ŞCOALA FEMEILOR

de Moliere

 

Regia: Alexandru Dabija
Scenografia: Irina Solomon, Dragoş Buhagiar
Asistent scenografie: Cosmin Ardeleanu
Muzica: Dumitru Dabija

 

În distribuţie: SORIN MEDELENI (Prologul), BOGDAN TALAŞMAN (Arnolphe), MITICĂ POPESCU (Chrysalde), CRISTIAN IACOB (Horace), ION LUPU (Notarul), VITALIE BANTAŞ (Alain), SORIN MEDELENI (Enrique), PETRE MORARU (Oronte), COCA BLOOS (Georgette), IRINA MOVILĂ, SIMONA MIHĂESCU, LILIANA PANĂ, MIHAELA RĂDESCU, RUXANDRA ENESCU, OANA ALBU (Agnes)

Tânărul actor Jean-Baptiste Poquelin în 1644, odată cu înfiinţarea trupei L'Illustre Theatre, şi-a ales pseudonimul prin care astăzi este cunoscut pe toate meridianele globului: Moliere. În 1658, după ce se afirmase ca autor dramatic compunând o serie de scenarii mai mult sau mai puţin originale, joacă în faţa regelui Ludovic XIV comedia Medicul îndrăgostit, câştigând favorurile Curţii. Începând din acel an, trupa condusă de el va juca la Paris. Primul său triumf îl constituie reprezentarea piesei Preţioasele ridicole. Odată cu gloria, începe şi campania dusă împotriva dramaturgului care, urmându-şi visul plăsmuit în tinereţe - vis calificat de el însuşi drept straniu şi anume acela de a face să râdă un public cultivat -şi-a silit contemporanii după cum îi obligă şi pe spectatorii de azi - să reflecteze asupra diverselor mijloace născocite de oameni pentru a minţi pe alţii sau pe ei însăşi, vorbind de nobile idealuri cu intenţia de a ascunde interese mărunte sau devastatoare pasiuni.

Irina ELIADE

 

După Şcoala bărbaţilor (1661), un fel de schiţă pregătitoare, în Şcoala femeilor (1662) Moliere îşi valorifică talentul comic pentru a elabora o adevărată ştiinţă despre om şi despre viaţă, comedia interesând în special prin contrapunctul delicat şi uneori patetic dintre Arnolphe şi Agnes. Arnolphe şi-a crescut pupila ca pe o floare virginală, ferită de privirile oricărei alte fiinţe, vrând să şi-o păstreze pentru sine şi să fie sigur de supunerea şi fidelitatea ei. Agnes, ingenuă prefăcută, vrea să scape de această soartă şi e gata să se arunce în braţele unui soţ tânăr şi frumos.

Vito PANDOLFI

 

O comedie inteligentă, spumoasă, pe un text bântuit, cred, de un feminism avant-avant la lettre. (...) Dabija se preface că înţelege sintagma "şcoala femeilor" la modul propriu, aşa că ne oferă o grupă de şase Agnes, fiecare cu farmecul ei particular,asemănătoare şi totuşi diferite(...) În afara semiduzinei de ingenue, construcţia regizorală se bazează pe câteva cortine semitransparente prin coborârea şi ridicarea cărora se face delimitarea spaţială (...) Ca de obicei , Irina Solomon şi Dragoş Buhagiar au susţinut scenografic demersul creativ al lui Dabija, servindu-i cu inventivitate construcţia. Albastru, alb, negru sunt culorile acestei şcoli a femeilor, costumele sunt atemporale, cu mici detalii semnificative(...) Distanţa parodică e şi aici binevenită, (post)modernitatea montării promiţând doar aparent largi spaţii de manevră interpretativă în iluzia că totul poate fi sacrificat pe altarul efectului comic.

Saviana Stănescu,

Adevărul literar şi artistic, 10 noiembrie 1998