OVIDIU NICULESCU

Ovidiu Niculescu: Teatrul e o activitate colectivă și cred că în primul rând rolul regizorului este să fascineze actorii, să îi facă să creadă și să simtă împreună pentru ca rezultatul să fie cel scontat.

Interviu realizat de Ovidiu Miculescu

Cum era atmosfera în Facultatea de Teatru în anii  ’90. Ați fost studentul lui Florin Zamfirescu. Sunt mai multe nume din UNATC cele al căror discipol vă considerați ?

Pentru mine a fost că atmosferă dintr-un blockbuster de genul aventura-fantastic. Mă simțeam ca un fel de Indiana Jones pășind pentru prima dată pe tărâmuri secrete și descoperind comori nebănuite. Deodată respiram același aer cu actori-profesori de legendă ca Dem Rădulescu, Olga Tudorache, Adrian Pintea, Mircea Albulescu, Sanda Manu, Gelu Colceag, Florin Zamfirescu, Grigore Gonța, Victor Rebengiuc, care era rector, zău că era ca într-un film cu cea mai tare distribuţie în care viaţa mă făcuse să intru şi eram fericit. De la Florin Zamfirescu am învăţat că actoria este un mod de a gândi. A fost scânteia care în timp, cumulând experienţa şi studiind diferite metode de actorie din pură pasiune, a crescut şi m-a făcut să înţeleg că pentru a fi un actor bun tot ce trebuie să faci este să trăieşti emoţii reale într-o realitate imaginară. Uşor de spus, greu de făcut, dar am avut noroc căci apropos de calitatea de discipol, am avut parte şi de câţiva mentori şi modele în plus faţă de domnul Zamfirescu. Doru Ana şi el profesor la noi la clasă, este unul dintre ei. Un om minunat de care m-am simţit aproape din prima şi care m-a „citit” dincolo de „carcasă”, m-a înţeles şi mă fericeşte cu prietenia lui. De asemenea, domnul Alexandu Repan  sub regia căruia am debutat la Teatrul Nottara, un profesor atipic, un om de o inteligenţă şi  de o cultură de-a dreptul nobile, care pentru mine a fost un fel de maestru în kung fu căci sub indicaţiile lui directe şi abrupte, nonconformiste m-a făcut să intru adânc în mine ca să aflu răspunsuri revelatorii.

După absolvire, ați urmat cursuri cu scenariștii James Bonnet și Charlie Kaufman în Marea Britanie și ați avut chiar o bursă de studii la LAMDA – The London Academy of Music and Dramatic Art, în 1998, pentru actorie şi scenaristică. De ce vi s-a părut important să vă perfecționați în acest al doilea domeniu ?

E un mister aici. De mic m-am jucat cu scrisul și sunt un daydreamer,  în mintea căruia se nasc fel de fel de povesti, dar nu credeam să mă „prindă” atât de tare pasiunea scrisului. Nu mi s-a parut important, m-am dus de curiozitate, dar dupa prima oră am realizat că sunt pasionat de structuri dramatice, de biografii de personaje, de dezvoltări de poveste, de a induce emoție prin scris, efectiv m-am îndrăgostit de munca, concentrarea și creativitatea din spatele unui scenariu. Mă consider un exprimeur, simt nevoia să comunic, să empatizez, să transmit sub forme diferite, teatru, film, actorie, regie, muzica, scenaristică, dacă nu fac nimic mă simt vinovat  și nu-mi găsesc relaxarea decât  în creatie sau în exprimarea artistică. Probabil e o boală.

Ce a însemnat activitatea de scenarist şi regizor la MediaPro Pictures, din anii 2000, căreia i-ați dedicat destul de mult timp. V-a îndepărtat ea de actorie?

