Noapte bună, mamă! – premiera oficială la Festivalul de Teatru „Ştefan Iordache”

Teatrul Mic anunță în data de 18 iunie, de la ora 19.00, premiera oficială a spectacolului „Noapte bună, mamă” de Marsha Norman, în cadrul Festivalului de Teatru „Ştefan Iordache”, ediţia a XI-a, organizat la Teatrul Național Caracal.

Tradiția participării la acest festival important se continuă, astfel, după ce un alt spectacol de succes semnat tot de către regizorul Vlad Massaci – „Ținutul din miezul verii” de Tracy Letts s-a numărat printre titlurile mult așteptate ale ediției din anul 2018.

Dana Dembinski-Medeleanu și Andreea Grămoșteanu primesc și în această nouă montare două partituri grave și provocatoare pe care reușesc să le interpreteze cu autenticitate și asumare.

Piesa „Noapte bună, mamă!” scrisă de autoarea americană Marsha Norman a câștigat în anul 1983 premiul Pulitzer și a fost nominalizată pentru Premiile Tony, la categoria „Cea mai bună piesă”.

Spectacolul prezintă relația pe muchie de cuțit dintre o mamă și fiica ei și invită totodată la o reflecție asupra sensului vieții și al morții.

Atunci când depresia pune stăpânire, iar tensiunile și nemulțumirile personale se adună, Jessie o anunță pe Thelma, mama sa, de intenția morbidă și decisivă de a-și pune capăt zilelor.

Reacția mamei și discuțiile ulterioare purtate în derizoriu nu vor face decât să amplifice hăul emoțional dintre cele două.

 

„Noapte bună, mamă!”de Marsha Norman este un text apărut în programul „Teatrul pentru actori… și numai cu actori” al Teatrului Mic. Acesta este un program care își propune să se concentreze mai mult pe detaliile interpretării actoricești și mai puțin pe viziunea regizorală. Deci, lucrul cu actorul este ceea ce primează. Repetițiile la spectacol s-au desfășurat în bună parte pe Zoom, lucru care a și dus la ideea spectacolului, cum veți vedea.

„Noapte bună, mamă!” povestește despre relația dintre o fiică care își anunță mama că se va sinucide. Prilej cu care sunt spuse lucruri nespuse, aflate amănunte ascunse cu grijă, reglate conturi până acum nereglate. Sunt sigur că ne vom regăsi cu toții în personajele Marshei Norman! Închei invitând spectatorii la întâlnirea cu două minunate actrițe ale Teatrului Mic, Andreea Grămoșteanu și Dana Dembinski. Vlad Massaci

Următoarele reprezentații vor avea loc în datele de 26 iunie și 8 iulie, de la ora 20:30, la sala Studio- Gabroveni 57.

 

Extrase din presă: „Artă teatrală și știință de joc la superlativ! Altfel nu-ți poți explica lacrima din colțul ochiului și suspinul lăsat să se audă la final de spectacol! Noapte bună, mamă! – din dragoste de teatru s-a născut un spectacol! Și ce spectacol!” (Nona Rapotan, bookhub.ro)

„Spectacolul ăsta e o lecție. De actorie. De regie. De sceno. De empatie. De viață… E atât de multă emoție în astea 75 de minute cât durează Noapte bună, mamă! că te copleșește. Sunt atât de multe întrebări pe care te obligă spectacolul ăsta să ți le pui. Atât de multe gânduri și adevăruri și răspunsuri care se prăvălesc peste tine și în tine…” (Mădălina Mihai în cultural21)

 

Stiri Recente
08iul. 2026
NE CEREM SCUZE PENTRU DISCONFORTUL CREAT și TRISTEȚE ȘI BUCURIE ÎN VIAȚA GIRAFELOR selectate în cadrul FESTIVALULUI NAȚIONAL DE TEATRU, EDIȚIA 36

Cu mare bucurie, vă anunțăm că spectacolele 𝗡𝗘 𝗖𝗘𝗥𝗘𝗠 𝗦𝗖𝗨𝗭𝗘 𝗣𝗘𝗡𝗧𝗥𝗨 𝗗𝗜𝗦𝗖𝗢𝗡𝗙𝗢𝗥𝗧𝗨𝗟 𝗖𝗥𝗘𝗔𝗧, text și […]

Citeste mai mult...
07iul. 2026
Teatrul Mic încheie stagiunea 2025–2026: șapte premiere, 256 reprezentații, povești care rămân, un public care revine

Stagiunea 2025–2026 a Teatrului Mic a reprezentat o prezență constantă, o curiozitate artistică autentică și […]

Citeste mai mult...
26mai 2026
MICI CRIME CONJUGALE și TRISTEȚE ȘI BUCURIE ÎN VIAȚA GIRAFELOR – Teatrul Mic în turneu la festivalurile de teatru din Pitești și Galați

Teatrul Mic a participat în weekendul 23–24 mai 2026 la două festivaluri importante din țară, […]

Citeste mai mult...