LOLITA

după scenariul de film al lui Vladimir Nabokov

 

Adaptare scenică Mihaela Tonitza Iordache

Regia: Cătălina Buzoianu
Decorul şi creaţia grafică a proiecţiilor: Devis Grebu
Costumele: Velica Panduru
Muzica live: Dorina Crişan Rusu
Coregrafia: Mălina Andrei
Light design: Lucian Moga
Aplicaţii multimedia şi proiecţii: Iulian Bălţătescu

 

În distribuţie: ŞTEFAN IORDACHE (Humbert Humbert), ŞTEFANA ZAMFIRESCU / ANA ULARU (Lolita), DANA DEMBINSKI-MEDELEANU (Charlotte, O stripteuză), MIHAI DINVALE (Clare Quilty), CĂTĂLIN STANCIU (Humbert, copil), MĂDĂLINA CONSTANTIN (Monique, Valerie, Mona, Fata de la ghişeu, Rita, O stripteuză), JULIETA SZONYI-GHIGA (Tante Sybill, Doamna Pratt, Doamna de Est, Vivian Darkbloom), PAPIL PANDURU (Domnul Leight, Domnul Potts, Un vecin, Infirmierul, Un cineast), ION LUPU (Un preot, Domnul de Vest, Dr. Blue, Un scenarist), EMIL HOŞTINĂ (Maximovici, Chelnerul, Dick, Băiatul de la benzinărie, Un striper), DOMNIŢA CONSTANTINIU (O vecină, Sora de spital), NICOLAE POMOJE (Recepţionerul, Omul de la poştă)

 

     Romanul "Lolita" este terminat în primăvara lui 1954 şi trimis spre publicare la patru editori americani, care îl resping, şocaţi. Editura pariziană Olympia Press este prima care, în 1955, publică romanul în limba engleză. În 1959, după adoptarea noii legi a cenzurii (precedată de dezbateri în care şi liberalii şi conservatorii au folosit "Lolita" drept argument), cartea apare şi în Marea Britanie. Autorul îşi traduce singur romanul în limba rusă. În 1965, când scrie postfaţa la ediţia occidentală, publicarea romanului în Uniunea Sovietică pare de neimaginat. În 1961, Stanley Kubrik îi comandă lui Vladimir Nabokov un scenariu după roman. Filmul îi va avea în distribuţie pe James Mason şi Sue Lyons. “Lolita “ apare în Rusia în primii ani de perestroika şi curând este pus în scenă de regizorul Roman Viktiuk, la teatrul său particular. În 1998 apare o nouă versiune filmică, semnată de Adrian Lyne, cu Jeremy Irons, Dominique Swain şi Melanie Griffith. În ianuarie 2001, la Piccolo Teatro din Milano, are loc premiera spectacolului Lolita, în regia lui Luca Ronconi.

 

     Când Teatrul MIC mi-a oferit pariul ambiţios de a monta Lolita şi am aflat că Ştefan Iordache a ridicat mănuşa, acceptând duelul shakespearean pe care îl presupune rolul principal, am socotit că întîmplarea se înşiră pe firul insesizabil. Spectacolul multiplică personajele - ecouri ale autorului. Humbert-Humbert şi Annabel-Lolita, Humbert şi Annabel copii, Humbert matur şi Lolita - copil se învârtesc în caruselul de bâlci al kitchului american, se caută în labirintul iluziilor multiplicaţi, deformaţi, vinovaţi, nevinovaţi, pedepsiţi, nepedepsiţi de un cortegiu al fantomelor...

Cătălina Buzoianu

 

     Având la bază adaptarea scenică a Mihaelei Tonitza Iordache, spectacolul Lolita de la Teatrul Mic poartă amprenta artei regizorale a Cătălinei Buzoianu, care are în vedere toate palierele şi subtilităţile cărţii, transferând viciul pe teritoriul poeziei şi conferind eroului dimensiuni ale dramei shakespearene. Punând publicul în faţa pledoariei profesorului Humbert în faţa juraţilor, el neacceptând decât vinovăţia violului, Cătălina Buzoianu subsumează spectacolului o poveste cu multe meandre şi subînţelesuri, care emoţionează şi îndeamnă la meditaţie. Este un spectacol dincolo de prejudecăţi şi cred că poate convinge prin puterea artei şi pe cei care le au şi pe care-i sfătuiesc să-l vadă. Întreaga echipă a regizoarei a contribuit la reuşita demersului scenic. De la scenografia lui Devis Grebu, care, cu ajutorul graficii şi al unor obiecte casnice sub formă de sâni, torsuri din material plastic, sugerează caruselul de bâlci al kitsch-ului american în care se învârtesc personajele, la Velica Panduru care reia, prin costume, motivele visului american, la Dorina Crişan Rusu, care prin muzică urmăreşte infernul străbătut de erou, la Mălina Andrei, care a ştiut, prin mişcare şi dans, să evidenţieze tortura personajelor atinse de aripa unei iubiri damnate. Interpretându-l pe profesorul Humbert, Ştefan Iordache realizează încă un rol memorabil. La început frivol şi superficial, cu alură de om uşuratic sau de Charlot, el ajunge în ultima parte să aibă frământările şi chinurile unui erou shakespearean.

Eugen Comarnescu,

Cronica română, 21 ianuarie 2003

 

În România au trebuit să treacă 13 ani de libertăţi postdecembriste ca un tandem rodat în dramatizări de răsunet - Cătălina Buzoianu şi Michaela Tonitza Iordache - să se lanseze în aducerea la rampa Teatrului MIC a unei versiuni a Lolitei, muzicalizată şi coregrafiată prin aportul unui alt cuplu prodigios, Dorina Crişan Rusu şi Mălina Andrei. Polifonia densă a textului s-a tradus pe scenă prin vizualizarea plonjării în inconştient, săvârşită cu virtuozitate şi fină autoironie de către Ştefan Iordache, carismaticul cuceritor etern. Pentru incitanta sa evoluţie în paşi de dans şi speculaţii caustice i s-a asigurat o insolită ambianţă senzuală, creată de un grafician, Devis Grebu, nu doar cu talent, dar şi cu cu o cunoaştere nemijlocită a mediului american la mijloc de secol XX. Moment în care se derulează aventura fabuloasă a bărbatului la andropauză tentat de pubertatea provocatoare a celor doua nimfete alternative - o dată Ştefana Zamfirescu, defensiv suavă, altă dată Ana Ularu, agresiv senzitivă. Dialogul nonconformist nu se limitează la nivelul verist al confesiunii, ci se avântă în sfera metaforei şi chiar a metafizicii iubirii. De unde şi faima romanului defel pornografic, ci mai degraba de meditaţie sardonic-demonică. Aşa cum şi spectacolul reuşeşte să fie pentru orice spectator care i se abandonează cu bunăcredinţă în calitatea pilotajului regizoral.

Irina COROIU

Gazeta Teatrului National nr.1,

serie noua, 2003