O, da, a însemnat foarte mult și vai, da, m-a îndepărtat oarecum de actorie. Trebuie să recunosc că responsabilitatea unei producții private te educă pozitiv ca organizare a muncii, interacțiunea cu alte departamente, adaptabilitatea, dar te și abrutizează cumva artistic, lecții pe care le-am învățat asumându-mi consecințele. Acolo nu mai eram student sau actor platit de teatru ci angajat cu responsabilități foarte mari. Scenariile trebuiau livrate la timp, ritmul era infernal, stăteam 20 de ore la calculator câteodată sau la filmări, într-adevăr, se câștigau și bani, dar te sleia energetic ritmul și nu mai puteai să faci altceva. Sunt niște ani pe care nu-i regret, căci, m-au învățat multe, dar la care nu m-aș mai intoarce. Am avut noroc cumva că viața m-a pus înapoi pe drumul inițial și m-a reîntors la teatru, film și muzică. Acum scriu doar de plăcere scenarii, în ritmul meu, nu într-unul impus, fără modificări dictate de cine știe ce atotștiutor „că altfel nu vezi niciun ban” style, și mă bucur  de rezultate, unul dintre scenariile scrise de mine „Era vărsătorului” fiind printre câștigătorii concursului CNC 2019.

Cele mai recente roluri la Teatrul Mic au fost Taximetristul în „Vinovat. Nevinovat.” de Gelu Colceag și Vlad Corbeanu, regia artistică Gelu Colceag, 2020, Marinarul în „Nevermore”, regia Dragoș Galgoțiu, 2019, Decebal Necșulescu în „…ESCU” de Tudor Mușatescu, regia și versiunea scenică Doru Ana, 2018. Jucați de mult pe această scenă, din anii 90. Care sunt rolurile care v-au rămas în memorie?

În sfârșit, după ani de zile de conduceri absolut mediocre din punct de vedere artistic ale Teatrului Mic, directorul Gelu Colceag a reușit să facă o echipă minunată cu rezultate pe masură. În sfârșit mă simt fericit ca actor în teatrul meu, mulțumit, satisfăcut, atent, implicat, luat în seama nu ignorat, înțeles nu disprețuit, ajutat nu ostracizat, distribuit nu pedepsit pentru motive absolut puerile. Acum mă bucur când mă duc la teatru căci mi se pare important și frumos ce se întâmplă și mă simt plin de o responsabilitate pozitivă.Toate rolurile de pe scena teatrului m-au învățat și mi-au rămas în memorie, ele reprezintă etape ale studiului meu personal de actorie, momente bune sau mai putin bune ale evolutiei mele in arta interpretarii caci sunt un perfectionist și consider ca în orice meserie vocațională înveți și te perfectionezi mereu pentru a deveni din ce in ce mai bun.Unii o fac mai repede, alții mai incet, fiecare artist are timpul lui de înălțare, de exemplu eu sunt născut in aceeasi zi cu Charles Bukovsky care a înflorit după 50 de ani, totul aici devine subiectiv în functie de caracter, fire sau background.

Ați fost coleg și cu actorii din generația de aur a Teatrului Mic. Ce amintiri aveți legate de aceștia. Ați lucrat împreună?

Cât despre marii artiști ai Teatrului Mic, sunt mai mult decât recunoscător destinului care m-a facut să mă întâlnesc pe scenă sau în film cu Valeria Seciu, Mitică Popescu, Dan Condurache, Rodica Negrea, Claudiu Istodor, Adriana Șchiopu, Olga Tudorache, Ștefan Iordache de la care am „furat” meserie și încă o fac căci numai amatorii se inspiră, profesioniștii  „fura” direct tot ce e bun, adevăr ce poate fi ușor verificat în orice alt domeniu, cu laserul opereaza toată lumea acum nu doar medicii care au inventat tehnica. Bineînțeles că le mulțumesc din suflet și le port un respect enorm colegilor mei tineri sau mai puțin tineri ca și celorlalți mari actori sau actrițe cu care am lucrat Gheorghe Dinică, Horațiu Mălăele, Șerban Ionescu, Victor Rebengiuc, Maia Morgenstern și mulți alții. E foarte important cu cine joci, cine îți dă replica, e important cu cine te „antrenezi”, cine te menține în formă și la maximum de randament, și eu am fost, iar, norocos.

