Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a acordat miercuri Diploma de Excelență domnului prof. univ. dr. Gelu Colceag, în semn de recunoaștere a performanțelor actoricești, regizorale, manageriale și educaționale aduse în slujba dezvoltării culturii românești.

„A fost o bucurie să mă întâlnesc astăzi cu domnul Gelu Colceag, actor, regizor, profesor, managerul Teatrelor Mic și Foarte Mic, un om care trăiește pentru teatru. Încă din copilărie pașii l-au dus pe scena teatrului și a filmului.

Domn profesor așa cum este numit de aproape toți actorii este o persoană care se identifică cu istoria și arta Bucureștiului, s-a nascut în cartierul Rahova, a cunoscut Micului Paris, a urcat de scenă cu mari actori ai teatrului românesc, a fost apreciat de public, a fost mentor pentru mulți tineri aflați la început de drum. Munca de zi cu zi este si acum rasplatită cu aplauze la scenă deschisă. O cariera demna de urmat”, a declarat Gabriela Firea.

Întâlnirea s-a transformat într-o poveste iar amintirile copilăriei, adolescenței, studenției, maturității au avut farmecul lor.

„Eu mă pot identifica cu viața acestui oras, îmi aduc aminte, aveam 6-7 ani și mă plimbam prin București, în locul Palatului Cotroceni era Palatul Copiilor iar unde este acum Teatrul Național era Circul de Stat. De mic, am jucat în filme și piese de teatru, acesta a fost destinul meu”.

La propunerea primarului general, Gabriela Firea, în urmatoarea ședință a Consiliului General, va fi supus aprobării un proiect de hotărâre prin care domnul Gelu Colceag va fi desemnat cetățean de onoare al Capitalei.

Stiri Recente
11Iun 2019
Consiliul General al Municipiului București conferă titlul de „Cețățean de Onoare al Municipiului București”, domnului Gelu Colceag-directorul Teatrului Mic

Consiliul General al Municipiului București va oferi  titlul de „Cețățean de Onoare al Municipiului București” […]

Citeste mai mult...
10Iun 2019
ACTRIȚA TEATRULUI MIC PREMIATĂ ÎN CADRUL FESTIVALULUI DE TEATRU „BUZĂU / IUBEȘTE / TEATRU ”, ediția a 3-a.

În cadrul celei de a 3-a ediții a Festivalului de Teatru „BUZĂU / IUBEȘTE / […]

Citeste mai mult...
03Iun 2019
„Apa vie” de Ziua internațională a copiilor

Pe 1 iunie de „Ziua Internațională a copilului ” Teatrul Mic a  oferit cadou spectacolul […]

Citeste mai mult...