Teatrul Mic va participa la festivalul Vocea Teatrului Licean Bucureștean, ediția a II-a

Începe Festivalul Vocea Teatrului Licean Bucureștean, cel mai mare proiect cultural dedicat elevilor bucureșteni

După ce anul trecut a câștigat premiul I la categoria Educație pentru noua generație în cadrul Conferinței Internaționale „Inovație și calitate în sectorul public „, cea de-a doua ediție a Festivalului Vocea Teatrului Licean Bucureștean, cel mai mare eveniment cultural dedicat promovării artei dramaturgice în rândul elevilor bucureșteni, debutează mâine, 3 mai.

Festivalul își propune să devină o platformă de lucru prin care fenomenul cultural veritabil să fie cunoscut și adoptat de către generațiile tinere, facilitându-le astfel descoperirea unor noi forme de exprimare, creativitatea, dezvoltarea pozitivă a imaginației și ocuparea timpului liber de-o manieră sănătoasă, fizică și intelectuală.

După mai bine de 3 luni de repetiții sub coordonarea actorilor profesioniști din 13 instituții de spectacole din subordinea Consiliului General al Municipiului București, trupele de elevi din 16 licee bucureștene sunt mândre să prezinte publicului rezultatul muncii lor creative.

Anul acesta Teatrul Mic participă cu următoarele reprezentații:

  • Trupa Tutti  Frutti de la Liceul Teoretic Bilingv Miguel de Cervantes va pune în scenă piesa Ne găsiți la capătul curcubeului, o piesă de dramaturgie colectivă, pe scena sălii Mici a Teatrului ODEON, în data de 03.05.2023, de la ora 19.00
  • Trupa Hazul și Necazul de la Liceul Teoretic Decebal va pune în scenă piesa HOME SWEET HOME, o creație colectivă, pe scena sălii Liviu Ciulei a Teatrului Bulandra, în data de 08.05.2023, de la ora 19.00

Competiția va fi jurizată de personalități ale teatrului românesc și din educație, astfel:

– Conf. Univ. Dr. Bogdana Adina Crețu, Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”;

– Inspector școlar Elena Ștefan, Inspectoratul Școlar al Municipiului București;

– Prof. Univ. Dr. Aura Corbeanu, Universitatea de Arte din Târgu Mureş și vicepreședinte executiv al Asociației UNITER-Uniunea Teatrală din România;

– Doamna Petronela Tegu, managerul Scolii de Artă București;

– Domnul Octavian Tiberiu Paun, actor și realizator București FM;

Premiile se vor acorda pentru categoriile: Cea mai bună trupă, Cel mai bun actor principal, Cea mai bună actriță în rol principal, Cel mai bun actor secundar, Cea mai bună actriță în rol secundar, Premiul de popularitate (atât la categoria feminină și masculină), Premiul juriului, Premiul de dicție, Premiul de mișcare scenică.

Câștigătorii vor fi recompensați cu tabere și excursii la mare și legitimații de acces la teatrele din subordinea Consiliul General al Municipiului București, prin grija PROEDUS.

Marea finală și premierea câștigătorilor va avea loc în data 19 mai, la Palatul Național al Copiilor, cu începere de la ora 18.00.

Festivalul Vocea Teatrului Licean Bucureștean este un proiect implementat de Primăria Municipiului București, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism și Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București – PROEDUS.

Stiri Recente
07oct. 2024
Teatrul Mic angajează!

Condiții pentru ocuparea postului de Electrician întreținere:   studii de specialitate: studii medii/ generale; perfecționări […]

Citeste mai mult...
07sept. 2024
Bine v-am regăsit în noua stagiune de la Teatrul Mic!

Această stagiune marchează împlinirea a 60 de ani de la înființarea instituției. Sub egida #TeatrulMic60, […]

Citeste mai mult...
22iul. 2024
EX și REVIZORUL SELECTATE ÎN CADRUL FESTIVALULUI NAȚIONAL DE TEATRU, EDIȚIA 34

Cu mare bucurie vă anunțăm că spectacolele EX de Marius von Mayenburg, regia Theodor-Cristian Popescu […]

Citeste mai mult...