Ne-am întâlnit cu Witkiewicz pe scena unui cabaret noir, unde timpul şi spaţiul sunt distorsionate, după o logică care permite un alt fel de de a reflecta esenţe profund umane. Mama face încontinuu gheme dintr-o lână atemporală a părului său, cu care împleteşte întreaga lume în care îşi duce existenţa. Păstrează însă, drept fir principal, cordonul ombilical al fiului ei, Leon, care se crede mântuitorul omenirii. Cu timpul, acest fir devine o coardă care plesneşte tot mai des, a instrumentului la care mama nu mai ştie să cânte. Cum şi după ce repere alegem să trăim aşa încât să ne păstrăm umanitatea? Vizionar, precursor al teatrului absurdului şi personalitate controversată a avangardei europene (dramaturg, romancier, pictor, eseist, fotograf și filozof polonez), Witkiewicz scrie în 1924, MAMA – piesă de prost gust în două acte şi un epilog, o farsă tragică plină de absurd şi umor negru. În care atrage atenţia că societăţile saturate, automatizate, sunt lipsite de metafizic, iar asta le face vulnerabile și predispuse la derapaje. Nona Ciobanu

Spectacolul „Angajat la doi patroni” este genul de comedie energică, cu surprize și delicioasă, la propriu, nu doar la figurat, ce urmărește parcursul situațiilor amuzante și întortocheate create de Francis în timp ce va încerca să-și mulțumească cei doi angajatori. Va reuși oare șmecherul și mereu înfometatul slujitor să nu fie prins cu minciunile și mai ales să nu-i fie descoperite toate greșelile? Aceasta-i întrebarea la care publicul spectator va fi invitat să răspundă și, chiar să participe.

Lecția. Dramă comică. Titlul și descrierea alăturată de Eugene Ionesco oferă indicii clare care vin în întâmpinarea spectatorului curios despre ce tip de spectacol urmează să vizioneze. Două personaje – un profesor și o elevă – se întâlnesc pentru o lecție, iar genul spectacolului poate fi comedie sau drama. Sau, pentru că vorbim despre o piesă absurdă, ambele. Avem, așadar, parte de o întâlnire între un neinițiat și un maestru, care se desfășoară într-un cadru la început cât se poate de recognoscibil și care se transforma pe nesimțite într-un imn al non-sequiturului. Râsul se transformă în frică, iar frica duce la milă și empatie. Radu Iacoban

Într-o lume în care totul e de vânzare, iar bunătatea aparține celor slabi, imperiul familiei Jeleznov este unul dominat de răutate și cinism. Totul stă sub semnul puterii banului și al matriarhatului impus de Vassa Jeleznova, femeia puternică și de neclintit, care e hotărâtă să se lupte cu oricine îi stă în cale, chiar și cu proprii ei copii, pentru a-și păstra intacte afacerile și averea. Spectacolul, care are la bază prima variantă a piesei „Vassa Jeleznova”, scrisă în anul 1910 de Maxim Gorki, trage un semnal de alarmă, din perspectiva unei familii, referitor la alienarea omului și la dezumanizarea întregii umanități aflate în declin.

Spectacolul „Regina Maria- jurnal de război” este un one woman show care are la bază un scenariu adaptat după volumele de memorialistică „Maria, Regina României- jurnal de război”, edițiile îngrijite de istoricul Lucian Boia, apărute la editura Humanitas. „Regina Maria- jurnal de război” este un spectacol pornit din emoția pe care am simțit-o atunci când am citit jurnalul de război al Reginei Maria. Ne-am dorit să realizăm un spectacol-mărturisire a spiritului desăvârșit care a fost regina Maria. Devotamentul, curajul și iubirea sunt sentimentele nutrite pentru poporul român și idealul său de unire, de către cea care fost numită ”Mama tuturor”. Simona Mihăescu

„Aglaja” este un spectacol de teatru care proiectează, dansează și cântă destinul unei familii de artiști de circ. Este o adaptare a celor două romane „De ce fierbe copilul în mămăligă” și „Raftul cu ultimele suflări” scrise de autoarea de origine română, Aglaja Veteranyi. Spectacolul conține proiecții video care aproape că transformă gândurile Aglajei într-un film. Bucurii, frici, angoase, toate sunt proiectate pe „o fâșie de cort de circ” sau mai bine zis, pe o fâșie din sufletul Aglajei. Se dansează și se cântă cu emoție și nerv și se joacă cu pasiune.

