<Inapoi      Start    Stop      Inainte>

 

MĂ TOT DUC             

adaptare liberă după William Shakespeare, Marc Dore etc

Cu : OANA PELLEA, MIHAI GRUIA SANDU

 

Reţeta: 2 români, 1 canadian, 250 gr de emoţie, 300 gr comedie, un vârf de cuţit de tristeţe, 2 nasuri roşii... adăugaţi după gust franceza, italiana, româna... amestecaţi totul cu delicateţe, pudraţi cu magie şi... oferiţi publicului.
Temperatura... inimii.

 

Durata spectacolului: 1h 15min (fără pauză)

Amintirea unui spectacol

Într-o zi, mai curând într-o după-amiază, am descoperit spectacolul "Je m'en vais". Aparent, îmi părea ca făcând parte din categoria obişnuitelor spectacole cu clovni. Dar încetul cu încetul, o relaţie specială s-a instalat şi un mic univers s-a construit. Univers pe care cu ingrediente clovneşti actorii l-au colorat în culorile nostalgiei şi fragilităţii, ale mirării şi tristeţii.
În final, ceea ce se dezvăluie este o parabolă a vieţii trăite cu iluzia pe care ne-o conferă soluţiile simple. Je m'en vais! - Mereu destinaţi eşecului trecător. Şi mereu pregătiţi s-o luăm de la capăt.
Prezenţa Oanei Pellea aduce spectacolului o poezie particulară. Această mare actriţă joacă în spectacol cu o poezie auto-ironică, care ne invită să-l parafrazăm pe Cehov pentru a o caracteriza mai bine, poezie a "râsului care traversează lacrimile". Fragilitatea şi speranţa fac din această fiinţă o încarnare poetică a speranţei permanent renăscută.
În această după-amiază (m-a invadat la satisfacţia de a regăsi poezia secretă a unui spectacol calificat a priori minor, dar în acelaşi timp atât de cuceritor... deci) am uitat marile texte, fantome care-l urmăresc pe spectatorul care sunt, pentru a mă bucura de această picătură de rouă. Rouă a cărui gust nu l-am uitat până azi.

George Banu

 

 

Mă tot duc... este un experiment încântător de teatru original. Într-un spaţiu scenic simplu, lipsit de orice obiect, îmbrăcat în negru, vom întâlni un cuplu caer încearcă să-şi rezolve neînţelegerile intimităţilor, abordând masca unor clovni ce sunt într-un amuzant dar şi dramatic emoţionant conflict. Cu fineţe şi poezie este astfel tratat un conflict al existenţei unui cuplu în pragul destrămării. Comedia explozivă a unor situaţii stârneşte râsul, ce încremeneşte când cei doi renunţă pentru câteva secunde la nasul cel roşu al clovnului ce le maschează suferinţa. Greu de găsit sunt cuvintele de preţuire care să poată defini superbele evoluţii ale Oanei Pellea şi Mihai Gruia Sandu.

Ileana Lucaciu – Timpul liber

23-29 decembrie 2004

 

 

Fără decor, fără recuzită, fără tirade, fără nimic din ceea ce ne-am obişnuit să numim un spectacol de teatru. Şi atunci ce? Două nasuri roşii şi un text magic. Mă tot duc… e un fel de aventură nostalgică în căutarea sinelui pierdut. La rândul nostru, pierduţi în amănunte nesemnificative, am început să devenim un serviciu de salubritate al propriului Eu. În acest haos, în această calmă rătăcire, primim (prin spectacol) asistenţă. Ne adunăm din toate cotloanele fiinţei noastre şi începem să ne împrietenim cu propriile neputinţe. (...) Mă tot duc... e un salt mortal într-un vis frumos. Nu îngăduie prăbuşiri, nu permite eşecuri. Doi artişti minunaţi îţi crează senzaţia de intimitate cu tine şi cu ei. Se sparge în cioburi al patrulea perete al scenei şi la rampă vin cei din sală. Singuri şi de bunăvoie. Şi uite aşa ne aducem aminte că teatrul înseamnă emoţie împărtăşită. Spectacolul ăsta are virtuţi mântuitoare.

Răzvana Niţ㠖 port.ro