Proiect realizat în parteneriat cu Teatrul Dramatic "Maria Filotti", Brăila

 

DOMNIŞOARA DIN AMHERST
de William Luce

 

Regia: Moshe Yassur
Scenografia: Mirela Dăuceanu
Asistent regie: Pompiliu Kostas Rădulescu

Cu: MONICA MIHĂESCU

 

Durata spectacolului: 1h 10min (fără pauză)

 

În viaţa banală de provincie a orăşelului Amherst din statul Massachussetts a anilor 1850, Emily a ales în mod conştient să fie ceea ce a fost: o nonconformistă cu mult înainte de vreme. S-a izolat într-o lume a ei, trăind o viaţă singuratică şi retrasă, o lume învăluită în mister din care ne-a dăruit sute de poeme a căror originalitate şi modernitate au fost descoperite abia după mulţi ani de la moartea ei.
Cât timp a trăit nu a dat la iveală mai mult decât şapte poezii. Şi a tăcut.
A găsit de cuviinţă că e mai elegant să contemple în linişte o viaţă în care s-a simţit un musafir nepoftit. Şi tocmai această "linişte" a tulburat lumea din jur. Spiritul ei de independentă a fost privit ca ieşit din comun, mai ales într-o lume în care femeia trebuia să corespundă anumitor norme dictate de societate. De fapt, dictate de bărbaţi.  Şi cu bună cunoştinţă de cauză, Emily Dickenson aşa a fost: ieşită din comun pentru vremea în care a trăit. Mai târziu, personalităţi ca Lillian Hellman sau Gertrude Stein au fost acceptate mai uşor în mediul Americii puritane.
În Frumoasa din Amherst, William Luce - autor şi al piesei Barrymore, jucată la Teatrul Naţional din Bucureşti - conturează portretul poetei relevându-i atât latura umană cât şi cea spirituală. Piesa a primit Premiul Emmy International şi
s-a bucurat de mare succes când a fost jucată pe Broadway de marea actriţă Julie Harris, aducându-i al cincilea premiu Tony pentru interpretare. Iar la Londra, Claire Bloom a cules atât elogiile presei cât şi ale publicului.

Moshe Yassur

 

William Luce reconstituie cu tandreţe şi compasiune existenţa celei mai mari poete americane, Emily  Dickinson (1830-1886), o existenţă uimitoare prin simplitate, prin banalitate chiar: între plimbările prin livada casei părinteşti, unde şi-a trăit toată viaţa şi prăjiturile ce-i aduc celebriatetea în orăşel, o femeie neobişnuită, sobră şi pasionată, se bucură şi suferă amestecând la nesfârşit cuvintele, descompunându-le şi recompunându-le, storcându-le de sens şi de muzicalitate. Personajul i se potriveşte atât de perfect Monicăi Mihăescu, actriţă discretă şi sensibilă, încât ai impresia că "încarnarea"  lui s-a petrecut fără nici un efort; istorisirea are atâta naturaleţe, atâta căldură şi emoţie reţinută, încât pleci din sală cu sentimentul bizar că ai asistat nu la un spectacol, ci la o confesiune autentică, spontană, de sinceritate totală.
Alice Georgescu - Ziarul financiar, 17 februarie 2006