În 2012, ați montat în calitate de regizor la Teatrul Mic „O viaţă în teatru” de David Mamet, piesă în care ați și jucat. Când ați început să vă orientați și către regia de teatru?

Mă orientez către regia de teatru numai când un text sau o idee mă animă pasional și mă incită intelectual. Nu sunt un regizor, oricum termenul e relativ recent față de când e teatrul pe lume, sunt mai degrabă pasionalul, cel care e obsedat de autenticitatea unui adevăr emoțional pe care îl consider general valabil în subiectivitatea lui. Important este să faci oamenii să simtă și atunci lupta e câștigată, d-aia mă apuc de regie numai in cazul în care ceva îmi place foarte mult și „văd” cumva emoțional spectacolul respectiv. Așa a fost cazul și cu „O viata in teatru”. Teatrul e o activitate colectivă și cred că în primul rând rolul regizorului este să fascineze actorii, să îi facă să creadă și să simtă împreună pentru ca rezultatul să fie cel scontat și atunci când traduc și adaptez un text și simt o legătură speciala cu întregul, nu doar cu un personaj știu că pot regiza.

E complicat să regizezi o piesă în care evoluezi și ca actor pe scenă? Cum te poți privi din exterior?

Cred că toți ne privim din când în când din afară, doar că actorii o fac conștient și asumat, e deformație profesională, și  așa cum spuneam mai devreme, când simt textul la nivel limfatic, munca efectivă nu mi se pare grea.

Ce părere aveți despre repertoriul actual al Teatrului Mic şi despre proiectele pe care le dezvoltă în ultimii ani?

Suntem pe drumul cel bun, eu așa simt. Marele câstig este colectivul, echipa, felul în care s-a sudat, și care permite spectacole de valoare. Mă trezesc fericit că trăiesc această perioadă în care toți avem sanșa să dăm din noi, ca artiști, tot ce e mai bun.

Care sunt spectacolele din ultimele stagiuni care vă plac cel mai mult?

„Ținutul din miezul verii”, „Deșteptarea primăverii”, „Vinovat.Nevinovat”, „Legături primejdioase”, „Familia Jeleznov”, „Karamazovii”, „Escu”, “Nevermore”.

Cum credeți că ar putea fi adus publicul tânăr în sala de teatru ?

Publicul tânăr vine deja în sala de teatru, cred mai degrabă la întrebarea- cum poate fi ținut în sala de teatru publicul tânăr? trebuie răspuns, și răspunsul e unul singur: adevărul. Teatrul trebuie să prezinte adevărul relațiilor umane și a stărilor și energiilor ce se nasc din ele. De când am iesit din grote s-au schimbat multe, tehnologia a împins omenirea înainte și o va face mereu, viața e mai ușoară, s-au schimbat și se schimbă modele, tranduri în societate și între societăti, dar niciodată nu se va schimba felul în care simțim unii față de alții sau în anumite situații limită. Dacă îmi faci rău nu o să-mi placă și invers, indiferent  dacă mergem călare sau zburăm cu navete spațiale, așa că,  formula magică a teatrului va rămâne neschimbată indiferent de timpuri și anume emoția adevărată. Că unii folosesc spectacole de imagine sau efecte de tot felul să o transmită sau alții o caută interior, nu contează, important este rezultatul adică emoția publicului. Dacă se întâmplă, spectacolul e bun, dacă nu, nu si atât.

Filmul ocupă un loc important în biografia dvs. artistică. Dintre regizorii cu care ați colaborat, cu care ați avut o relație profesională semnificativă ?

Cu absolut toți, dar in mod special cu Nae Caranfil, Nicolae Mărgineanu, Marian Crișan, Dan Pita, Titus Muntean, Cristian Comeagă si Horațiu Mălăele.

Dată fiind această particularitate a calitățile multiple în care activați – actor, regizor, scenarist – în care dintre ele vă vedeți peste 10 ani ?

Sper ca în toate, cu din ce în ce mai multă bucurie pentru public, și prin el și pentru mine. Sănătoși să fim și the best is yet to come.