PE GAURA CHEII
de Joe Orton
Traducerea: Antoaneta Ralian
Regia: Moshe Yassur
Scenografia: Irina Solomon
Ilustrația muzicală: bazată pe culegeri din albumele formației
Beatles
Distribuția: MIHAI
DINVALE (Doctor Prentice), DAN
CONDURACHE (Doctor Rance), MONICA
MIHĂESCU (Doamna Prentice), SORIN
MEDELENI (Sg. Match), SIMONA
MIHĂESCU / LILIANA PANĂ (Geraldine Barclay), RADU
ZETU (Nicholas Beckett)
Durata spectacolului: 1h 50min (fără pauză)
Foto: Radu Alecsa
Într-o clinică
de psihiatrie, șase personaje sunt în căutarea.. identității mentale
și sexuale, antrenate într-o avalanșă de hazoase aventuri care
le dezbracă la figurat, dar și la propriu !
Joe Orton (1933-1967) este
un dramaturg din generația "tinerilor furioși" care
a vexat violent moralitatea engleză tradiționalistă impunându-se
publicului în ciuda ostilității confraților. Dacă John Osborne
"Privește înapoi cu mânie", Joe Orton privește înainte
cu umor, Teatrul Mic recuperând actualitatea unui dramaturg necunoscut
în România. Amănunte picante despre autor pot fi descoperite în
monografia lui John Lahr (care i-a tipărit și Jurnalul !) ecranizată
de actorul și dramaturgul Alan Bennett și devenită film în regia
lui Stephen Frears: "Ciuliți-vă urechile", 1986.
Există în
dramaturgia britanică minunata tradiție de a prezenta anomalia
drept ... nomalie și imoralitatea ca perfect normală. Opera lui
Joe Orton poate fi privită ca făcând parte din această tradiție.
Lui îi plăcea dezordinea imorală care poate fi găsită în tragedia
lui Euripide ca și în comedia lui Aristofan. În jurnalul său,
el i-a menționat pe Richard Sheridan și William Wycherly ca exemple
de senină viziune a umorului fațios.
Beate HEIN BENNETT
... Moshe
Yassur iubește anii 60 cu Beatleși cu tot și ilustrează spectacolul
cu celebrul "Hei Joe", ca un mesaj tandru pentru Joe
Orton (...). Practic, toată comedia este o epopee a deghizării
bărbaților în femei și invers. Triumful marelui homosexual care
a fost Orton este, însă, apariția, în final, a polițistului deghizat
în femeie, cu un falus supradimensionat în mână (...). În fond
această pecete finală este, pentru moment, emblema Teatrului Mic
care s-a decis că este momentul să atragă spectatorii cu obiecte
de sexy shop. Dincolo de acest eșafodaj ideologic, de acest manifest
al partidului gay, spectacolul este vesel prin sprinteneala replicii
și cadența răsturnărilor de situații (...). Spectacolul de la
Teatrul Mic rămâne un ciudat amestec de pudoare și impudoare,
simpatic în formă și antipatic în mesaj.
Mircea Ghițulescu
Dimineața, 6 mai 2003
