CRISTI IACOB

Parafrazând spusa unui om emblematic pentru poporul român și păstrând, evident, proporția, eu nu sunt actorul Teatrului Mic, eu am privilegiul să fiu actorul Teatrului Mic”

Un interviu de Ovidiu Miculescu 

Ce moment din biografia dumneavoastră reprezintă de fapt punctul de pornire al relaţiei dintre Cristi Iacob şi Teatrul Mic ?

– Chiar terminarea facultății. Am fost solicitat de către marele regizor Dan Micu, director în perioada aceea (1992) la Teatrul Mic. Vă închipuiți că n-am ezitat nici o secundă să onorez invitația, cu bucuria și emoția de rigoare. De fapt râvneam în secret la Teatrul Mic încă de pe vremea studenției. În centrul scenei de la sala Teatrului Foarte Mic, profitând de faptul că unul dintre colegii de an lucra ca portar de noapte, am împlinit 20 de ani (ăsta a fost cadoul meu de ziua mea, un sfert de oră, singur, în sala goală, la miezul nopții).

 

A fost o decizie corectă pentru cariera teatrală a lui Cristi Iacob angajarea în anii 90 la Teatrul Mic şi nu în altă parte ?

– Parafrazând spusa unui om emblematic pentru poporul român și păstrând, evident, proporția, eu nu sunt actorul Teatrului Mic, eu am privilegiul să fiu actorul Teatrului Mic.

 

Într-o evoluţie a carierei în care televiziunea şi filmul s-au impus de la început, ce loc i-a rămas teatrului, în general, în viaţa de actor a lui Cristi Iacob ?

– Cred că teatrul n-a fost surclasat niciodată din micul meu suflet de pe poziția pe care este și acum. Poziția întâi. De acolo pornesc toate celelalte, poate mai spectaculoase, mai vedetizante sau mai bănoase, dar teatrul nu poate fi decât rege.

 

Aţi trecut şi prin experimentul „directorul de teatru”. Cum a decurs acest episod? Vă pare rău că nu aţi continuat?

– E un episod greu și tulbure din viața Teatrului Mic, dar a trecut, slavă Domnului. Mă bucur că am reușit să fac vreo câteva lucruri pe care îmi propusesem să le fac. Dar, această postură de manager al unei instituții presupune un talent real, pe care eu nu îl am. Nu îl am și gata. Și mai presupune și un sacrificiu personal pe care trebuie să-l faci, iar eu nu am cum. Nu mă lasă inima să renunț la scenă pentru un birou. Admir oamenii care pot face ceea ce eu nu pot. Sau aș putea, dar nu la parametri maximi. Și le las lor întâietatea în aceste situații. Directoratul meu interimar, a fost, de altfel, unul de forță majoră.

 

Regăsim în repertoriul recent al Teatrului Mic piese precum Profesorul în „Lecția” de Eugène Ionesco, regia Radu Iacoban, 2019, Gaunt, York, Episcopul Carlisle în „Viața și moartea lui Richard 2” de William Shakespeare, regia Radu Iacoban, 2018. Ivan Feodorovici Karamazov în „Karamazovii” de Horia Lovinescu și Dan Micu, după romanul „Frații Karamazov” de F.M Dostoievski, regia Nona Ciobanu, 2017 sau Zanetto în „Trei Gemeni Venețieni”, de Antonio Collalto, regia Nona Ciobanu, 2015. Are mai mult timp pentru teatru Cristi Iacob acum decât în urmă cu 5 ani să spunem ? Sunt altfel de roluri cele care predomină în ultimii ani ?

–  Pentru teatru voi găsi întotdeauna timp. Iar rolurile sau proiectele nu diferă de la o decadă la alta, nu sunt segmente fixe reprezentative pentru o perioadă oarecare de timp. Teatrul e un organism viu, pururea în mișcare, cu evoluții și involuții, cu surprize plăcute și neplăcute, cu agonie și extaz, cu dragoste și ură, cu alb și negru cu agitație și nemișcare. Tocmai de aceea mai bine te lași în voia lui, ca în brațele unui ocean imprevizibil, decât să încerci să calculezi ținte și strategii. E un carpe diem savuros.

 

La modul general, din rolurile de teatru abordate, pe care le consideraţi repere în cariera dumneavoastră ?

