Vlad Logigan
Vlad Logigan: Îmi construiesc personajele astfel încât să-mi placă, să mă intereseze şi să am ceva de spus lumii prin ele.
Interviu realizat de Ovidiu Miculescu
Publicul acestei stagiuni vă poate vedea în E.A. Poe în „Nevermore”, regia Dragoș Galgoțiu, 2019 şi Aumerle în „Viața și moartea lui Richard 2″ de William Shakespeare, regia și versiunea scenică Radu Iacoban, 2018. Sunt cele mai recente titluri de pe scena Teatrului Mic în care jucaţi. Ce înseamnă aceste roluri pentru dvs. ?
Pentru mine un rol este şi o şansă să vorbesc lumii despre ceva ce mă roade, doare sau interesează. În rolul lui Poe caut să vorbesc despre frici, demoni şi spaime, care ne bântuie pe fiecare, în feluri diferite şi totuşi asemănător. Este ceva foarte frumos şi emoţionant, dar este şi ceva teribil de înfricoşător, aflat permanent sub auspiciul halucinaţiei nocturne, împletită cu aburii alcoolului Poescian. Cu Aumerle, în Richard al ll lea, încerc să vorbesc lumii despre loialitate şi umanitate. Ce înseamnă loialitatea şi unde se află graniţa ei, care sunt costurile şi consecinţele loialităţii.
Formarea dvs. ca actor în cadrul UNATC este legată de numele lui Gelu Colceag. Se prelungeşte colaborarea din facultate cu ceea ce faceţi acum la Teatrul Mic alături de Gelu Colceag ?
Da, şi mă bucur că asta se întâmplă. Domnul Colceag este unul din profesorii noştri uriaşi de teatru, care a format în zeci de ani sute de actori, iar ocazia, şansa, de a lucra din nou împreună, după ani, este una care mă bucură şi mă entuziasmează.
Ca o privire de ansamblu, ce opinie aveţi despre repertoriul actual al Teatrului Mic şi despre proiectele pe care le dezvoltă în ultimii ani?
Repertorial nu ştiu să cântăresc, eu sunt actor, ştiu să joc, publicul cred că poate fi un indice bun în raport cu repertoriul, iar dacă privim astfel, găsim sălile destul de pline 🙂
60 de turnee în ultimii 3 ani, 31 de premiere, numeroase premii… Teatrul Mic este una dintre cele mai dinamice instituţii de gen din București. Care e atmosfera în culisele scenei Teatrului Mic?
În culisele teatrului atmosfera este una cât se poate de relaxată şi prietenoasă, trupa Teatrului Mic, dincolo de un vizibil nivel de talent, are oameni de o bună calitate umană, iar asta face ca atmosfera să fie plăcută şi prietenoasă, confortabilă, oameni pe care i-ai lua acasă, ca să spun aşa.
Ce ne puteţi spune despre colegii foarte tineri care au intrat în trupa teatrului în ultimul timp?
Că sunt foarte, foarte talentaţi şi cred că vor face lucruri mari. Au cu ce!
Într-o perioadă, aţi susţinut workshopuri pentru profesioniști și pentru amatori, numeroase workshop-uri de actorie, improvizație, public speaking, limbaj nonverbal în comunicare umană, clovnerie, team-building-uri, lupte scenice. Vă atrage acest tip de activitate? Este altceva decât actoria.
Mi-a fost uşor, pentru că eu şi predau ca asistent la facultatea de actorie de la UNATC. Pare altceva decât actoria, dar să ştiţi că e, de fapt, mult mai apropiată decât credeţi 🙂
În cinematografie, un reper a fost rolul lui Vlad în „Nuntă în Basarabia” (2010), regia Nap Toader. Care dintre rolurile mai recente v-au adus satisfacţii artistice ?
Nu cred că a fost chiar un reper în cinematografie, însă pentru mine a fost şi este un reper pentru că Nuntă în Basarabia a fost primul meu film, deci debutul cum s-ar spune, iar asta aduce cu sine întotdeauna o amintire duioasă şi foarte placută. În ceea ce priveşte satisfacţiile, le am şi le găsesc cu fiecare rol pe care-l joc, pentru că-mi construiesc personajele astfel încât să-mi placă, să mă intereseze şi să am ceva de spus lumii prin ele, ceva care să mă roadă, intereseze, placă, doară… pe mine. Şi atunci ai satisfacţie cu orice rol, când ţi-l construieşti să-ţi placă şi să-ţi placă să-l joci.
De ce nu faceţi televiziune? Ţine de conjunctură sau este o opţiune personală?
Am făcut televiziune şi poate voi mai face, vom vedea. Chestia cu televiziunea e că mănâncă mult timp, aş juca din nou într-un serial sau aş face o emisiune să-mi placă, dar proiectele TV, de obicei, necesită foarte mult timp investit, iar eu n-aş vrea să renunţ la teatru niciodată. Nu ştiu, vom vedea 🙂
Este televizorul un competitor al spectacolului de teatru? Cine pierde, cine câștigă?
Credeţi că televizorul şi teatrul se ocupă cu aceleaşi lucruri? Înclin să cred că nu, iar atunci răspunsul se întrevede cu uşurinţă 🙂
