„LEGĂTURI PRIMEJDIOASE” la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu-2021

Teatrul Mic a participat la cea de-a 28-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, ce se deșfășoară în perioada 20-29 august. Ediția 2021 a FITS, a cărei temă este una sugestivă – „Construim speranța împreună / Building hope together” – are o triplă dimensiune, fizică, hibridă și online.
Teatrul Mic a fost prezent cu spectacolul „Legături primejdioase” de Christopher Hampton, după Choderlos de Laclos-regia Cristi Juncu, programat în data de 20 august, de la ora 17:00, la Fabrica de Cultură IACM Construcții SA– UniCredit – Sala Lulu.
LEGĂTURI PRIMEJDIOASE
Regia: Cristi Juncu
Traducerea: Irina Velcescu
Muzica: Ada Milea
Scenografia: Cristina Milea
Asistent decor: Cezara Negoescu
Producător delegat: Arti Trandafir
Distribuția: Florin Piersic Jr. (Valmont); Diana Cavallioti (Madame de Merteuil); Alina Rotaru (Madame de Tourvel); Cezar Grumăzescu (Danceny); Silvana Mihai (Cecile de Volanges); Ana Bianca Popescu (Madame de Volanges); Rodica Mandache (Rosemonde); Beatrice Peter (Emilie); Ionuț Vișan (Azolan).
Spectacolul „Legături primejdioase”, regizat de Cristi Juncu, prezintă, într-un cadru feeric imaginat de scenografa Cristina Milea, o poveste despre un joc de intrigi amoroase.
Protagoniștii – marchiza de Merteuil și vicontele de Valmont, foști iubiți – aleg să devină rivali într-o competiție bazată pe jocuri de seducție și răzbunare. Merteuil îl provoacă pe Valmont să o corupă pe tânăra și inocenta Cecile de Volanges înaintea căsătoriei sale, însă Valmont urmărește o altă țintă – inima virtuoasei doamne de Tourvel. Cei doi vor cădea în propriile capcane, atunci când realizează că și sufletele lor sunt mai vulnerabile decât credeau în fața adevăratei iubiri.
„Ideea că mintea omenească poate cunoaște și stăpâni lumea (deloc străină vremurilor pe care le trăim acum) dictează și conduita protagoniștilor spectacolului nostru, un viconte și o marchiză. Revoluția lor nu urmărește însă pulverizarea unei ordini statale tradiționale, ci își propune să destrame un imperiu niciodată învins: cel al simțurilor.” Cristi Juncu
Alte Turnee
Spectacolul ”COSMIC LATTE” în cadrul ”ȘI Festival”, Ediția 4 de la 2 Mai

Spectacolul de teatru-dans “Cosmic Latte” concept Ștefan Lupu, a ajuns ȘI la mare! Duminica aceasta, […]

Citeste mai mult...
„Emigranți” la Festivalul de Artă „Film în sat”, iunie/ iulie 2024

În perioada 28-30 iunie, la Rășinari a avut loc Festivalul de Artă „Film în Sat”, […]

Citeste mai mult...
”EX” pentru prima dată la Baia Mare!

Spectacolul ”EX” de Marius von Mayenburg, regia Theodor-Cristian Popescu s-a jucat joi, 13 iunie, ora […]

Citeste mai mult...