 –E un răspuns la care mulți strâmbă din nas, dar care la mine e real: toate. Cred că în fiecare dintre ele m-am aruncat ca nebunul cu capul înainte. Sigur că unele sunt de mai mare anvergură, altele sunt mai ofertante, unele sunt mai mici altele mai mari, unele sunt partituri grase, altele niște idioțenii. Dar dacă dintr-o tâmpenie reușești să scoți ceva bun, atunci asta se cheamă talent. Și trebuie să faci tot ce poți ca să resuscitezi nătărăul.

Dintre partenerii de scenă sau regizorii de teatru cu care aţi colaborat, care credeţi că v-a pus în valoare mai mult potenţialul uman, actoricesc…

Nu-mi ajunge loc să scriu atâtea nume. Iar dacă cineva mă va considera un actor demn de văzut asta o datorez numai celor din preajma mea. Fiindcă actoria e o meserie de grup, de echipă, de haită, în care nu poți străluci decât potențat de ceilalți. Iar aici îi includ și pe iluștri necunoscuți din spatele scenei: sonorizatori, light-designeri, recuziteri, mașiniști, cabiniere, macheuze, personalul de sală. Fiecare are procentul lui de importanță în viața unui spectacol.

 

Cu o privire din interior, cum vedeţi performanţa Teatrului Mic în ultimii ani ?

 –E una fastuoasă. Pentru că suntem în frunte ca și calitate a spectacolului, ca și trupă, ca și proiecte, ca și premii. Cuvintele sunt de prisos în fața faptelor concrete. Portofoliul și palmaresul din ultimii ani ale Teatrului Mic vorbesc de la sine.

 

Ce opinie aveţi despre repertoriul actual al Teatrului Mic şi despre proiectele pe care le dezvoltă în ultimii ani? Care e atmosfera în culisele teatrului ?

-E repertoriul demn de un teatru de repertoriu, cum este Teatrul Mic. Paradoxalul Teatru Mic, teatrul cu cea mai bună trupă și aproape fără săli. Iar atmosfera este de echipă cu chef de muncă și fără depresii artistice sclifosite.

 

Televiziunea schimbă percepţia publicului asupra actorului Cristi Iacob atunci când îl vede pe scena de teatru ?

Probabil că da, dar nu mă prea interesează, fiindcă pe scenă credeți-mă, arunc toate bagajele și balasturile televizioniste și sunt 100% al teatrului. Fără preconcepții sau așteptări vedetistice.

 

Aţi făcut mult film şi mai exact aţi lucrat cu mulţi actori şi regizori străini. Cum de nu aţi renunţat la teatru în acest context ?

Din teatru se trage seva actoriei. Acolo se întorc chiar și marii actori străini de film. Pentru că ce anume are teatrul și n-are filmul este autenticitatea. Efemerul paradoxal etern. Dacă un actor e real talentat, la teatru se va vedea, nu neapărat la film, care este tributar tehnicii. Aici e live, e actor versus spectator, ochi în ochi, față către față.

 

–  După cum știți, s-au angajat mulţi actori tineri în ultimul timp la Teatrul Mic. Cum vedeți acest lucru, este această nouă generație de actori una care se ridică la nivelul generației dumneavoastră, sau chiar o va depăși ?

Timpurile se schimbă, așa e firea lucrurilor. Generația care vine din urmă e una de elită, iar noi, cei care am moștenit Teatrul Mic de la cei dinaintea noastră cred că i-am primit cu brațele, sufletele și inimile deschise. Apartenența la ceva te face mai puternic și mai stăpân pe tine. Iar ei sigur înțeleg și simt același lucru. Să dea Dumnezeu să iubească Teatrul Mic așa cum îl iubim noi.

 

–  Ce rol v-ați dorit si nu v-ați întâlnit cu el? Ce rol va așteaptă acum?

Le aștept eu pe ele, nu ele pe mine. Teatrul Mic forever!

                                                                 
Interviuri Recente
17feb. 2020
IONUȚ VIȘAN

Ionuţ Vişan : „Trebuie să joci spectacolul în fața unui public care vine să vadă […]

Citeste mai mult...
10feb. 2020
MIHAELA RĂDESCU

Interviu cu Mihaela Rădescu „La Teatrul Mic m-am maturizat, m-am îmbogățit, am greșit, am învățat, […]

Citeste mai mult...
03feb. 2020
ANA BIANCA POPESCU

Interviu cu Ana Bianca Popescu De Ovidiu Miculescu Ana Bianca Popescu : „Îmi doresc să-mi […]

Citeste mai mult...