngerilor” de Ştefan Caraman.

Păstrând echilibrul între repertoriul clasic şi entertainment-ul de calitate, Teatrul Mic rămâne unul dintre cele mai importante teatre din Bucureşti și din țară.

În prezent, publicul este aşteptat cu producţii mari, majoritatea fiind bazată pe texte clasice, dar şi cu spectacole pornind de la texte contemporane.

Prin proiectul derulat în parteneriat cu DramAcum la Teatrul Foarte Mic, a existat o perioadă în care s-au produs spectacole cu tineri artişti, de real talent, cărora li s-a acordat o şansă de afirmare. Din păcate, închiderea sălii Teatrului Foarte Mic (în urma apariţiei Legii 282 din 18 nov 2015, privind închiderea sălilor de spectacole aflate în clădiri cu risc seismic) a făcut ca întreaga activitate de la aceasta sală să fie suspendată. O parte din spectacolele produse la Teatrul Foarte Mic au fost mutate pe scena Teatrului Mic, iar în urma încheierii unui acord cu Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” București, o parte din producţii au fost găzduite până la sfârşitul stagiunii 2015-2016.

În luna martie a anului 2017 corpul de clădire care găzduia spectatorii sălii Teatrul Mic, precum și foaierul de primire, au fost încadrate în clasa I de risc seismic, deci, conform legislației în vigoare au fost închise accesului publicului. În doar două săptămâni de la primirea raportului de expertiză a fost amenajată, în corpul de clădire unde se află scena (în urma expertizei seismice nu reprezintă un pericol pentru spectatori), o nouă sală de spectacole intitulată Sala Atelier. De asemenea, a fost amenajat și un nou foaier pentru primirea publicului și au fost încheiate acorduri de parteneriat cu Teatrul de Comedie, Teatrul Odeon și Teatrul Evreiesc de Stat, care găzduiesc o parte din spectacolele Teatrului Mic. Astfel, în anul 2017 a fost posibilă prezentarea a zece noi premiere – din care trei coproducții și un spectacol-lectură pentru elevii din liceele bucureștene (Teatrul din Manual – „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale).

Noua ofertă a teatrului este variată și destinată diferitelor tipuri de public, de la teatru muzical, spectacol de teatru clasic, poem teatral rock, spectacol de teatru-dans la teatru interactiv/experimental, dramatizări după romane celebre sau chiar teatru pentru copii/tineret, prin programul Teatrul Mic pentru cei mici.