Au trecut mai bine de 10 ani de când România a intrat în UE, 10 ani de la câștigarea titlului de Capitală Culturală Europeană a orașului Sibiu, 10 ani de la referendumul pentru demiterea Președintelui Traian Băsescu, 10 ani de la câștigarea Premiului Palme d’Or la Cannes de către Cristian Mungiu cu filmul 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, 10 ani de la declanșarea crizei economice mondiale, 10 ani de hashtag și de comunicare prin intermediul tehnologiilor.
Anul Dispărut. 200/7 reprezintă ultimul spectacol al trilogiei scrise de Peca Ștefan, împreună cu Anul Dispărut. 1989 și Anul Dispărut. 1996 și în continuarea primelor două chestionează, din nou, semnificația anului – ce a însemnat din punct de vedere politic, social, la nivel macro, dar mai ales la nivel micro, personal, unde ne situăm acum, cu ce aminitiri, frici și angoase am rămas din 2007.
”Suntem tehnologie, respirăm tehnologie.” (din prologul textului de Peca Ștefan)
DURATĂ: 2h 30′ (cu pauză)
TARIF: 35 Lei / 20 Lei pentru elevi, studenți și pensionari*
* Reducerea se aplică doar la casele de bilete pentru ultimul rând.
Premiera oficială: 7 și 12 noiembrie 2017
Credit foto: Bogdan Catargiu
Regie:
Ana Mărgineanu
Scenografie:
Arh. Gabi Albu
Video:
Cinty Ionescu
Coregrafie:
Andreea Duță
Producător delegat:
Arti Stancu
Tatăl/Ovidiu
Gheorghe Visu
Mama/Dana
Maria Ploae
Carmen
Amanta/Cătălina
Mihaela Rădescu
Regizoarea de platou/Laura
Fiica/Minerva
Ilinca Manolache
Victoraș
Ștefan Lupu
Colonelul Munteanu
Virgil Aioanei
Traian Băsescu
Vera
Fiica/Gabriela
Ana Bianca Popescu
Traian Băsescu
Secretara
Silvana
Silvana Mihai
Sabrina
Stela
Camerista
Alina Petrică
Alina Petrică
Marian Olteanu
„Într-o lume a ştirilor false şi a manipulării conţinutului, Anul dispărut ne aduce opusul: transparenţă, sinceritate şi ne invită, pe fiecare dintre noi, să facem la fel. […] Este important să nu uităm ce s-a întâmplat, astfel încât să nu repetăm greşelile trecutului. Să fim conştienţi de puterea adevărului şi să îi păstrăm spiritul viu, prin întrebări: Ce e relevant, ce e important, ce contează cu adevărat?
Fiecare final al piesei este diferit, deoarece toată lumea contribuie, pe scenă sau în public.” – Noi în Anul dispărut. 200/7, de Peca Ștefan – Corina Dima
„Ca spectator, te simţi vulnerabil dar inclus într-un parcurs absolut imprevizibil, incitant. Trecerile de la „ficţiune” la „realitate”, de la cotidianul trăit la cel imaginat te ţin într-un suspans benign şi cordial. Te simţi solicitat, te vezi „în poveste”. Până la final nu ştii să spui ce pare mai adevărat şi mai recognoscibil – mica sau marea istorie. Şi asta pentru că empatizăm şi cu melodrama unei familii fracturate şi cu conflictul între generaţii şi mentalităţi artistice, şi cu jalnicele întâmplări de delicvenţă juvenilă şi amor ilegal şi cu aventurile cinic amare ale fostului preşedinte Băsescu. Uneori ţara/lumea arde şi locuitorii ei se piaptănă, alteori totul pare să devină subiect cu potenţial de breaking news care să merite cel puţin un hashtag sau un sanchi cinstit.” – Prezentul dispărut – Flashback Mob de Răzvana Niță