Început ca un atelier dedicat uneia dintre cele mai de succes tragedii shakespeariene, la inițiativa și sub îndrumarea actriței Liliana Pană, „Romeo și Julieta” conține toate elementele unui spectacol modern, cu o muzică și coregrafie originale, jucat cu pasiune și vervă de trupa tânără a Teatrului Mic, al cărei talent a fost confirmat odată cu poemul teatral rock „Deșteptarea primăverii”. O poveste tragică despre iubire, dar și despre ură și acele orgolii care dezbină familiile celor doi îndrăgostiți.

„Viitorul unui om, ca şi al unei lumi, se construieşte, nu se visează." „Minciuna premeditată nu mai e chestiune de fantezie, ci de caracter." „De multe ori, vrând să dai pe unul deoparte, îl împingi înainte." „O idee bine clocită trebuie să facă adepţi, nu pui." „În drapelul unei naţiuni flutură sufletul colectiv al neamului." Printre astfel de mușatisme personajul principal Decebal Necșulescu duce o luptă acerbă pentru a ajunge în fruntea partidului și a obține un loc în guvern. Nimic din ce se întâmplă nu este irevocabil. Există o intrigă politică incertă, stinsă în final de o intrigă sentimentală și de adultere confirmate și infirmate în clipa imediat următoare. În acestă comedie pe linie caragialiană totul este posibil. „Tuturor acestor campanii, intrigi, insulte, lucrături, delațuni, subsemnatul nu le-am răspuns decât printr-un singur cuvânt:…escu (...)" - Tudor Mușatescu

Suntem o nație care a avut parte de ani buni de instabilitate politică. Suntem un popor care s-a descotorosit ușor de conducători. Ne-am executat dictatorul în prima zi de Crăciun, ne-am dat afară regele și l-am primit cu brațele deschise doar atunci când a murit. Pentru foarte mulți monarhia e titlul unei povești frumoase dintr-o carte.

Demult, tare demult, când lumea era altfel, când nu exista giga, nici mega, nici trafic, un Rege, ale cărui puteri sunt slăbite de boală, își încearcă cei trei fii. Se-nvoiește și îi lasă… în căutarea apei vii. Care dintre ei se dovedește vrednic și biruiește-n încercare, Printzul Mic, Cel Mijlociu sau, poate, chiar Cel Mare?

Trei surori se întorc acasă în momentul în care tatăl lor dispare într-un mod neprevăzut. Nici moartea lui și nici înmormântarea nu o înfrânează pe mamă să fie ceea ce a ajuns, un om crud, ironic și acid, care devorează fără oprire absolut tot ce prinde, antidepresive, viețile fiicelor ei și minciunile ascunse, departe în trecut. Ținutul din miezul verii (August: Osage County) a avut premiera pe Broadway la Teatrul Imperial pe 4 decembrie 2007, iar piesa care stă la baza spectacolului a fost distinsă, în 2008, cu Premiul Pulitzer pentru dramaturgie.

Sângele pune pecete destinului. A fi Karamazov înseamnă deja o aripă frântă, un demon în suflet, care nu lasă o clipă omul să devină Om. Cei cinci Karamazovi, trei fii legitimi (Ivan, Dimitri și Alioșa), un paria (Smerdiakov) și tatăl (Feodor), seducătorul măscărici, se pândesc unul pe altul. Măcinați de îndoială, caută Adevărul, deși sufletul unora dintre ei e prea întinat pentru a-l mai putea primi. Moartea dă târcoale, vina naște monștri, iar suferința, strivită și captivă între pereții mobili ai unui spațiu de joc care se metamorfozează continuu, e mântuitoare și aduce Lumină.

Coproducție cu Centrul de Teatru Educațional REPLIKA, Familia Fără Zahăr, în regia lui Radu Apostol, după un text semnat de Mihaela Michailov, surprinde vocile celor care nu se regăsesc în formate prestabilite și tipare moștenite. Spectacolul modelează percepția asupra înțelegerii familiei, ca o construcție fluidă, în care apartenența se scrie continuu și raportările se schimbă în funcție de variabile imprevizibile.

„Deșteptarea Primăverii” este o dramă satirică, fiind centrată pe ”conflictul dintre generații” și contradicțiile interioare ale tinerilor, aruncând în aer norme, limite și secrete ale vârstei adolescentine. Tinerii visează la un paradis artificial care se opune universului adulților, se revoltă împotriva ipocriziei și a falselor valori în lipsa unor țeluri mai înalte sau a unui vis spre care să se îndrepte. Autorul însă, își caracteriza textul drept ”o reflectare luminoasă a vieții, în care am căutat să dau fiecărei scene tot umorul ei degajat, care se putea obține”.