APA VIE - premiera lunii octombrie

APA VIE - premiera lunii octombrie

 

Teatrul Mic propune publicului său ce-a de-a opta premieră a stagiunii 2017/2018, în data de 17 octombrie, ora 19.00, spectacolul Apa Vie, în regia și coregrafia lui Ștefan Lupu.

După poveștile fraților Grimm, cu un scenariu original semnat de Daniel Chirilă, Apa Vie este un spectacol de teatru-dans contemporan, în care basmul, coregrafia, video mapping-ul, machiajul inedit și elementele Commediei dell’Arte se îmbină spectaculos.

Spectacolul reprezintă o dublă premieră pentru Teatrul Mic. Ştefan Lupu montează, în baza aceluiaşi text, o versiune pentru copii, ale cărei reprezentații vor fi susținute la matineu, în cadrul programului Teatrul Mic pentru cei mici. În versiunea dedicată celor mari, acestora li se oferă prilejul de a se reîntoarce în copilărie.

    

Apa Vie” vine ca un spectacol al revigorării, al revitalizării unor forme recuperate, mai vechi, prin punerea lor în același context cu dansul și proiecțiile, cu o muzică în care sunt prezente diverse influenţe, care pun în valoare nu doar acțiunea, ci și capacitățile metamorfice ale actorilor. Apa Vie este pentru noi toți un spațiu al imaginației, al jocului, al libertății de expresie în toate formele ei. Căzuți cu toții în vraja ei, am căutat Apa Vie în teatru, dans, în text, în fiecare replică, în sensurile personale și în cele ale personajelor noastre.Ştefan Lupu

  

 

APA VIE
după Frații Grimm

Regia/Coregrafia: Ștefan Lupu
Scenariul: Daniel Chirilă
Compoziție muzicală: Mihai Dobre
Light design/video mapping: Eranio Petruska
Concept machiaj: Diana Ionescu
Make-up: Diana Ionescu, Raluca Ochiană
Asistență regie: Daniel Chirilă

Distribuție:

Regele/Piticul - Gabi Costin
Printzul Mare - Rareș Florin Stoica
Bătrânul/Bufonul/Tradu-Călăul - Cezar Grumăzescu
Printzul Mic - Marian Olteanu
Printzesa Ne_Bună/Sfânta Miercuri - Ana Bianca Popescu
Printzesa Bună/Sfânta Vineri - Alina Petrică
Gloria/Paji - Alina Rotaru
Baba Cloantza/Fantoma Mamei - Oana Pușcatu
Bogătzia/Paji - Andreea Alexandrescu
Printzul Mijlociu - Florin Crăciun

Premiera oficială spectacolului Apa Vie, după Frații Grimm, în regia lui Ștefan Lupu, va avea loc pe 17 octombrie, ora 19.00, în Sala Atelier a Teatrului Mic.

Biletele sunt puse în vânzare la Casa de Bilete a Teatrului Mic (Strada Constantin Mille, Nr. 14-16) și online pe www.bilet.ro

 

Note / comentarii (0)

Adauga comentariu / nota

Selecteaza nota
 
Adresa de email nu va fi facuta publica.