Alina Rotaru, actriță: „Faptul că am fost selecționați în FNT ne demonstrează că spectacolul merită să fie văzut” de Andrei Crăciun

Alina Rotaru o joacă pe Madame de Tourvel în „Legături primejdioase” (regia: Cristi Juncu), spectacol al Teatrului Mic, selecționat în acest an în Festivalul Național de Teatru.

 

Spectacolul „Legături primejdioase”, de la Teatrul Mic, a fost selecționat în acest an în Festivalul Național de Teatru. Dar ce înseamnă această reușită pentru trupa nouă de la Teatrul Mic?

Ne-a răspuns tânăra actriță Alina Rotaru, angajată la Mic: „Înseamnă că ne-am primit încă un loc pe harta teatrală, iar trupa Teatrului Mic își așteaptă turiștii. Oamenii se plictisesc repede în zilele noastre și nu mai au răbdare să vadă un spectacol mai lung de trei ore, lucru perfect justificat. Însă faptul că am fost selecționați să jucăm în FNT ne demonstrează că spectacolul merită să fie văzut și pentru noi reprezintă un cadou”.

Dar ce are special această montare a lui Cristi Juncu, în condițiile în care Legături primejdioase nu e un titlu necunoscut iubitorilor de teatru? Ne spune tot Alina Rotaru: „Cristi Juncu construiește în profunzime, nu livrează nimic superficial, îi face pe spectatori să descopere odată cu actorii, găsește soluții regizorale surprinzătoare și deștepte, lucrează cu actorii până în cele mai mici detalii, creează o lume autentică, citește textul foarte personal și îi găsește necesitatea în montare, face un spectacol elegant și onest, traduce vorbe prețioase cu mult umor și la final scoate un spectacol întreg. Întreg înseamnă că nu pleci acasă în gând doar cu actorii sau cu regia sau cu decorul și costumele, ci cu toate”.

Madame de Tourvel nu e un rol ușor, o știe oricine știe despre ce e vorba în „Legături primejdioase”, dar ce înseamnă el în cariera unei actrițe tinere? Și zice Alina Rotaru: Cu doamna de Tourvel nu a fost ușor. Ușor ar fi fost să o împopoțonez cu reacții și priviri și gesturi care nu îi aparțin. Dar exercițiul a fost să joc simplu și așezat o femeie gata să explodeze în orice secundă și totuși se stăpânește, o femeie care se miră constant de oameni și de situații, o femeie care își reprimă orice urmă de sentiment față de un om pe care îl iubește, o femeie profund îndurerată de neputință, iar în final o femeie pregătită să facă pact cu Diavolul. Asta a fost provocarea mea: să joc în contrast aproape fiecare replică. Cât despre ce face Madame de Tourvel, nu vă spun. Mai bine veniți la spectacol să vedeți”.

Alina Rotaru, în rolul doamnei de Tourvel, în spectacolul „Legături primejdioase” (regia: Cristi Juncu)

Totuși, „Legături primejdioase” este o realizare a întregului colectiv. Rotaru punctează: „Regăsești în tine câte puțin din toate femeile și din toți bărbații din acest spectacol. E rar să te uiți în oglindă când alții joacă în fața ta. Iar acest lucru se datorează colegilor mei. Pentru că, fără excepție, toți muncesc la același nivel, toți servesc același scop, construiesc împreună, se avântă fără plasă de siguranță, au farmec, au umor, sunt atenți și se sprijină unul pe altul. Și nu pentru că fac parte din această distribuție, dar mi se pare că tipul ăsta de igienă face ca un spectacol să fie foarte bun. Până acum, spectacolul s-a bucurat de sală plină și de spectatori mulțumiți. Adică dacă dai un ban, măcar să facă. Și pentru că nu am primit plângeri și reclamații, am fost invitați să îl jucăm și în alte orașe, chiar dacă Teatrul Mic e casa lui. Întâmplările cu care am rămas sunt repetițiile”.

Pentru Alina, nu e prima prezență în FNT. Îi cunoaște greutatea. Ce aduce acest festival este vizibilitatea spectacolelor care fac parte din el. Pentru că se întâmplă multe reprezentații într-un timp scurt și spectatorul are ocazia să te aleagă și pe tine. Și uite așa, din vorbă în vorbă, oamenii ajung să te vadă poate mai des și într-un număr mai mare. Fiecare teatru își are publicul lui, cum se zice, dar în FNT vin oameni care nu cochetează neapărat cu teatrul respectiv. Așa că asta e o portiță către un public mai larg. Și, normal, o atestare a calității.”

În afara Festivalului Național de Teatru, pe actrița Alina Rotaru o puteți vedea în această stagiune la Teatrul Mic, la Comedie, la Unteatru, la Metropolis și la Green Hours.

„Cristi Juncu construiește în profunzime, nu livrează nimic superficial, îi face pe spectatori să descopere odată cu actorii, găsește soluții regizorale surprinzătoare și deștepte, lucrează cu actorii până în cele mai mici detalii, creează o lume autentică, citește textul foarte personal și îi găsește necesitatea în montare, face un spectacol elegant și onest.”
Alina Rotaru, actriță

Site-ul www.fnt.ro vă prezintă o serie de articole-invitații la spectacolele selectate în cadrul celei de-a 29-a ediții a Festivalului Național de Teatru (18-27 octombrie, București). Puteți vedea aici selecția oficială a spectacolelor din festival. Aflați aici mai multe detalii despre spectacolul Legături primejdioase de la Teatrul Mic din București, care se va juca în cadrul FNT 2019 pe 21 și 22 octombrie, de la orele 18.00.

Legături primejdioase

După romanul lui Choderlos de Laclos „Legături primejdioase”

Traducerea: Irina Velcescu

Distribuția:

Valmont: Florin Piersic Jr.

Madame de Merteuil: Diana Cavallioti

Madame de Tourvel: Alina Rotaru

Danceny: Cezar Grumăzescu

Cecile de Volanges: Silvana Mihai

Madame de Volanges: Ana Bianca Popescu

Rosemunde: Rodica Mandache

Emilie: Beatrice Peter

Azolan: Ionuț Vișan

Regia: Cristi Juncu

Scenografia. Decorul, şi costumele: Cristina Milea

Muzica originală: Ada Milea

Sound Design: Ada Milea

Durata: 3 h 15 min  (cu pauză)

Teatrul Mic, Bucureşti

Foto: Legături primejdioase / Teatrul Mic

Stiri Recente
21Oct 2019
„Legături primejdioase”-premiat în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Fest(in) pe Bulevard

Spectacolul „Legături primejdioase” de Christopher Hampton, în regia lui Cristi Juncu a câştigat premiul pentru […]

Citeste mai mult...
16Oct 2019
IN MEMORIAM Alexandru Lazăr (1933-2019)

Teatrul Mic anunță cu profund regret dispariția profesorului ALEXANDRU LAZĂR. Sincere condoleanțe!

Citeste mai mult...
08Oct 2019
Începe a 9-a ediție 5 licee-5 teatre

  Miercuri, 9 octombrie, începe a 9-a ediţie 5 licee – 5 teatre, un proiect […]

Citeste mai mult...