Deschiderea stagiunii 2018-2019

Teatrul Mic anunță începutul unei noi stagiuni în care publicului bucureștean va putea aplauda spectacole selecționate în cele mai importante festivaluri naționale, dar și regizori și premiere de excepție. Tot în această toamnă vom inaugura un spațiu nou, care va purta numele de Sala Studio.
 
Primul spectacol va avea loc în data de 22 septembrie, ora 19:00, „Viața și moartea lui Richard 2” de William Shakespare, regia și versiunea scenică Radu Iacoban.

Spectacolul face parte din selecția acestui an a Festivalului Teen-Fest și este programat să se joace în Sala Atelier a Teatrului Mic (Str. Constantin Mille 16) pe data de 4 octombrie, ora 19:00.


Duminică, 23 septembrie, ora 19:00, pe scena Teatrului Mic va putea fi urmărit „…ESCU” de Tudor Mușatescu, regia și versiunea scenică Doru Ana, un spectacol care îi are cap de afiș pe Ovidiu Niculescu, Dan Condurache, Adriana Șchiopu și Doru Ana.

Pe 20 septembrie, ora 17:30, spectacolul va fi prezentat pe scena Teatrului „Maria Filotti” din Brăila.


Două reprezentații
„KARAMAZOVII” la sfârșitul lunii septembrie

Jucat în această vară pe scena sibiană, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), spectacolul regizat de Nona Ciobanu, „Karamazovii” se va juca pe 29 și 30 septembrie, ora 18:30.


ȚINUTUL DIN MIEZUL VERII” în FNT 2018

În ediția din acest an a Festivalului Național de Teatru (FNT), Teatrul Mic a fost selectat cu spectacolul regizat de Vlad Massaci, „Ținutul din miezul verii” de Tracy Letts; decor, costume și light design Iuliana Vîlsan și muzică originală semnată de Bibi Vongehr.


Următoarea premieră programată pentru Sala Atelier este spectacolul Vassa” de Maxim Gorki, versiunea scenică și direcția de scenă Gelu Colceag, decor Diana Cupșa, costume Ioana Pashca, un spectacol care o are pe Dana Dembinski în rol principal.

Biletele sunt disponibile online pe site-ul Teatrului Mic, pe Bilet.ro și la Casa de Bilete a Teatrului Mic (Strada Constantin Mille, Nr. 14-16).

Program Casa de Bilete:
Luni – închis
Marți – închis (cu excepția zilelor în care sunt programate spectacole)
Miercuri – Duminică – 11:00-19:00

Stiri Recente
16feb. 2024
Teatrul Mic angajează!

Suntem în căutarea a două persoane calificate pentru postul de Electrician iluminat scenă.   CERINȚE: […]

Citeste mai mult...
29ian. 2024
DECLARAȚIA TEATRULUI MIC LEGATĂ DE INCIDENTUL PETRECUT PE 26 IANUARIE 2024, ÎN TIMPUL REPREZENTAȚIEI SPECTACOLULUI „EU SUNT PROPRIA MEA SOȚIE”

În primul sfert de oră al reprezentației spectacolului „Eu sunt propria mea soție” de Doug […]

Citeste mai mult...
24ian. 2024
EU SUNT PROPRIA MEA SOȚIE – O NOUĂ PREMIERĂ LA TEATRUL MIC

  Teatrul Mic anunță premiera oficială a spectacolului „ Eu sunt propria mea soție” de […]

Citeste mai mult...