JACQUES SAU SUPUNEREA
de Eugene Ionesco
Traducerea: Vlad Russo și Vlad Zografi
Regia: Florin Fătulescu
Scenografia: Liliana Cenean și Ștefan Caragiu
Muzica originală: Rodica Fătulescu
Mișcare scenică: Radu Gheorghe
Distribuția: RADU IACOBAN (Jacques), MIHAELA RĂDESCU (Jacqueline, sora lui), RADU ZETU (Jacques, tatăl), OANA ALBU (Jacques, mama), RADU GHEORGHE (Jacques, bunicul), TATIANA CONSTANTIN (Jacques, bunica), VALENTINA POPA (Roberta), AVRAM BIRĂU (Robert, tatăl), DANA DEMBINSKI MEDELEANU (Robert, mama)
Foto: Alois Chiriță
Durata spectacolului: 1h 40min (fără pauză)
La Festivalului Național de Comedie de la Galați spectacolul Jacques sau supunerea a obținut următoarele premii:
Premiul pentru cea mai bună scenografie :
Liliana Cenean și Ștefan Caragiu
Mențiune de interpretare:
OANA ALBU, pentru rolul Jacques, mama;
VALENTINA POPA, pentru rolul Roberta.
Unul dintre cei mai cunoscuți autori români în lume, Ionesco prezintă în această piesă, în binecunoscuta cheie a absurdului, teme inepuizabile: conflictul dintre generații, maturizarea, inadaptarea.
Florin Fătulescu reia acest text, pe care l-a montat în 1997 în Los Angeles, aducând o privire inedită asupra personajelor și alăturând comicului ionescian, comicul commediei dell arte.
Regizorul Florin Fătulescu are bunul gust să lucreze exclusiv în registrul comic preferând, cel puțin la nivelul aparențelor, o comedie absolută - poate tocmai pentru a ascunde abisurile. Mecanismul supunerii lui Jacques nu se bazează pe cruzimi și atrocități (cum se putea întâmpla în modul cel mai firesc doar deplasând ușor accentele textului), ci pe mijloace stict teatrale. Jacques sau supunerea este un text în care Eugene Ionesco lucrează cu maximum de ambiguitate lăsându-te să înțelegi ce vrei. Astfel, Florin Fătulescu a înfruntat păcatul atribuirii de sens cu toată convingerea ca și actorii care au alcătuit o echipă ireproșabilă cu simțul umorului și, uneori, al melancoliei.
Mircea Ghițulescu
Luceafărul, 23 ianuarie 2008
Text emblematic pentru teatrul absurdului, Jacques sau supunerea este o parabolă a înregimentării - fie și sub drapelul grotesc al... cartofilor cu slănină, simbol al filistinismului (nu numai) gastonomic - magistral compusă într-un registru comic ce alunecă pe nesimțite, aproape, în tragic. Regizorul român-american Florin Fătulescu a urmat întocmai, în mizanscenă, acest traseu (deloc ușor!), reușind să creeze și să anime o lume profund nocivă sub aparența ei bonomă. Spectacolul are ritm și are miză, e hazos, simpatic și, spre final, neliniștitor - ca și piesa, actorii joacă dezlănțuit, cu vervă și vioiciune.
Alice Georgescu
Ziarul Financiar, 20 aprilie 2008
