ANUL DISPĂRUT. 200/7 de Peca Ștefan

„Într-o lume a ştirilor false şi a manipulării conţinutului, Anul dispărut ne aduce opusul: transparenţă, sinceritate şi ne invită, pe fiecare dintre noi, să facem la fel. […] Este important să nu uităm ce s-a întâmplat, astfel încât să nu repetăm greşelile trecutului. Să fim conştienţi de puterea adevărului şi să îi păstrăm spiritul viu, prin întrebări: Ce e relevant, ce e important, ce contează cu adevărat?
Fiecare final al piesei este diferit, deoarece toată lumea contribuie, pe scenă sau în public.” – Noi în Anul dispărut. 200/7, de Peca Ștefan – Corina Dima

„Ca spectator, te simţi vulnerabil dar inclus într-un parcurs absolut imprevizibil, incitant. Trecerile de la „ficţiune” la „realitate”, de la cotidianul trăit la cel imaginat te ţin într-un suspans benign şi cordial. Te simţi solicitat, te vezi „în poveste”. Până la final nu ştii să spui ce pare mai adevărat şi mai recognoscibil – mica sau marea istorie. Şi asta pentru că empatizăm şi cu melodrama unei familii fracturate şi cu conflictul între generaţii şi mentalităţi artistice, şi cu jalnicele întâmplări de delicvenţă juvenilă şi amor ilegal şi cu aventurile cinic amare ale fostului preşedinte Băsescu. Uneori ţara/lumea arde şi locuitorii ei se piaptănă, alteori totul pare să devină subiect cu potenţial de breaking news care să merite cel puţin un hashtag sau un sanchi cinstit.” – Prezentul dispărut – Flashback Mob de Răzvana Niță