Teatrul Mic anunță cu imensă tristețe trecerea în vesnicie a extraordinarei actrițe Valeria Seciu

 

– 2 august 1939 – 6 septembrie 2022-

Născuta în Bucureşti, la 2 august 1939, Valeria Seciu a urmat cursurile Institutului de Teatru din București, la clasa lui A. Pop Marțian, între 1960-1964, avându-l ca asistent pe Octavian Cotescu, cel care, ulterior, i-a devenit soț.

Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan, Florina Cercel, Mariana Mihuț, Rodica Mandache, Virgil Ogășanu, Dora Cherteș, Cătălina Pintilie, Mircea Andreescu sunt o parte dintre colegii săi de promoție.

In 1964, Valeria Seciu a debutat pe scena Teatrului Național din București, alături de Ion Caramitru, în spectacolul „Eminescu” de Mircea Ștefănescu, în rolul Veronica Micle, sub îndrumarea regizorului Sică Alexandrescu. În același an și-a făcut și debutul în film, în pelicula „Casa neterminată”, regizată de Andrei Blaier.

Marile roluri le-a jucat pe scena Teatrului Mic, începand cu anul 1978, în spectacolele: „Să îmbrăcăm pe cei goi” de Luigi Pirandello, regia Cătălina Buzoianu (1978) – rolul Ersilia Drei, Doamna mascată în „Minetti”, de Thomas Bernhard, regia Anca Ovanez-Doroșenco (1979), Margareta în „Maestrul și Margareta”, de Mihail Bulgakov, regia Cătălina Buzoianu (1980), Genica din „Niște țărani”, de Dinu Săraru, regia Cătălina Buzoianu (1981), „Cerul înstelat deasupra noastră”, de Ecaterina Oproiu, regia Cătălina Buzoianu (1984), Marguerite Gautier în „Doamna cu camelii”, de Alexandre Dumas, regia Cătălina Buzoianu (1985), Aelita în „O femeie drăguță cu o floare și ferestre spre nord”, de Eduard Radzinski, regia Dragoș Galgoțiu (1986), „Arta iubirii”, regia Cătălina Buzoianu (1989) şi „Actorii”, regia Alexa Visarion (1990), Donata Genzi în „Regăsire”, de Luigi Pirandello, regia Cătălina Buzoianu (1991), Irina Nikolaevna Arkadina în „Pescărușul”, de A.P.Cehov, regia Cătălina Buzoianu (1993), Vivian Bearing în „Spirit”, de Margaret Edson, regia Cătălina Buzoianu (2001), Esme Allen în „Cum gandeste Amy”, de David Hare, regia Cătălina Buzoianu (2005), ”Creatorul de teatru”, de Thomas Bernard, regia Alexandru Dabija (2007),”Doamna noastră din Pascagoula”, de Tennessee Williams, regia Florin Fătulescu (2009), „SatisFUCKtion” de Thomas Bernhard, regia Theo Herghelegiu(2012).

Valeria Seciu a înfiinţat in ani `90 una dintre primele trupe independente- Teatrul Levant, unde a colaborat cu regizoarea Cătălina Buzoianu, la spectacolul „Pelicanul”, după August Strindberg, montat într-un spaţiu neconvenţional, un depozit al Sălii Dalles.

