PAPARAZZI
sau Cronica unui răsărit de soare avortat
de Matei Vișniec
Regia: Mihai Lungeanu
Scenografia: Irina Solomon
Distribuția: BOGDAN
TALAȘMAN (Paparazzo 1), PETRE
MORARU (Bărbatul cu cutia de violoncel, Bărbatul care
vrea să plece cu trenul, Chelnerul), EUGEN
CRISTIAN MOTRIUC (Bărbatul cu cutia de saxofon, Funcționarul
de la municipalitate), OANA
ALBU (Patroana de cafenea, Femeia desculță), MIHAI
DINVALE (Vocea orbului, Orbul care stă la televizor și
schimbă canalele), COCA
BLOOS (Omul care trăiește pe trotuar), AVRAM
BIRĂU (Bărbatul cu flautul, Bărbatul legat în sac), LILIANA
PANĂ (Femeia care vrea să plece cu trenul, Batrâna doamnă
cu busola), MARIUS
M. IONESCU (Casierul, Omul pentru care nașterea a fost
o prăbușire), RADU ZETU
(Paparazzo 2)
Durata spectacolului: 1h 50min
(fără pauză)
În ambianța
retro a Teatrului Foarte MIC, zece actori reconstituie lumea întreagă
într-un moment crucial: sfârșitul lumii ! Dar oamenii nu-s capabili
să comunice nici măcar în fața unui posibil cataclism... Sub obiectivul
celor doi paparazzi, semenii noștri: ziariști, cerșetori, femei
disperate, orbi, staruri de cinema, muzicieni-criminali și criminali-muzicieni,
funcționari, astronomi, bătrîni cu și fără busolă... dau naștere
la situații hilare, absurde și chiar comice...
Deșertăciunea deșertăciunilor...
Culmea, singurul interesat
de soarta universului e cel ce nu vede...
Morala : indiferent de ce
se-ntâmplă, chelnerul îți cere să plătești !
La fiecare
întâlnire cu textele lui Matei Vișniec (cu discursul lui teatral)
am bucuria de a descoperi o lume fascinantă. De fapt, o imagine
stranie a unei lumi mult prea reale. Dar niciodată descrisă, ci
doar povestită. Povestită în virtual. Matei Vișniec este omul
care privește prin prisma viitorului. Își asumă riscul de a întreba,
de a deranja, de a clătina propriile noastre imagini, percepții
sau prejudecăți. Și o face simplu, fără false pudori, punând ambiguitatea
exterioară la lucru în folosul clarificării interioare. Viitorul
aparține gîndului - susține Matei Vișniec. Ipotezele lui sunt
extraordinare pastile de revigorat spiritul, de însănătoșit "vederea",
de recăpătat culoarea umană. Chiar dacă oamenii, în trup, sunt
supuși, în continuare, defectelor atât de răs-cunoscute și de
răs-pândite. După cum arată și fragmentul de știre de ziar, apărut
în timp ce talentata trupă a Teatrului MIC se străduia să pătrundă
semnificațiile universului imaginat de Matei Vișniec:
Mulțimea de oameni adunată
la o catedrală din Belgia a rămas "fără replică" în
momentul în care, din interiorul coșciugului unde se afla mortul
la a cărui slujbă de înmormântare tocmai luau parte, a sunat un
telefon mobil. La auzul sunetului mobilului, o mare parte dintre
cei care asistau la slujba religioasă nu a știut în ce parte s-o
apuce. Directorul a fost astfel nevoit să deschidă coșciugul pentru
a goli buzunarele decedatului.
Mihai Lungeanu
Național, 19 noiembrie 2003
...Piesa
este una tipică pentru fantasticul veacului XX: locuitorii unui
cartier al unui oraș așteaptă răsăritul soarelui care se tot amână.
Soarele întârzie să apară. Acesta ar fi începutul sfârțitului
lumii. Ore în care oamenii luați în vizor își trăiesc viața ca
și până atunci, doar puțin intrigați de ceea ce se întâmplă, neputînd
cuprinde necuprinsul, adică sfârșitul.
Nicolae Prelipceanu
România Liberă, 23 martie 2004
