Teatrul Mic prezintă premiera online „Richard III versus Richard III”
Teatrul Mic prezintă prima premieră online a Stagiunii 2020 – 2021 – „Richard III versus Richard III” – o adaptare originală după „Richard al III-lea” de William Shakespeare, în regia lui Ovidiu Niculescu.
Spectacolul va fi transmis online, pe platforma www.bilet.ro, în data de 30 ianuarie 2021, de la ora 20:00.
Răul și dorința de putere vor fi mereu subiecte fascinante și surse inepuizabile pentru nenumărate legende și povești. Astfel, pendulând între trecut și prezent, surse istorice și literare, Ovidiu Niculescu se inspiră din drama shakespeariană scrisă acum mai bine de 400 de ani și lansează o dezbatere referitoare la esența adevărului istoric.
Tehnicile moderne ale montajului video și construcția scenariului ne dirijează prin întregul mecanism de putere declanșat de mândria și ambiția umană, și ne transformă în participanți activi, capabili să discearnă asupra adevăratului Richard al III-lea.
Adevăr istoric sau ficțiune? Este mai interesant ce s-a întâmplat cu adevărat, sau ce s-a născut în imaginația creatorului?
Biletele sunt disponibile online, pe site-ul bilet.ro și la casele de bilete ale Teatrului Mic.
RICHARD III VERSUS RICHARD III – Premieră online
după William Shakespeare
Scenariul și regia: Ovidiu Niculescu
Distribuția:
Richard III – Vlad Corbeanu
Clarence – Viorel Cojanu
Dj Steve – Marin Grigore
Dj John – Ovidiu Niculescu
Lady Anne – Irina Rădulescu
Regina Elizabeth – Irina Velcescu
Regele Edward IV – Virgil Aioanei
Margaret de Anjou – Valentina Popa
Lord Buckingham – Vitalie Bantaș
Lordul Primar – Gabriel Costin
Lord Hastings – Radu Zetu
Ducesa de York – Ana Bart
Richmond – Alexandru Voicu
Lord Grey – Marian Olteanu
Lord Rivers – Rareș Florin Stoica