După debutul din anul 1964 în „Casa neterminată”, de Dimos Rendis, regia Andrei Blaier, Valeria Seciu a jucat in zeci de filme: „Asediul”, de Corneliu Leu, regia Mircea Mureșan (1971), „Parașutiștii”, de Mihai Opriș, regia Dinu Cocea (1972), ”Un august în flăcări” (1974), „Instanța amână pronunțarea”, regia Dinu Cocea (1976), „Casa de la miezul nopții”, de Fănuș Neagu, regia Gheorghe Vitanidis (1976), „Regăsire”, regia Ștefan Traian Roman (1977), „Râul care urcă muntele”, regia Cristiana Nicolae (1977), „Înainte de tăcere”, de Alexa Visarion, regia Alexa Visarion (1978) sau „Clipa”, de Dinu Săraru, regia Gheorghe Vitanidis (1979), „Speranța”, regia Șerban Creangă (1979), „Ion: Blestemul pămîntului, blestemul iubirii” (1978) – rolul Savista, „Bună seara, Irina”, regia Tudor Mărăscu (1980), „Vânătoare de vulpi”, de Dinu Săraru, regia Mircea Daneliuc (1980), „Mult mai de preț e iubirea”, de Nicolae Țic, regia Dan Marcoci (1982), „Escapada”, de Mircea Radu Iacoban, regia Cornel Diaconu (1983), „Dragostea și revoluția”, de Dinu Săraru, regia Gheorghe Vitanidis (1983), „Vreau să știu de ce am aripi”, regia Nicu Stan (1983), „Furtună în Pacific”, regia Nicu Stan (1985), „Adela” regia Mircea Veroiu (1985), ”Aurora” (2010), ”Roxanne” (2013),”Sunt o babă comunistă” (2013).

În teatrul TV, Valeria Seciu a jucat in spectacolele: „Rața sălbatică” de Henrik Ibsen, regia Petre Sava Băleanu – Hedwiga, „Troienele” de J.P. Sartre, după Euripide, regia Petre Sava Băleanu (1967) – Casandra, „Woyzeck” de George Buchner (1970) – Marie, „Trei surori” de A. P. Cehov, regia Ion Barna (1971) – Irina, „Pescărușul” de A. P. Cehov, regia Petre Sava Băleanu (1974) – Nina Zarecinaia, „Turnul de Fildeș” după Camil Petrescu, regia Cornel Todea (1978), „Jocul ielelor” de Camil Petrescu, regia Dan Necșulea (1982), „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale, regia Sorana Coroamă Stanca (1984) – Veta, „O femeie drăguță cu o floare și fereastra spre nord” de Eduard Radzinski, regia Olimpia Arghir, Dragoș Galgoțiu – rol Aelita sau „Vocea umană” de Jean Cocteau, regia Cătălina Buzoianu (1990).

Valeria Seciu a obţinut Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România (1978), pentru rolul din filmul „Înainte de tăcere”.

În anul 2002 a primit Premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă, in rolul doamnei Bering, din spectacolul „Spirit”, în regia Cătălinei Buzoianu, jucat pe scena Teatrului Mic, iar în 2006, a primit Premiul UNITER pentru rolul principal din piesa ”Cum gândeşte Amy”, în regia Cătălinei Buzoianu.

La Gala Premiilor UNITER, din aprilie 2007, actriţa Valeria Seciu a fost distinsa cu Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate, iar doi ani mai târziu, tot la Gala Premiilor UNITER, Valeria Seciu a primit distincţia pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar pentru rolul Gloucester din ”Lear”, regizat de Andrei Şerban, la Teatrul Bulandra.

Valeria Seciu s-a retras de pe scenă in vara anului 2014.

 

Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!

 

 

Stiri Recente
07oct. 2024
Teatrul Mic angajează!

Condiții pentru ocuparea postului de Electrician întreținere:   studii de specialitate: studii medii/ generale; perfecționări […]

Citeste mai mult...
07sept. 2024
Bine v-am regăsit în noua stagiune de la Teatrul Mic!

Această stagiune marchează împlinirea a 60 de ani de la înființarea instituției. Sub egida #TeatrulMic60, […]

Citeste mai mult...
22iul. 2024
EX și REVIZORUL SELECTATE ÎN CADRUL FESTIVALULUI NAȚIONAL DE TEATRU, EDIȚIA 34

Cu mare bucurie vă anunțăm că spectacolele EX de Marius von Mayenburg, regia Theodor-Cristian Popescu […]

Citeste mai mult...